Concert de închidere a Turneului Internaţional „Carmen Sylva – 180” la Veneția
Cu ocazia aniversării a 180 de ani de la naşterea M. S. Regina Elisabeta a României, Asociaţia pentru Muzică, Artă şi Cultură, în parteneriat cu Institutul Român de Cultură şi Cercetare Umanistică de la Veneţia şi Asociaţia Italo–Germană din Veneţia,
AdMusicam Concert Series – #5 Lointaine
Cel de-al cincilea concert din seria AdMusicam, serie inițiată în anul 2017 de Institutul Cultural Român pentru a pune în evidență programul omonim de instruire muzicală de la Mogoșoaia, va avea loc marți, 20 iunie 2023, ora 19. 00, la Muzeul Municipiului București
Programul AdMusicam continuă cu un nou concert organizat de Institutul Cultural Român
Un nou concert din cadrul proiectului AdMusicam Concert Series, componentă a programului de instruire #AdMusicam, va avea loc marți, 23 mai 2023, ora 19. 00, la Muzeul Municipiului București-Palatul Suţu. Concertul, susținut de muzicienii Theodor Andreescu (vioară),
Institutul Cultural Român invită publicul la AdMusicam Concert Series #3 Play
Proiectul AdMusicam Concert Series, o componentă a programului de instruire #AdMusicam, adresat muzicienilor cu vârste între 16 și 25 de ani, revine, după o perioadă de absență cauzată de restricțiile din timpul pandemiei, cu un nou concert, care va avea loc
Gabriel Gîțan, Sofia Blându, Izabela Ghergu și Tudor Trița, deschid stagiunea „Concertele Enescu” 2022-2023 la ICR Londra
Institutul Cultural Român de la Londra, în colaborare cu Societatea Enescu din capitala Marii Britanii, organizează joi, 6 octombrie, concertul de deschidere a sesiunii 2022-2023 din cadrul Seriei „Concertele Enescu”. Concertul, susținut de muzicienii
Orchestra Română de Tineret, sub bagheta dirijorului Gabriel Bebeşelea, în concert la Festivalul Internaţional Schleswig-Holstein
Orchestra Română de Tineret va concerta anul acesta la Festivalul Internaţional Schleswig-Holstein - SHMF 2022 avându-l ca dirijor pe Gabriel Bebeşelea și ca solistă pe violonista Suyoen Kim. Concertul, sprijinit de Institutul Cultural Român de la Berlin, va avea
Concert Extraordinar de închidere a festivalului Musica Ricercata, la Sibiu
Voci spectaculoase vor răsuna pe 1 august, de la ora 20. 00, în Piața Mare din Sibiu, în cadrul Concertului Extraordinar de închidere a festivalului Musica Ricercata “Ramificările păcii III”, ce reunește peste 120 de muzicieni din Ucraina, Moldova, România
110 muzicieni din România, Republica Moldova, Ucraina și UE concertează sub sloganul „Stand with Ukraine”, cu sprijinul ICR Chișinău
Institutul Cultural Român „Mihai Eminescu” de la Chișinău susține proiectul ambițios al Orchestrei Naționale de Tineret a Moldovei, care reunește 110 muzicieni din România, Republica Moldova, Ucraina și UE, sub sloganul „Stand with Ukraine”. Inițiativa
Prezență românească și o premieră mondială la Skopje, într-un eveniment susținut de Institutul Cultural Român
Premiera mondială a „Concertului pentru flaut alto”, compus de unul dintre cei mai importanți compozitori ai zilelor noastre, Kalevi Aho, are loc astăzi, 17 martie 2022, ora 20. 00, în interpretarea flautistului Matei Ioachimescu, alături de Filarmonica Națională
LISABONA. Pianista Aurelia Vișovan, prezentă la cea de-a 7-a ediție a Sezonului muzical Parques de Sintra
Festivalul „Sezonul muzical Parques de Sintra”, realizat în parteneriat cu Centrul de studii muzicale din secolul al XVIII-lea din Portugalia – „Divino Sospiro”, se desfășoară în perioada 15 octombrie – 13 noiembrie 2021, sub direcția artistică a lui Massimo
Volumul „Constantin Silvestri în cronici și interviuri, 1930-1959”, lansat în cadrul Festivalului George Enescu
Volumul „Constantin Silvestri în cronici și interviuri, 1930-1959”, realizat de istoricul Cristina Enășescu și publicat de Editura Institutului Cultural Român, a fost lansat joi, 23 septembrie 2021, de la ora 16. 00, în foaierul Ateneului Român, în cadrul
O carte despre Constantin Silvestri, publicată de Editura ICR, lansată în cadrul Festivalului Internațional George Enescu
Volumul „Constantin Silvestri în cronici și interviuri, 1930-1959”, realizat de istoricul Cristina Enășescu și publicat de Editura Institutului Cultural Român, va fi lansat joi, 23 septembrie 2021, de la ora 16. 00, în foaierul Ateneului Român, în cadrul Festivalului Internațional