Concert extraordinar Violoncellissimo. Celebrarea Zilei Culturii Naționale la Istanbul
Institutul Cultural Român ”Dimitrie Cantemir” de la Istanbulorganizează, în premieră, în contextul marcării Zilei Culturii Naționale, un concert extraordinar susținut de Ansamblul Violoncellissimo. Evenimentul prinde viață prin implicarea a două instituții importante,
Vocea și acordeonul - Cecilia Bucerzan și Fernando Mihalache într-un inedit concert de Crăciun, la Istanbul
Institutul Cultural Român ”Dimitrie Cantemir” de la Istanbulpăstreazătradiția și, în ajun de Crăciun, ceas prielnic pentru o atmosferă unde predominante sunt pacea și armonia, le propune iubitorilor artelor, și, în special, celor care îndrăgesc muzica, să
Ziua Națională a României celebrată la Istanbul. Cvartetul Transilvan într-un concert extraordinar
Institutul Cultural Român ”Dimitrie Cantemir” de la Istanbul alături de Consulatul General al României la Istanbul organizează un concert extraordinar, de Ziua Națională a României. Pe 29 noiembrie 2019, ora 19. 30, se anunță o seară inedită, un program
Amplu program cultural dedicat pronovării Timișoarei – Capitală culturală europeană 2021, la Istanbul
Timișoara – Capitală Culturală Europeană (2021) ajunge la Istanbul. În contextul marcării unei priorități de diplomație publică, Institutul Cultural Român ”Dimitrie Cantemir” de la Istanbul prezintăun proiect cultural unic, în afara spațiului UE, în
Festivalul Filmului Românesc la Istanbul, ediția a III-a, un eveniment marca ICR Istanbul
Institutul Cultural Român ”Dimitrie Cantemir” de la Istanbul prezintă Festivalul Filmului Românesc la Istanbul, ediția a III-a. Cu mic, cu mare, indiferent de naționalitate, iubitorul de cinema este așteptat în perioada 9 - 29 noiembrie 2019, la sediul Akbank
Simpozion Dimitrie Cantemir - istorie, cultură, patrimoniu, ed. a II-a. Un eveniment marca ICR Istanbul
În contextul marcării a 346 de ani de la nașterea marelui cărturar Dimitrie Cantemir, Institutul Cultural Român ”Dimitrie Cantemir” de la Istanbulcontinuă seria de conferințe științifice dedicate prințului român, cu titlul ”Dimitrie Cantemir - istorie, cultură,
Dansul Zmeilor – Crispus & Cobzality - într-un show incendiar la Istanbul
În contextul marcării finalului Președinției Românei la Consiliul Uniunii Europene, Institutul Cultural Român ”Dimitrie Cantemir” din Istanbul și Consulatul General al României la Istanbul anunță un spectacol exploziv, Dansul Zmeilor, susținut de Cobzality &
La ICR Istanbul încep cursurile de limba română
Institutul Cultural Român „Dimitrie Cantemir” de la Istanbul organizează, conform tradiției, cursuri de limba română pentru adulți și copii. Începând cu 25 februarie și până în data de 18 mai 2019, la sediul Institutului Cultural Român ”Dimitrie Cantemir”
De Ziua Europei, ICR Istanbul prezent la un festival - maraton al culturii europene
Institutul Cultural Român ”Dimitrie Cantemir” de la Istanbul și Consulatul General al României la Istanbul își anunță participarea extraordinară în cadrul unui proiect provocator, divers și foarte dinamic în contextul marcării Zilei Europei, alături de
Teatrul Tony Bulandra din Târgoviște la ”International Blacksea Theatre Festival din Trabzon” – ediția XX
Institutul Cultural Român „Dimitrie Cantemir” din Istanbul adaugă pe lista evenimentelor culturale pe care le susține, încă un proiect de anvergură. Astfel, Teatrul Tony Bulandra din Târgoviște prezintă spectacolul „Salonul nr. 6” după A. P. Cehov pe scena
Cineaști români de talie mondială invitați la Festivalul Internațional de Film IKSV Istanbul, ediția XXXVIII
Institutul Cultural Român ”Dimitrie Cantemir” de la Istanbul anunță prezența unor nume sonore din lumea cinematografului românesc la Festivalul Internațional de Film IKSV. În acest an, între 5 și 16 aprilie 2019, ochii cinefililor caută noutăți și se îndreaptă
”Concertul” de Ziua Francofoniei la Istanbul
Institutul Cultural Român ”Dimitrie Cantemir” de la Istanbul organizează un eveniment inedit închinat Zilei Francofoniei. ”Le Concert”, de Radu Mihăileanu, ajunge la iubitorii celei de-a șaptea arte joi, 28 martie 2019, la ora 19. 30, la Institutul Francez din