ICR sprijină Conferința „Filosofia Formei” și acordă Premiul Național „Constantin Brâncuși”
În perioada 22–26 octombrie 2026, Târgu Jiu găzduiește Conferința Internațională „Filosofia Formei”, dedicată împlinirii a 150 de ani de la nașterea lui Constantin Brâncuși. Desfășurat sub patronajul UNESCO, evenimentul este organizat de Centrul de
Recital la Paris, în cadrul turneului internațional „Regina și compozitorii“, dedicat creației poetice a reginei Elisabeta
Un nou eveniment din cadrul turneului internațional „Regina și compozitorii“, organizat de Asociația InoMusicArt și cofinanțat de Administrația Fondului Cultural Național (AFCN), va avea loc joi, 29 octombrie 2026, la Paris, în Salonul auriu al Ambasadei României
Lansarea volumului „Sunt un om bătut. Être juif à Bucarest dans l’entre-deux-guerres“ de Mihail Sebastian, la ICR Paris
Institutul Cultural Român de la Paris găzduiește vineri, 6 noiembrie 2026, ora 18:30, întâlnirea literară „Du texte à la langue: apprendre le roumain avec Mihail Sebastian“, în cadrul căreia va fi lansat volumul Sunt un om bătut. Être juif à Bucarest dans
Filmele „Fjord”, de Cristian Mungiu, și „Le Journal d’une femme de chambre”, de Radu Jude, în programul festivalului VIENNALE 2026
Institutul Cultural Român de la Viena susține participarea cinematografiei românești la ediția din 2026 a VIENNALE – Festivalul Internațional de Film de la Viena, prin sprijinirea prezenței filmelor „Fjord”, în regia lui Cristian Mungiu, și „Le Journal
Soprana franceză Clara Guillon a câștigat Marele Premiu al Concursului Internațional de Canto „Georges Enesco” Paris 2026, acordat de ICR
Soprana franceză Clara Guillon a câștigat, joi seara, Marele Premiu „Georges Enesco” al Concursului Internațional de Canto „Georges Enesco” Paris, ediția 2026, distincție acordată de Institutul Cultural Român de la Paris. Artista a fost recompensată și
Începe FNT. Spectacolul „Jurnal de migrație: ediția New York City”, prezentat la București după premiera din SUA
Institutul Cultural Român este și anul acesta partener al Festivalului Național de Teatru, desfășurat la București în perioada 16-25 octombrie 2026. Cea de-a 36-a ediție a FNT, organizată de UNITER, are tema „ […]perfect uman”. Din cele peste 150 de producții
„Athanor” – un dialog al transmutărilor vizuale, semnat de Suzana Fântânariu și Kovács Johanna, la Budapesta și Seghedin
Toamna aduce pe simezele Institutului Cultural Român de la Budapesta și ale Filialei Seghedin un eveniment de excepție: expoziția de artă vizuală „Athanor”, ce reunește creațiile a două personalități marcante ale graficii – Suzana Fântânariu și Kovács
Filmul „Fjord” ajunge în cinematografele din Cehia
Filmul Fjord, scris și regizat de Cristian Mungiu, distins cu Palme d’Or la Festivalul de Film de la Cannes 2026, intră în cinematografele din Republica Cehă începând cu 15 octombrie 2026, în distribuția AEROFILMS. Premiera va avea loc joi, 15 octombrie, ora 20:30,
ICR Tel Aviv organizează o nouă ediție a Festivalului Filmului Românesc în Israel, cu producții recente și filme premiate
Institutul Cultural Român de la Tel Aviv organizează, în perioada octombrie–noiembrie 2026, o nouă ediție a Festivalului Filmului Românesc în Israel, ca urmare a succesului de care s-au bucurat proiecțiile anterioare și la solicitarea publicului. Filme românești recente
Ediția din 2026 a programului „Rencontres Musicales Enesco Paris“, în memoria regretatei pianiste Alina Pavalache
Cea de-a XIII-a ediție a programului „Rencontres Musicales Enesco Paris“ (Întâlnirile muzicale internaționale Enesco Paris), organizată în memoria regretatei pianiste Alina Pavalache, se desfășoară între 12 și 17 octombrie 2026, cu sprijinul Institutului
Soprana Leontina Văduva și pianistul Cătălin Răducanu, la ICR Londra, în cadrul proiectului „Turnee de poveste... pretutindeni“
Institutul Cultural Român de la Londra găzduiește miercuri, 14 octombrie 2026, de la ora 19:00, recitalul „Bella voce, Bella musica“, susținut de renumita soprană Leontina Văduva și pianistul Cătălin Răducanu. Evenimentul de la sediul Institutului face parte
ICR Bruxelles susține prima ediție TEDx în limba română organizată în afara granițelor României
Institutul Cultural Român de la Bruxelles contribuie la organizarea primei ediții a unui eveniment TEDx în limba română în afara granițelor României, prin susținerea participării cosmonautului și inginerului aeronautic Dumitru-Dorin Prunariu, marcând astfel