„Carol II, the King of Controversy“: prelegere susținută de cercetătoarea Lia Chisacof la ICR Londra
Institutul Cultural Român de la Londra organizează joi, 14 mai 2026, ora 19:30, la sediu, o conferință dedicată personalității controversate a regelui Carol al II-lea al României, susținută de dr. Lia Chisacof, cercetător la Institutul de Studii Sud-Est Europene
Caravana Noului Cinema Românesc ajunge la Cracovia
Programul Caravana Noului Cinema Românesc, organizat de Institutul Cultural Român de la Varșovia, revine în Polonia cu o ediție 2026 dinamică și captivantă, aducând pe marele ecran unele dintre cele mai apreciate producții românești. Evenimentul propune publicului
„Învierea – creaţie şi restaurare”, expoziție și conferințe organizate la Beijing
Institutul Cultural Român de la Beijing organizează, în perioada 8 mai – 11 iunie 2026, expoziția „Învierea – creație și restaurare”, semnată de artista vizuală Elena Murariu. Totodată, reprezentanța propune publicului și două conferințe dedicate restaurării
ICR marchează Ziua Europei printr-o amplă serie de proiecte culturale desfășurate în România și în lume
Institutul Cultural Român, alături de reprezentanțele sale din străinătate, misiuni diplomatice ale României și partenerii europeni, organizează o amplă serie de evenimente dedicate Zilei Europei, promovând dialogul intercultural, diversitatea și valorile comune
Ziua Europei la Roma, sărbătorită prin recital de pian și flaut susținut de Alice Bălan și Edoardo Petti
Accademia di Romania in Roma, în colaborare cu Asociația Amici del Campus delle Arti invită publicul italian marți, 12 mai 2026, ora 18. 30, la un recital de pian și flaut susținut de artiștii Alice Bălan și Edoardo Petti, eveniment organizat cu ocazia celebrării
Festivalul Filmului European: 30 de ani de cinema fără margini Începe ediția aniversară de la București!
Ediția aniversară cu numărul 30 a Festivalului Filmului European este cea mai extinsă de până acum, cu proiecții în 13 orașe, în care Ziua Europei este sărbătorită cu „cinema fără margini”. La edițiile din Botoșani, Iași și Brăila au avut
ICR Paris susține prezența românească la cea de-a 79-a ediție a Festivalului de Film de la Cannes
Institutul Cultural Român de la Paris susține prezența românească la cea de-a 79-a ediție a Festivalului de Film de la Cannes, desfășurată în perioada 12-23 mai 2026, una dintre cele mai prestigioase platforme mondiale dedicate filmului de autor. Ediția de
Ana Blandiana, distinsă în Polonia cu Premiul Literar Internațional „Zbigniew Herbert”
Scriitoarea Ana Blandiana este laureata din acest an a Premiului Literar Internațional „Zbigniew Herbert”, acordat de Fundația Herbert unui autor în viață pentru întreaga sa operă. Ceremonia de decernare a premiului va avea loc la Biblioteca Națională din
Jazzappella la Festivalul Internațional de Jazz de la Tașkent, cu sprijinul ICR
Institutul Cultural Român susține participarea formației Jazzappella la cea de-a X-a ediție a Festivalului Internațional de Jazz de la Tașkent, un eveniment de referință pe scena jazzului internațional. Concertul artiștilor români va avea loc în data de 5
Conferința „Școala de la Salamanca (1526-2026). RoSal: 80 de ani de românistică la Universitatea din Salamanca”
În perioada 7-9 mai 2026, la Salamanca, va avea loc Conferința Internațională „Școala de la Salamanca (1526-2026). RoSal: 80 de ani de românistică la Universitatea din Salamanca”, în contextul celebrării a 500 de ani de la fondarea Școlii de la Salamanca
A apărut noul număr al revistei „Orizonturi culturale italo-române”, ediția din aprilie 2026
Numărul 4/aprilie 2026 al revistei interculturale bilingve „Orizonturi culturale italo-române” se deschide cu prezentarea volumului Cele mai frumoase „Madone” din pictura italiană din secolele XIV–XVI de Otilia Doroteea Borcia (Eikon, 2023), care are un statut aparte
Simpozionul internațional „Cioran: paradoxurile unui sceptic“, la Granada
În perioada 28-29 aprilie 2026, în Aula García Lorca a Facultății de Filosofie și Litere a Universității din Granada va avea loc Simpozionul Internațional „Cioran: paradoxurile unui sceptic“, care va reuni profesori, critici literari și exegeți ai operei