CURSURI DE LIMBA ROMÂNĂ ǁ TOAMNA 2026
Institutul Cultural Român de la Paris vă propune un program de cursuri de limba română pentru diferite niveluri, de la începători la avansați, A. 1, A. 2, B. 1 și B. 2, în conformitate cu prevederile Cadrului European Comun de Referinţă pentru Limbi.
Turneul Cărturino poposește la Paris!
În zilele de 12 și 13 septembrie, orele 10. 00-12. 00, cei mai tineri cititori din capitala Franței și împrejurimi vor avea ocazia să descopere cărțile nominalizate la Premiile Cărturino 2026, să-i întâlnească pe cei implicați în realizarea lor și să
Scriitoarea Lavinia Braniște în turneu în Franța și Elveția
Cu ocazia manifestărilor dedicate celebrării Zilei Limbii Române la Paris și în contextul participării scriitoarei Lavinia Braniște la festivalul Le livre sur les quais de la Morges (Elveția), ICR Paris, în parteneriat cu Éditions des Syrtes, librăria Le Divan,
Scriitoarea Lavinia Braniște în turneu în Franța și Elveția
Cu ocazia manifestărilor dedicate celebrării Zilei Limbii Române la Paris și în contextul participării scriitoarei Lavinia Braniște la festivalul Le livre sur les quais de la Morges (Elveția), ICR Paris, în parteneriat cu Éditions des Syrtes, librăria Le Divan,
Artiștii Radu Comșa și Lucian Hrisav expun în cadrul Art-o-rama Marseille, cu sprijinul ICR Paris
SABOT și H’art Gallery propun o colaborare inedită, prezentând lucrările artiștilor Radu Comșa și Lucian Hrisav într-un dialog despre pictură și despre modul în care aceasta își schimbă condițiile de manifestare. Proiectul expozițional comun al celor
Cursuri de limba română: Sesiunea februarie - iulie 2026
Institutul Cultural Român de la Paris vă propune un program complet de cursuri de limba română pentru diferite niveluri, de la începători la avansați, A1, A2 și B1, în conformitate cu prevederile Cadrului European Comun de Referinţă pentru Limbi. Înscrierile
Ferestre spre lume – expoziție și ateliere de Ziua Iei la ICR Paris
Institutul Cultural Român de la Paris, în parteneriat cu Ambasada României în Franța, Centrul de Cultură și Artă al Județului Sălaj și Asociația Curierul Timpului, sărbătorește anul acesta Ziua Iei la Paris printr-o suită de manifestări constând în
Festivalul filmului românesc de la Nantes, ediția a 5-a
În perioada 11-14 iunie 2026, va avea loc la Nantes cea de-a cincea ediție a festivalului de film românesc, organizată de Centrul cultural franco-român din Nantes cu sprijinul ICR Paris, în colaborare cu parteneri locali de tradiție ai festivalului (Primăria din
ICR Paris susține prezența românească la cea de-a 79-a ediție a Festivalului de Film de la Cannes
Institutul Cultural Român de la Paris susține prezența românească la cea de-a 79-a ediție a Festivalului de Film de la Cannes, desfășurată în perioada 12-23 mai 2026, una dintre cele mai prestigioase platforme mondiale dedicate filmului de autor. Ediția de anul
Spectacol-machetă după Matei Vișniec la ICR Paris
Frumoasa călătorie a urșilor panda povestită de un saxofonist care avea o iubită la Frankfurt Text: Matei Vișniec Regia: Tudor-Romulus Licu Cu participarea actorilor Juliette Castro și Ömer Faruk Ertuğrul 8 mai 2026, orele 20h0013 iunie 2026,
Prezență culturală românească marcantă la Festival du Livre de Paris și Focus Roumanie la Universitatea Sorbonne Nouvelle
În perioada 17-19 aprilie, România va fi prezentă la cel mai important eveniment internațional dedicat cărții din capitala Franței: Festival du Livre de Paris, organizat la Grand Palais. Şi în 2026 participarea este organizată de Institutul Cultural Român
Concert aniversar Viorica Cortez
20 februarie 2026 | ora 19. 00 Temple du Luxembourg | 58 rue Madame, 75006 Paris▶️ Intrare gratuită pe bază de rezervare: u ocazia aniversării a 90 de ani ai mezzosopranei Viorica Cortez, personalitate remarcabilă a scenei muzicale româno-franceze, ICR Paris