Manifest

29 Apr 2014

Record de audiență la Clubul Dramaturgilor

Marți, 29 aprilie 2014, a opta ședință și a opta premieră a Clubului Dramaturgilor din actuala stagiune a dus la stabilirea unui record în ceea ce privește numărul spectatorilor. Sala ICR a fost neîncăpătoare. Publicul a fost nu doar numeros, ci a manifestat

11 Apr 2014 - 13 Apr 2014

ZIC ZAC, spectacol de teatru și dans din România, la Bursa Elveţiană de Spectacole Thun

Spectacolul de teatru și dans ZIC ZAC, o producție a Universității Naționale de Artă Teatrală și Cinematografică „I. L. Caragiale” din București, va participa, cu sprijinul Institutului Cultural Român, în perioada 11-13 aprilie 2014, la Bursa Elveţiană

3 Apr 2014 - 10 Apr 2014

Turneu susţinut de orchestra „Camerata Regală” şi de solistul Ştefan Horvath în Elveţia

În cadrul proiectului „Valori culturale româneşti”, în perioada 3-10 aprilie 2014, Camerata Regală şi Ambasada României în Confederaţia Elveţiană, în parteneriat cu Institutul Cultural Român, organizează, în Elveţia, un turneu susţinut de orchestra „Camerata

7 Apr 2014

Serată literară dedicată poetei Daniela Crăsnaru, la Accademia di Romania

La inițiativa Institutului Suedez de Studii Clasice din Roma, în colaborare cu Institutul Cultural Român de la Stockholm și Accademia di Romania in Roma, va avea loc o serată literară dedicată poetei Daniela Crăsnaru prin prezentarea volumului de poezii Austerloo,

1 Mar 2014 - 31 Mar 2014

Lista proiectelor culturale organizate de institutele culturale românești din străinătate - MARTIE 2014

Lista evenimentelor organizate de rețeaua ICR în luna martie 2014 (detalii suplimentare în documentul atașat) ACCADEMIA DI ROMANIA DIN ROMA 6 martie / Lansarea celui de-al doilea număr al revistei România în contact / Romania in Contact și conferinţa „Prejudecăţi

27 Mar 2014

Ziua Mondială a Teatrului - 27 martie

Cu ocazia Zilei Mondiale a Teatrului, care este sărbătorită în fiecare an pe 27 martie, Brett Bailey, dramaturg, scenograf, regizor, şi Ion Caramitru, actor, directorul Teatrului Naţional Bucureşti, au transmis mesaje publice: „Oriunde se află o societate umană,

25 Mar 2014

Bilanț românesc la Salon du Livre

România a participat, în perioada 21-24 martie, la cea de a 34-a ediție a Salon du Livre, cel mai important eveniment editorial din Franța, cu un stand organizat de Institutul Cultural Român (ICR), având tema „Des livres a venir, l'avenir des livres”. Seara

24 Mar 2014

Zamfiroiu: Cei din zona literaturii franceze ştiu că există un reper serios în literatura română

Lilian Zamfiroiu, preşedintele Institutului Cultural Român (ICR), a declarat, joi, la Paris, că după ediţia de anul trecut a Salonului de Carte de la Paris, când România a fost ţară invitată de onoare, persoanele din zona culturii ştiu că există un reper serios

20 Mar 2014

Ziua Mondială a Poeziei, marcată la Milano cu un program de poezie, muzică și o expoziție de pictură

Joi, 20 martie 2014, de la 18. 00, la sediul Bibliotecii Românești din Milano (Via Trebbia 33), Ziua Mondială a Poeziei va fi marcată printr-un eveniment organizat de Institutul Cultural Român în colaborare cu Centrul Cultural Italo-Român și editura Rediviva, sub

10 Mar 2014 - 17 Mar 2014

Contemporanii în Madeira. Tabăra de creație „Insula eternei primăveri”

În perioada 10-17 martie, în cadrul proiectului Contemporanii, se va desfasura o tabăra de pictură a cărei locație este Madeira, arhipelagul portughez din Atlanticul de Nord. Vor participa artiştii: Dorin Coltofeanu, Teodora Coltofean, Ion Grigorescu, Ruxandra Grigorescu,

12 Feb 2014 - 14 Mar 2014

APEL LA CANDIDATURĂ - Tinere talente în domeniul criticii de film în juriul Révélation France 4 la Cannes

Criticii de film tineri din România sunt invitați să candideze pentru a face parte din juriul Révélation France 4 ṣi a participa la următoarea ediţie a Semaine de la critique din cadrul Festivalului de la Cannes. Selecția este organizată de Sǎptǎmâna Criticii

1 Mar 2014

Filmul „Sunt o babă comunistă“, proiectat în premieră la Budapesta

Filmul Sunt o babă comunistă, regizat de Stere Gulea, va fi proiectat pe 1 martie 2014, de la ora 15. 30, la Cinematograful Uránia din Budapesta, în cadrul „Festivalului Francofoniei”. Proiecția este organizată de Institutul Cultural Român din capitala Ungariei.