Citind Europa în versuri: lectură din opera a 15 poeți europeni la Roma, de Ziua Mondială a Poeziei
EUNIC Roma și FUIS - Federația Unitară Italiană a Scriitorilor prezintă cea de-a douăsprezecea ediție a evenimentului „Europa în versuri”, sub patronajul Reprezentanței Comisiei Europene în Italia, pe 21 martie începând cu ora 18:30, la Accademia d’Ungheria
Jurnalistul Marian Voicu, invitat la „Noaptea Ideilor” în Polonia
Pentru al treilea an consecutiv, Institutul Cultural Român de la Varșovia se alătură festivalului de dezbateri „Noaptea Ideilor”, un proiect-far al rețelei Institutului francez, organizat în peste 100 de filiale pe mapamond. Ediția poloneză, care va avea loc
Evenimente organizate de Institutul Cultural Român cu ocazia Zilei Internaționale a Francofoniei
România celebrează anual alături de alte 54 de state Ziua Internațională a Francofoniei, amintind de înființarea la 20 martie 1970 a Agenției de cooperare culturală și tehnică, devenită ulterior Organizația Internațională a Francofoniei (OIF), din care facem
Întâlnirea literară din ciclul „De vive voix” cu scriitorul Cristian Fulaș, cu ocazia Zilei Internaționale a Francofoniei
Institutul Cultural Român sprijină organizarea, pe 20 martie 2025, la Lyon, a unei întâlniri literare cu scriitorul Cristian Fulaș, unul dintre prozatorii de referință ai noului val literar românesc, cu prilejul Zilei Internaționale a Francofoniei. Cristian Fulaș
O seară-portret, cu memorialista, libretista și activista româno-africană Nina Smart, la ICR New York
În cadrul seriei „FEMININ, FEMINITATE, FEMINISM”, care celebrează, de-a lungul lunii martie, diferite ipostaze ale creativității feminine, ICR New York organizează vineri, 14 martie, o seară de muzică și literatură, dedicată unei personalități remarcabile,
Bursa „Traducători Profesioniști“ - 2025 - REZULTATE FINALE
REZULTATE FINALE BURSA „TRADUCĂTORI PROFESIONIȘTI” - 2025 În urma realizării selecției și evaluării dosarelor au fost declaraţi câştigători următorii candidaţi:Nr. crt. Dosar înregistratMedia finalăADMIS / RESPINS1. R. G. : 29/16 /29. 01.
București – după treizeci de ani: O expoziție de fotografie și memorie la ICR Paris
Institutul Cultural Român de la Paris organizează în perioada 27 martie – 1 iunie 2025, expoziția Bucarest – trente ans après / București – după treizeci de ani, care va fi găzduită la Galeria Macadam. Curatoriată de Laure Hinckel, expoziția propune un
Sezonul România–Polonia: succes de public și presă la deschiderea remarcabilei expoziții „Un ochi râde, altul plânge”
Centrul Internațional pentru Cultură din Cracovia a găzduit în weekend-ul trecut vernisajul expoziției-eveniment „Un ochi râde, altul plânge. Arta românească în colecția Ovidiu Șandor”, organizată în parteneriat cu Institutul Cultural Român de la Varșovia
Citim, traducem și descoperim literatura română la Târgul Internațional de Carte de la Bruxelles 2025
Institutul Cultural Român participă, prin ICR Bruxelles și Centrul Național al Cărții, la cea de-a 54-a ediție a Târgului Internațional de Carte de la Bruxelles, care se va desfășura în perioada 13-16 martie 2025, la Centrul de expoziții Tour et Taxis, din
Accademia di Romania in Roma sprijină prezența poetei Magda Cârneci la evenimentul dedicat Zilei Mondiale a Poeziei
Accademia di Romania in Roma susține participarea poetei Magda Cârneci la Ziua Mondială a Poeziei – ediția 2025, eveniment anual organizat de membrii clusterului EUNIC Roma, în colaborare cu Federația Unitară Italiană a Scriitorilor (FUIS) și sub patronajul
Puterea salvatoare a literaturii: ROMÂNIA la Târgul de Carte de la Londra 2025
Institutul Cultural Român organizează Standul României la Târgul de Carte de la Londra / London Book Fair, desfășurat în perioada 11-13 martie 2025, punând la dispoziția editorilor, agenților literari, scriitorilor și traducătorilor din România standul național,
Revista bilingvă „Orizonturi culturale italo-române”, ediţia din martie
Numărul 3/martie 2025 al revistei interculturale bilingve „Orizonturi culturale italo-române” se deschide cu o anchetă realizată deLuciana Tămaş, în care Lola Belecciu, Cornelia Golna, Cezar Lăzărescu, Oliver Ressler şi Liviu Ioan Stoiciu răspund întrebărilor