România va fi ţara invitată de onoare la ediţia din 2019 a Festivalului Internaţional EUROPALIA
Marți, 4 octombrie 2016, la Biblioteca Naţională a României a avut loc ceremonia de semnare a Memorandumului de Înţelegere în vederea organizării Festivalului EUROPALIA ROMÂNIA (octombrie 2019–ianuarie 2020). Din partea română, documentul a fost semnat
Campania „Oamenii Timpului” ajunge pe 4 octombrie în capitală
Marți, 4 octombrie, de la ora 11. 00, în Sala Mare a Institutului Cultural Român din București va avea loc dezbaterea „Recuperarea memoriei: casa George Enescu de la Mihăileni, organizată în cadrul Colocviilor „Oamenii Timpului. La eveniment vor participa: Raluca
CentenArt. De la Sibiu, la Hamburg: ediție itinerantă a Festivalului Internațional Clara Haskil în Germania
Timp de trei zile, în perioada 29 septembrie - 1 octombrie 2016, în două spații culturale de prestigiu din Hamburg, Laeiszhalle klein și Mendelssohn-Saal, Hochschule für Musik und Theater, iubitorii de muzică clasică vor avea ocazia să ia parte la trei seri
Donații pentru „Cumințenia Pământului”. ICR susține campania „Brâncuși e al meu”
„Contribuția fiecăruia, după puteri, la achiziționarea lucrării Cumințenia Pământului este un gest de conștientizare a valorilor naționale, a patrimoniului cultural ce se află în grija noastră, a tuturor a declarat președintele Institutului Cultural Român,
Reuniunea Teatrelor Naţionale la Chişinău – ediţia a II-a
Institutul Cultural Român „Mihai Eminescu de la Chişinău invită iubitorii de teatru la cea de-a doua ediţie a „Reuniunii Teatrelor Naționale la Chişinău, ce va avea loc în perioada 13-21 septembrie 2016. Evenimentul, organizat de Teatrul Naţional „Mihai
Începe Bucharest Photofest
În perioada 10-20 septembrie 2016, va avea loc festivalul Bucharest Photofest. Lansat sub sloganul Let's get visual! și cu un conținut deosebit, Bucharest Photofest își propune să aducă în oraș, sub ochii noștri, frumusețea în manifestările ei artistice
„Parsifalˮ de Richard Wagner, la Ateneul Român - conferință de presă
Luni, 12 septembrie 2016, ora 13. 00, a avut loc, la Hilton Athenee Palace, sala Diplomat, conferința de presă în care s-a anunțat cel mai important eveniment cultural-muzical al stagiunii 2016-2017 - „Parsifalˮ de Richard Wagner. La conferința de presă au luat
Spectacol aniversar: „Chişinău şi Bucureşti – două inimi românești"
Înaltul Reprezentant al Guvernului României pentru Republica Moldova în parteneriat cu Ambasada Republicii Moldova în România, Ministerul Culturii de la Chişinău, Filarmonica Naţională „Serghei Lunchevici și Institutul Cultural Român organizează sâmbătă,
Prima ediție a taberei „Matrice culturală şi spirituală românească” de la Tismana
În perioada 27 august – 2 septembrie 2016, se va desfășura ultima serie a taberei „Matrice culturală şi spirituală românească” aflată la prima ediție, urmând să aibe loc la Mănăstirea Tismana, în județul Gorj. Programul cuprinde o serie de conferințe
Succes românesc la Târgul Internațional de Carte de la Beijing
Târgul Internațional de Carte de la Beijing (BIBF) s-a încheiat duminică, 28 august 2016, după cinci zile în care cultura română a beneficiat din plin de oportunitatea de a se face cunoscută publicului chinez, standul României fiind vizitat de peste o mie de cititori
România, invitată de onoare la a 23-a ediție a Târgului Internațional de Carte de la Beijing
În perioada 24-28 august 2016 va avea loc cea de-a 23-a ediție a Târgului Internațional de Carte de la Beijing, eveniment la care România, alături de celelalte țări central și est-europene, este invitată de onoare. Participarea țării noastre la eveniment este
Povești urbane din Balcani la cea de-a șaptea ediție a Divan Film Festival
Divan Film Festival (Divanul Degustătorilor de Film și Artă Culinară), eveniment dedicat filmului și bucătăriei din Balcani, va avea loc între anul acesta în perioada 20 - 28 august la Craiova și în Portul Cultural Cetate din județul Dolj. La Craiova, proiecțiile