Solomon

15 May 2026

Ediția din București a Festivalului Filmului European se încheie pe 17 mai cu proiecția filmului românesc „De capul nostru”, regizat de Tudor Cristian Jurgiu

Festivalul Filmului European își continuă edițiile din Arad, București și Târgu Mureș până pe 17 mai, dar Festivalul continuă la Bistrița, Chitila, Târgu Jiu și Tulcea. Ediția din București a programat, pentru seara de final, filmul românesc recompensat

8 May 2026

ICR marchează Ziua Europei printr-o amplă serie de proiecte culturale desfășurate în România și în lume

Institutul Cultural Român, alături de reprezentanțele sale din străinătate, misiuni diplomatice ale României și partenerii europeni, organizează o amplă serie de evenimente dedicate Zilei Europei, promovând dialogul intercultural, diversitatea și valorile comune

5 May 2026

Festivalul Filmului European: 30 de ani de cinema fără margini Începe ediția aniversară de la București!

Ediția aniversară cu numărul 30 a Festivalului Filmului European este cea mai extinsă de până acum, cu proiecții în 13 orașe, în care Ziua Europei este sărbătorită cu „cinema fără margini”. La edițiile din Botoșani, Iași și Brăila au avut

27 Apr 2026

Regizorii Andreea Borțun și Adrian Țofei participă la Festivalul de film independent IndieLisboa, cu sprijinul ICR

Institutul Cultural Român de la Lisabona continuă colaborarea tradițională cu Festivalul de film independent IndieLisboa, desfășurat în perioada 30 aprilie – 10 mai 2026, ajuns la cea de-a XXIII-a ediție. Anul acesta, ICR Lisabona susține prezența regizorilor

16 Apr 2026

Festivalul Filmului European - ediție aniversară: 30 de ani de cinema fără margini!

Astăzi începe ediția aniversară a Festivalului Filmului European, lansat în România acum 30 de ani. Prezent în 2026 într-un număr record de ediții locale, în 13 orașe, Festivalul continuă să marcheze Ziua Europei sărbătorind identitatea europeană prin

16 Apr 2026

Participare românească la Festivalul Internațional de Film goEast 2026

Cinematografia românească își reafirmă prezența internațională la ediția a 26‑a a Festivalului goEast – Festivalul de Film din Europa Centrală și de Est, care se desfășoară între 21 și 27 aprilie la Wiesbaden și în orașele din regiunea Rhein‑Main.

13 Feb 2026 - 15 Feb 2026

Cărți de neratat la „Retrospectiva anului editorial românesc 2025”, organizată de ICR

Literatura română trece printr-un moment foarte bun, iar volumele publicate anul trecut o confirmă, au conchis invitații la „Retrospectiva anului editorial românesc 2025”, eveniment online organizat vineri, 13 februarie, de Institutul Cultural Român, prin Centrul

14 Jan 2026

După Cannes, scurtmetrajul Alișveriș, regizat de Vasile Todinca, selectat în competiția Festivalului Premiers Plans de la Angers

Filmul Alișveriș, r. : Vasile Todinca, a fost selectat în competiția Festivalului de film Premiers Plans de la Angers din Franța (European First Film Festival), la secțiunea „Scurtmetraje Europene”. Filmul va fi proiectat în Franța în data de 23 ianuarie

17 Jun 2025

ICR susține participarea cineaștilor români la prestigiosul program european MIDPOINT Feature Launch 2025

Institutul Cultural Român, prin Direcția Relații Internaționale, sprijină participarea a două echipe de cineaști români la prestigiosul program MIDPOINT Feature Launch 2025, derulat la Praga și Karlovy Vary, sub egida Institutului MIDPOINT – unul dintre

4 Jun 2025 - 6 Jun 2025

ICR Bruxelles participă la Colocviul „Zilele de Studii Românești la Bruxelles”, ediția a 11-a

În perioada 4 – 6 iunie 2025, va avea loc, la Bruxelles, cea de-a 11-a ediție a Colocviului „Zilele de Studii Românești la Bruxelles”(JERB 11). Colocviul include o serie de evenimente organizate de ICR Bruxelles, împreună cu Universitatea Liberă din Bruxelles

2 Jun 2025

Documentarul „Tata”, premiat la Festivalul de Film de la Cracovia

Regizorii Lina Vdovîi și Radu Ciorniciuc au fost distinși cu Premiul Cornul de Argint pentru un film cu tematică socială pentru documentarul „Tata”, în cadrul galei celei de-a 65-a ediții a Festivalului Internațional de Film de la Cracovia. Filmul,produs de

13 May 2025

Institutul Cultural Român susține prezența românească la Festivalul de Film de la Cannes 2025

În perioada 13-24 mai 2025, Institutul Cultural Român de la Paris își reconfirmă angajamentul față de promovarea cinematografiei românești prin sprijinirea prezenței naționale la prestigiosul Festival de Film de la Cannes, desfășurat la 1,Boulevard de la