DIPLOMA

11 May 2026

„Carol II, the King of Controversy“: prelegere susținută de cercetătoarea Lia Chisacof la ICR Londra

Institutul Cultural Român de la Londra organizează joi, 14 mai 2026, ora 19:30, la sediu, o conferință dedicată personalității controversate a regelui Carol al II-lea al României, susținută de dr. Lia Chisacof, cercetător la Institutul de Studii Sud-Est Europene

8 May 2026

ICR marchează Ziua Europei printr-o amplă serie de proiecte culturale desfășurate în România și în lume

Institutul Cultural Român, alături de reprezentanțele sale din străinătate, misiuni diplomatice ale României și partenerii europeni, organizează o amplă serie de evenimente dedicate Zilei Europei, promovând dialogul intercultural, diversitatea și valorile comune

6 May 2026

Ziua Europei la Roma, sărbătorită prin recital de pian și flaut susținut de Alice Bălan și Edoardo Petti

Accademia di Romania in Roma, în colaborare cu Asociația Amici del Campus delle Arti invită publicul italian marți, 12 mai 2026, ora 18. 30, la un recital de pian și flaut susținut de artiștii Alice Bălan și Edoardo Petti, eveniment organizat cu ocazia celebrării

30 Apr 2026

O nouă ediție din seria „Voci feminine în literatura israeliană de limbă română” la ICR Tel Aviv

Institutul Cultural Român de la Tel Aviv organizează o nouă ediție din seria „Voci feminine în literatura israeliană de limbă română”, dedicată unor autoare de limbă română care trăiesc și creează în Israel. Manifestarea va avea loc în data

30 Apr 2026

„Variațiuni muzicale“. Recitaluri susținute de violonistul Alexandru Tomescu și chitaristul Dragoș Ilie la Madrid și Salamanca

Violonistul Alexandru Tomescu și chitaristul Dragoș Ilie vor concerta în două spații emblematice din Spania, cu sprijinul Institutului Cultural Român din Madrid: la Academia Regală de Arte Frumoase San Fernando din capitala Spaniei – joi, 7 mai 2026, de la ora

28 Apr 2026

Comunitatea românească din Japonia participă la Parada Internațională a Costumelor Populare de la Yokohama

Institutul Cultural Român de la Tokyo și Ambasada României în Japonia anunță participarea comunității românești la unul dintre cele mai spectaculoase evenimente din „Țara Soarelui Răsare”: Parada Internațională a Costumelor Populare de la Yokohama, ajunsă

24 Apr 2026

A apărut noul număr al revistei „Orizonturi culturale italo-române”, ediția din aprilie 2026

Numărul 4/aprilie 2026 al revistei interculturale bilingve „Orizonturi culturale italo-române” se deschide cu prezentarea volumului Cele mai frumoase „Madone” din pictura italiană din secolele XIV–XVI de Otilia Doroteea Borcia (Eikon, 2023), care are un statut aparte

23 Apr 2026

„Brâncuși, drumul către universalitate“ la ICR Stockholm: documente de arhivă despre Ansamblul monumental „Calea Eroilor“ și fotografii

Institutul Cultural Român de la Stockholm, în colaborare cu Ambasada României în Regatul Suediei, Centrul de Cercetare, Documentare și Promovare „Constantin Brâncuși din Târgu Jiu și Primăria Municipiului Târgu Jiu, organizează evenimentul „Brâncuși,

23 Apr 2026

Expoziția documentară „Moștenirea Brâncuși: arta și arhitectura în dialog“, curator Ileana Tureanu, deschisă la Valencia

Joi, 23 aprilie 2026, ora 12:30, la Universitatea Politehnică de la Valencia va fi inaugurată ampla expoziție documentară „Moștenirea Brâncuși: arta și arhitectura în dialog“, curatoriată de Ileana Tureanu, președinta Uniunii Arhitecților din România.

17 Apr 2026

Scenarista Ilinca Straton și regizorul Eugen Dediu, la SFPitch Varșovia, ediția a X-a

Institutul Cultural Român de la Varșovia a susținut participarea scenaristei Ilinca Straton și a regizorului Eugen Dediu la cea de-a X-a ediție a SFPitch de la Varșovia, organizată de Asociația Cineaștilor Polonezi (SFP). În data de 10 aprilie 2026, invitații

16 Apr 2026

Colocviul internaţional de studii româno-veneţiene «Venezia e l’Europa Orientale tra il tardo Medioevo e l’Età moderna», ediţia a XIV-a

Institutul Român de Cultură şi Cercetare Umanistică de la Veneţia, în colaborare cu Centrul de Studii Interdisciplinare „Silviu Dragomir” al Universităţii din Oradea şi al Universităţii de Stat din Moldova de la Chişinău şi cu Laboratorul de Istorie

9 Apr 2026

Turneul „BrancuSING“ ajunge în Spania: dialog între muzică, sculptură și spațiu vizual, la Real Casino de Madrid

În contextul celebrării Anului Brâncuși, a 145 de ani de relații diplomatice între România și Regatul Spaniei și a 20 de ani de la înființarea Institutului Cultural Român de la Madrid, cel de-al șaselea concert din cadrul turneului internațional „BrancuSING“