EUNIC Romania

17 May 2018

Pentru prima dată la Râmnicu Vâlcea, Festivalul Filmului European ia pulsul Europei

În Anul Centenarului și în Anul european al patrimoniului cultural, Festivalul Filmului European ajunge pentru prima dată la Râmnicu Vâlcea, unde va poposi timp de trei zile, între 18 și 20 mai, la Cinema Geo Saizescu. Accesul la proiecții este gratuit. Ediția

15 May 2018

A 22-a ediție a Festivalului Filmului European s-a încheiat la București și Galați. Urmează alte 6 ediții locale!

Duminică, 13 mai, Festivalul Filmului European a încheiat două dintre cele 8 ediții locale în care poposește anul acesta: București și Galați și a anunțat filmul câștigător al Premiului Publicului: Sunt însărcinată, în România / Estoy embarazada en

7 May 2018 - 13 May 2018

Festivalul Filmului European ia pulsul Europei

Ajuns la ediția cu numărul 22, Festivalul Filmului European revine în 2018 într-un număr record de orașe: București și 7 orașe din țară. 22. FFE se desfășoară în București (7 – 13 mai), Galați (11 – 13 mai), Tîrgu Mures (18 – 20 mai), Râmnicu

8 May 2018

Marele regizor Lucian Pintilie, distins de ICR la Gala de lansare a Festivalului Filmului European

Reputatul regizor Lucian Pintilie a fost premiat de Institutul Cultural Român pentru excepționala activitate de promovare a culturii române, în cadrul Galei de lansare a Festivalului Filmului European desfășurată luni seara la Teatrul Național București, eveniment

15 Feb 2018

Historia: Festivalul Filmului European, în lista proiectelor Anului European al Patrimoniului Cultural

Cea de-a 22-a ediție a Festivalului Filmului European, organizată de Institutul Cultural Român (ICR), cu sprijinul Reprezentanței Comisiei Europene în România, a fost inclusă pe lista inițiativelor și proiectelor oficiale aflate sub egida Anului European al Patrimoniului

7 Feb 2018

Festivalul Filmului European, în lista proiectelor Anului European al Patrimoniului Cultural

Cea de-a 22-a ediție a Festivalului Filmului European, organizată de Institutul Cultural Român, cu sprijinul Reprezentanței Comisiei Europene în România, a fost inclusă pe lista inițiativelor și proiectelor oficiale aflate sub egida Anului European al Patrimoniului

22 Jan 2018

Noua conducere a EUNIC România

Institutele culturale, membre ale clusterului EUNIC Romania, s-au reunit în zilele de 18-19 ianuarie, la Biblioteca Județeană din Constanța, pentru a discuta despre proiectele comune din 2018 și pentru a-și alege noua conducere. Începând cu 19 ianuarie, pentru

9 Oct 2017 - 13 Oct 2017

Programul atelierelor de traducere literară la Centrul Ceh, în cadrul Lunii Literaturii Europene

Dragi traducători aflaţi la început şi iubitori ai literaturilor cehă şi română, Vreţi să aflaţi cum să convingeţi editurile să publice cărţile pe care le-aţi citit şi care v-au făcut să spuneţi „aş vrea ca toată lumea să citească

23 Sep 2017 - 28 Sep 2017

Cahul: Festivalul Internațional de Film Documentar pentru Schimbare Socială MOLDOX

Marți, 26 septembrie 2017, a avut loc la Cahul, în cadrul celei de a doua ediții a Festivalului Internațional de Film Documentar pentru Schimbare Socială MOLDOX, vernisarea expoziției de bandă desenată românească intitulată „O retrospectivă a benzii desenate

7 Jul 2017 - 7 Jul 2017

Academia de Management Cultural / The Cultural Management Academy

Academia de Management Cultural este un program de studii postuniversitare inițiat în 2015 de Institutul Goethe din Bulgaria, membrii clusterului EUNIC Bulgaria, în colaborare cu Universitatea din Sofia. În 2017 acest program se extinde în Grecia (Salonic) și România

3 Jul 2017 - 7 Jul 2017

OPEN CALL FOR PARTICIPATION IN THE CULTURAL MANAGEMENT ACADEMY BUCHAREST 2017

The post-graduate program in 2017 will be held simultaneously in Bucharest, Thessaloniki and Sofia, with a joint online learning platform and on-site events. The program is developed under the guidance of Goethe Institut and Sofia University. The CMA (Cultural Management

20 Jun 2017

Întâlnire a clusterului EUNIC România găzduită de Institutul Polonez

Institutul Polonez din București a găzduit miercuri, 20 iunie 2017, reuniunea lunară a clusterului EUNIC România.  Pentru prima dată, la întâlnire a participat și președintele Institutului Cultural Român, doamna Liliana Țuroiu, împreună cu Agnieszka Skieterska