FILM

Regina Maria a României, celebrată la Ashford de ICR Londra

În data de 23 octombrie 2025, Institutul Cultural Român de la Londra încheie programul aniversar dedicat împlinirii a 150 de ani de la nașterea Reginei Maria a României printr-o serie de evenimente speciale, organizate în Kent, unde suverana s-a născut, la Eastwell

„Index” de Radu Muntean, prezentat în „Avanpremierele Toamnei”, la Cinema Muzeul Țăranului

Cele mai noi producții românești vor putea fi văzute în cadrul Les Films de Cannes à Bucarest, înainte de lansarea oficială în cinematografe. Reunite în secțiunea Avanpremierele Toamnei, aceste filme intră în cursa pentru Premiul Publicului, oferit prin amabilitatea

Institutul Cultural Român sprijină relansarea filmului „Moartea domnului Lăzărescu”

Filmul „Moartea domnului Lăzărescu”, regizat de Cristi Puiu, unul dintre cele mai cunoscute și premiate titluri din cinematografia românească, va fi relansat, beneficiind de tehnologia prezentă de proiecţie, în numeroase cinematografe din toată ţara, începând

17 Oct 2025

Expoziția „România. Manifest al formelor. Fragmente pentru viitorˮ, la Palatul Quintanar din Segovia cu sprijinul ICR Madrid

Pe 17 octombrie 2025, ora 19. 30, la Palatul Quintanar – unul dintre cele mai importante ansambluri arhitecturale din Segovia – va fi inaugurată o amplă expoziție de arhitectură românească România. Manifest al formelor. Fragmente pentru viitor, curatoriată

17 Oct 2025

10 zile pline cu documentare, la Astra Film Festival

Programul Astra Film Festival înseamnă 10 zile pline cu filme documentare ce prezintă aproape brutal fenomene sociale majore, profunde și palpabile, care modelează viitorul imediat. Proiecțiile sunt însoțite de dezbateri cu invitați de calibru, pentru că Festivalul Internațional

Expoziție de fotografie și lungmetraje românești prezentate de ICR la Festivalul de Film European și Valori Democratice din Spania

Institutul Cultural Român de la Madrid participă, în al patrulea an consecutiv la Festivalul de Film European și Valori Democratice / Festival de Cine Europeo y Valores Democráticos (FESCIVAL), desfășurat sub umbrela EUNIC Madrid, la Segovia, în colaborare cu

16 Oct 2025

ICR Tokyo sprijină dialogul artă–știință prin proiectul „Floral Whispers. SONIC FACTS OF CLIMATIC REVERBERATIONS”

Institutul Cultural Român de la Tokyo sprijină proiectul expozițional „Floral Whispers. SONIC FACTS OF CLIMATIC REVERBERATIONS”, prezentat în perioada 24–28 octombrie 2025 la Matsudo–Tokyo, în cadrul International Science and Art Festival. Proiectul este organizat

„Ale somnului făpturi”, expoziţia artistei vizuale Gabriela Culic, vernisată la ICR Stockholm

Expoziția „Ale somnului făpturi‟, semnată de artista Gabriela Culic, va fi vernisată miercuri, 5 noiembrie 2025, ora 18. 00, la galeria ICR Stockholm, în prezența artistei și a curatorului Alexandru Constantin Chituță, director de proiecte expoziţionale la

13 Oct 2025

Recital cameral susținut de Theodor Andreescu (vioară) și Verona Maier (pian) la Institutul Cultural Român

Institutul Cultural Român are plăcerea de a invita publicul marți, 14 octombrie 2025, ora 19. 00, în Sala Mare, la un recital cameral remarcabil, susținut de violonistul Theodor Andreescu și pianista Verona Maier. Evenimentul reunește două lucrări de referință

Ziua Națională de Comemorare a Holocaustului din România marcată la Tel Aviv și Ierusalim

Pentru marcarea Zilei Naționale de Comemorare a Holocaustului din România, ICR Tel Aviv va proiecta filmul documentar „Odessa” de Florin Iepan, miercuri, 15 octombrie, ora 18. 30, la sediul ICR Tel Aviv și joi, 16 octombrie 2025, ora 18. 00, la sediul Bnei Brith

9 Oct 2025

Utopie la Marea Neagră, 1955-1989. O piesă de(spre) arhitectură în 5 acte Finisajul expoziției la Muzeul de Arhitectură din Wrocław

Institutul Cultural Român de la Varșovia în colaborare cu Uniunea Arhitecților din România (UAR) și Muzeul Arhitecturii din Wrocław a organizat la Wrocław, în perioada 10 iulie-12 octombrie 2025, o amplă expoziție dedicată arhitecturii litoralului românesc

8 Oct 2025

Prezențe românești la Festivalul Internațional de Film de la Varșovia 2025

Institutul Cultural Român de la Varșovia continuă parteneriatul de tradiție cu Festivalul Internațional de Film de la Varșovia, unul dintre cele mai longevive festivaluri de film de clasă A din Polonia, care se desfășoară anul acesta în perioada 10 -19 octombrie.