Ana Blandiana la Festivalul «Poetry Vicenza», ediția 2019
Ana Blandiana la Festivalul «Poetry Vicenza», ediția 2019În cadrul «Poetry Vicenza», festival de poezie contemporană și muzică, poeta Ana Blandiana, alături de traducătorul și romanistul Bruno Mazzoni, va fi protagonista unei întâlniri literare acompaniate
Salonul Internațional de Carte de la Torino 2019, la final. Cărțile lui Cărtărescu și Eliade, cu cea mai mare priză la public
Pentru al unsprezecelea an consecutiv, publicul de limbă italiană și limbă română, sosit pentru cinci zile în orașul cărții, a putut descoperi literatura română la Salonul Internațional de Carte de la Torino. Standul României, organizat de Institutul Cultural
Opere semnate de arhitecţi din Italia, România şi Portugalia, în expoziţie la Lisabona
Expoziția Italia, România, Portugalia: interferențe arhitecturale interbelice, în care vor fi expuse 120 de lucrări, este organizată de Institutul Cultural Român și Facultatea de Arhitectură a Universității din Lisabona (FAUL), între 14 mai și 1 iulie 2019,
18 evenimente organizate de Institutul Cultural Român la Salonul de Carte de la Torino, ediția 2019
România participă, pentru al unsprezecelea an consecutiv, cu un stand naţional organizat de Institutul Cultural Român, la Salonul Internaţional de Carte de la Torino, cea mai importantă manifestare de profil din Italia, desfăşurată anul acesta în perioada 9-13
Lansări de excepție în ultima zi a Salonului Internațional de Carte de la Torino
Seria de evenimente literare propuse de Institutul Cultural Român la cea de-a 32-a ediție a Salonului Internațional de Carte de la Torino s-a încheiat duminică, 12 mai, când au fost lansate cărți având tematici diverse, de la „erotizarea proletariatului“ (Gherasim
Ziua dedicată marilor gânditori Emil Cioran, Mircea Eliade şi Constantin Noica, la Salonul de Carte de la Torino
Ziua dedicată marilor gânditori Emil Cioran, Mircea Eliade şi Constantin Noica, la standul României, sâmbătă, 11 mai, a reunit nu mai puţin de opt volume prezentate publicului prezent în număr semnificativ la Salonul Internațional de Carte de la Torino. Ediția
Standul României, vizitat de un public numeros în cea de-a doua zi la Salonul de Carte de la Torino 2019
Standul României a fost vizitat de un public numeros, de toate vârstele, în cea de-a doua zi a Salonului Internaţional de Carte de la Torino, o dovadă în plus că înclinația pentru lectură și curiozitatea sunt valori comune ale tuturor celor care au ales să
Prima zi la Salonul Internațional de Carte de la Torino, ediția 2019
Salonul Internațional de Carte de la Torino și-a deschis porțile joi, 9 mai, la ora 10. 00, fiind găzduit, conform tradiției, de Centro polifunzionale del Lingotto. Sute de vizitatori au format cozi uriașe așteptând să li se permită accesul, printre ei numărându-se
TORINO 2019. Celebrul traducător Bruno Mazzoni, despre cum să-și plaseze România în lume tezaurul literar
Salonul Internațional de Carte de la Torino, cea mai importantă manifestare de profil din Italia, la care România ia parte pentru al 11-lea an consecutiv prin standul ICR,s-a deschis astăzi. Cu puțin timp înainte de inaugurarea standului României, Bruno Mazzoni, cunoscutul
Operele lui Cărtărescu, Oișteanu, Cioran și Eliade, vedetele Salonului de Carte de la Torino
Institutul Cultural Român propune optsprezece evenimente literare la ediția de anul acesta a Salonului Internațional de Carte de la Torino, desfășurată în perioada 9-13 mai 2019. Primul eveniment de la standul României va avea loc joi, 9 mai, de la ora 12. 00, când este
Scriitoarea Aura Christi, despre cum ajunge un autor român să fie publicat în străinătate
Una dintre personalitățile culturale românești prezente la ediția de anul acesta a Salonului Internațional de Carte de la Torino este Aura Christi (n. 1967, Chișinău), poet, romancier și eseist român, redactor-șef al revistei Contemporanul. Ideea Europeană.
Ziua Culturii Naționale sărbătorită la Roma
Miercuri, 16 ianuarie 2019, ora 18:00, în Sala de conferințe a Accademia di Romania in Roma (Piazza José de San Martin 1), cu ocazia Zilei Culturii Naționale 2019, va avea loc o nouă ediție a întâlnirilor „I MERCOLEDÌ LETTERARI”, un proiect inițiat de Accademia