Scriitorul Mircea Cărtărescu, în turneu în Austria, Germania și Elveţia
În perioada 6-13 noiembrie 2014, scriitorul Mircea Cărtărescu va participa la un amplu turneu de promovare a volumului Die Flügel (Aripa dreaptă, traducerea Ferdinand Leopold) în Germania, Elveţia şi Austria. Turneul, organizat de editura austriacă Paul Zsolnay,
ICR, partener al Festivalului Național de Teatru, ediția 2014
Festivalul Național de Teatru, cea mai importantă vitrină a fenomenului teatral românesc, care cuprinde în programul său producții realizate în stagiunea 2013-2014, va avea loc în perioada 24 octombrie – 02 noiembrie 2014, fiind organizat de UNITER, în colaborare
Lista proiectelor culturale organizate de Institutele Culturale Românești din străinătate - OCTOMBRIE 2014
Lista proiectelor culturale organizate de Institutele Culturale Românești din străinătate în luna octombrie 2014 ACCADEMIA DI ROMANIA DIN ROMA 3 octombrie / Lansarea site-ului www. roma-nia. it, la sediul Accademia di Romania, sub patronajul Ambasadei României în
Proiecte organizate de Direcția Relații Internaționale în luna octombrie 2014
Proiecte organizate de Direcția Relații Internaționale în luna octombrie 201425 septembrie – 24 octombrie / Participare românească la cea de a patra ediție a festivalului internaţional de poezie TRANSPOESIE de la Bruxelles. 1 octombrie 2014 / Institutul Cultural
Un proiect Nasui collection & Gallery la Art International Zurich
Lucrări ale artiștilor Bogdan Rață, Daniel Brici, Flavia Pitiș, Anca Dănilă și Cristian Todie vor fi prezentate în perioada 17-19 octombrie 2014 la cea de-a 16-a ediție a Târgului de artă contemporană [url= ]Art International Zurich[/url] în cadrul unui proiect
Tabără de pictură la Conacul Otetelișanu
EVENIMENT. Fundația “Domeniul Otetelișanu”, în parteneriat cu Galeria Danaart și Arts United, anunță tabăra de pictură “În câmp electric”, proiect în cadrul unui program de rezidențe pentru lumea artistică și industriile creative, derulat la Conacul
Violonistul de origine română Ștefan Tarara a câștigat Concursul Enescu 2014, Secțiunea Vioară
Violonistul de origine română Ștefan Tarara, stabilit în Germania, a câștigat Concursul Enescu 2014, Secțiunea Vioară, într-o finală cu rânduri de aplauze în care a interpretat Concertul pentru vioară de Ceaikovski. Premiul II i-a revenit tânărului violonist
„Zilele Culturii Române” la Berna, în Elveția
Institutul Cultural Român de la Berlin organizează, în perioada 10-14 septembrie 2014, „Zilele Culturii Române” la Berna, în Elveția. Printr-o variată ofertă de genuri, programul evenimentului este destinat redescoperirii unor segmente aparţinând patrimoniului
Primele două zile culturale românești la Berna, un succes
Zilele Culturii Române la Berna au fost deschise în seara zilei de 10 septembrie cu proiecția filmului La limita de jos a cerului, în regia lui Igor Cobileanski. Evenimentul a fost găzduit de CineMovie, instituție cinematografică de renume din capitala elvețiană.
Rezidențe pentru traducătorii profesioniști de literatură la Übersetzerhaus Looren, Elveția
Colegiul de Traducători Looren din Wernetshausen, localitate aflată în cantonul elvețian Zürich, le oferă traducătorilor literari care au un proiect în desfășurare posibilitatea de a lucra într-un cadru natural propice. Sunt eligibili traducători care au o lucrare
Camera 0001_Fabrica de vise la New York
Spectacolul de dans contemporan Camera 0001_Fabrica de vise va fi prezentat pe 21 și 22 august la New York, în cadrul Downtown Dance Festival. Prezentarea în cadrul celei de-a 33-a ediţii a festivalului are loc la invitaţia organizatorilor, Battery Dance Company, cu
Festivalul Internațional de Muzică Clasică „Clara Haskil” debutează la sfârșitul lunii august la Sibiu
În perioada 30 august – 4 septembrie 2014, în Sala Thalia a Filarmonicii din Sibiu va avea loc prima ediție a Festivalului Internațional de Muzică Clasică „Clara Haskil”, primul proiect de talie internațională din România care onorează memoria legendarei