Recital la Paris, în cadrul turneului internațional „Regina și compozitorii“, dedicat creației poetice a reginei Elisabeta
Un nou eveniment din cadrul turneului internațional „Regina și compozitorii“, organizat de Asociația InoMusicArt și cofinanțat de Administrația Fondului Cultural Național (AFCN), va avea loc joi, 29 octombrie 2026, la Paris, în Salonul auriu al Ambasadei României
MNIR și ICR celebrează relația diplomatică și culturală dintre România și SUA printr-o expoziție de mare anvergură la București
În contextul împlinirii a 250 de ani de la proclamarea independenței Statelor Unite ale Americii, Institutul Cultural Român își reafirmă rolul fundamental de promotor al valorilor românești și de facilitator al dialogului intercultural, în calitate de partener
Regina Maria a României, celebrată la Ashford de ICR Londra
În data de 23 octombrie 2025, Institutul Cultural Român de la Londra încheie programul aniversar dedicat împlinirii a 150 de ani de la nașterea Reginei Maria a României printr-o serie de evenimente speciale, organizate în Kent, unde suverana s-a născut, la Eastwell
Sezonul România-Polonia: Centrul Cultural Subcarpați găzduiește ateliere de creație între Bean Mc (Marius Alexe, Subcarpați) și celebrul grup Dagadana
Institutul Cultural Român de la Varșovia și Institutul „Adam Mickiewicz”, în colaborare cu Centrul Cultural Subcarpați, organizează, în perioada 24-28 februarie 2025, ateliere de creație ale grupului muzical polonez Dagadana cu un grup de artiști români
Expozița „România-Polonia, un secol de istorie. Mareșalul Józef Piłsudski și Familia Regală a României” la București
Muzeul Național de Istorie a României, împreună cu Muzeul Józef Piłsudski din Sulejówek și Institutul Cultural Român de la Varșovia, invită publicul la vernisajul expoziției „România-Polonia, un secol de istorie. Mareșalul Józef Piłsudski și Familia
Expoziţia "Arhitectura Interbelică a Bucureştiului şi Regalitatea", la MNŢR
Expoziţia Arhitectura Interbelică a Bucureştiului şi Regalitatea, sub auspiciile Familiei Regale a României”, Centrul de Excelență în Arhitectură, Arte și Audiovizual, alături de Filiala Teritorială Bucureşti a Ordinului Arhitecţilor din România și Uniunea
Concursul Internațional de Vioară „Remember Enescu”
Concursul Internațional de Vioară „Remember Enescu”, ajuns în acest an la cea de-a 19-a ediție, s-a desfășurat în perioada 6 – 10 mai 2019, la Casa memorială „George Enescu” de la Sinaia. Competiția s-a adresat elevilor și studenților, cu vârsta
Sezonul România-Franţa 2019 | Expoziția „Marie de Roumanie, reine et artiste” la Reims
Muzeul Național de Istorie a României (MNIR) anunță deschiderea expoziției „Marie de Roumanie, reine et artiste”. Evenimentul, realizat în cadrul Sezonului România-Franța, va avea loc luni, 15 aprilie 2019, începând cu ora 18:30, la Palais du Tau în Reims,
Deschidere cu fast a Festivalului Național de Teatru
A 28-a ediţie a Festivalului Naţional de Teatru (FNT) şi-a deschis porţile vineri, la HUB FNT (ARCUB Gabroveni), o dată cu vernisajul expoziţiei-eveniment „Lacombe: Theater/Cinema”, care aduce la Bucureşti 40 de fotografii ale celebrei fotografe Brigitte Lacombe.
Coroana Regală a României, expusă în Festivalul Național de Teatru
Coroana Regală a României va fi expusă la București, sub semnul Coroanei Regale,în anul aniversării Centenarului, în perioada desfășurării Festivalului Național de Teatru, în Sala ,,Memorie” a HUB-ului FNT din Centrul Vechi al Capitalei (Hanul Gabroveni).
Victor Rebengiuc a oficiat ceremonia de depunere a Coroanei Regale în cadrul FNT
Însemnul autorității supreme – Coroana Regală a României – veghează în aceste zile în inima Bucureștiului, acompaniind, într-un fel, zecile de evenimente ale Festivalului Național de Teatru (19-29 octombrie 2018) din acest an centenar. În Sala „Memorie”
OMAGIU lui LUCIAN PINTILIE în Festivalul Național de Teatru și Les Films de Cannes à Bucarest
În anul plecării dintre noi a marelui regizor Lucian Pintilie, Festivalul Național de Teatru și Les Films de Cannes à Bucarest și-au unit forțele într-un parteneriat care să omagieze, într-un amplu portret, personalitatea acestui unic artist care a marcat cu