Białystok – expoziția în aer liber „Via Transilvanica” deschisă până pe 16.09.2024
Expoziția în aer liber„Via Transilvanica” poate fi vizitatăîn Piața Kościuszki din Białystok până la data de 16 septembrie. Vernisajul a avut loc în data de 22 august, odată cu inaugurarea celei de-a XII- a ediții a Festivalului Estul Culturii /Altă
Doi scriitori de limbă română în finala Premiului Literar al Europei Centrale ANGELUS 2024
Tatiana Țîbuleac și Oleg Serebrian se află printre cei șapte finaliști ai Premiului Literar al Europei Centrale ANGELUS 2024 – anunțul a fost făcut public astăzi de organizatorul polonez al manifestării, Casa Literaturii din Wrocław. Din cele 120 de
ICR Varșovia îi sărbătorește pe cei care au ales să studieze limba română
Institutul Cultural Român de la Varșovia și Ambasada României în Republica Polonă, în colaborare cu Școala „Calitate” din Cracovia, îi vor sărbători pe cei care au ales să studieze limba română ca limbă străină, cu ocazia Zilei Limbii Române, celebrată
Filmul documentar „De ce mă cheamă Nora, când cerul meu e senin” va fi proiectat în cadrul Festivalului Sopot Literacki din acest an
Filmul documentar De ce mă cheamă Nora, când cerul meu e senin (r. Carla Maria Teaha), va fi proiectat la ediția din acest an a Festivalului Sopot Literacki , cu sprijinul Institutului Cultural Român de la Varșovia. Proiecția va avea loc în data de 25 august,
Întâlniri românești la Niepodległa. Miejsce Spotkań în Parcul Łazienki din Varșovia
Sezonul Cultural Polonia-România este o ocazie pentru publicul varșovian de a cunoaște limba, cultura și natura României. ICR Varșovia, în colaborare cu Institutul „Adam Mickiewicz”, organizează cinci întâlniri pe teme românești în Parcul Łazienki, la Niepodległa.
Hamlet, producția Naționalului din Craiova, la Festivalul Shakespeare din Gdańsk
Institutul Cultural Român de la Varșovia continuă colaborarea cu Festivalul Shakespeare din Gdańsk și sprijină participarea la ediția din acest an a Teatrului Național „Marin Sorescu” din Craiova cu două reprezentații ale spectacolului „Hamlet”, în
Inaugurarea Sezonului Cultural România – Polonia 2024-2025
În data de 27 iulie a. c. , de la ora 17. 00, Muzeul Național din Gdańsk găzduiește la Palatul Abaților (Oddział Sztuki Nowoczesnej, ul. Cystersów 18, Gdańsk) vernisajul expoziției „Nicolae Grigorescu. Pictor al ethosului românesc”, cu lucrări din colecția
„România - Jocuri de oglinzi” la Festivalul Internațional de Film Nowe Horyzonty de la Wrocław
Institutul Cultural Român de la Varşovia continuă în 2024 parteneriatul de tradiție cu cel mai mare și mai important eveniment cinematografic din Polonia, Festivalul de Film Nowe Horyzonty de la Wrocław, care are loc în acest an în perioada 18-28 iulie, în cinematografe,
Traducătoarea Cristina Godun la Festivalul Traducătorilor Olgăi Tokarczuk
ICR Varșovia colaborează cu Fundația Olga Tokarczuk și susține participarea traducătoarei Cristina Godun la Festivalul Traducătorilor Olgăi Tokarczuk. În anul 2022, Fundația a organizat în perioada 15 – 17 septembrie primul Congres Mondial al Traducătorilor
Expoziția „Din zbor. Bisericile fortificate din Transilvania” călătorește la Cracovia
În perioada 7 mai – 14 iunie 2024, Institutul Cultural Român de la Varșovia itinerează la Cracovia expoziția de fotografie în aer liber „Din zbor. Bisericile fortificate din Transilvania” cu fotografii semnate de Ionuț Macri. Expoziția, compusă din
Caravana Noului Cinema Românesc merge mai departe: Poznań, 5-9 iunie
În perioada 5-9 iunie, Institutul Cultural Român de la Varșovia și Centrum Kultury Zamek / Kino Pałacowe invită publicul din Poznań la Caravana Noului Cinema Românesc. De la cele mai recente producții ale unor regizori consacrați precum Radu Jude, Anca Damian
„Poveștile bunicilor șoptite fiicelor de mame” la Întâlnirile Teatrale Varșoviene
Spectacolul Gianinei Cărbunariu, produs de Teatrul Contemporan din Szczecin, în cadrul unei colaborări cu Institutul Cultural Român de la Varșovia, și care a avut premiera în decembrie 2023, a fost selectat la cea de-a 44-a ediție a Întâlnirilor Teatrale Varșoviene.