Clara

8 May 2014 - 12 May 2014

România la Salonul Internaţional de Carte de la Torino, 2014

În perioada 8-12 mai 2014 va avea loc cea de-a XXVII-a ediţie a Salonului Internaţional de Carte de la Torino. Tema ediţiei din acest an este Il Bene/ Binele, iar țara invitată de onoare este Sfântul Scaun. Pentru al șaselea an consecutiv, Institutul Cultural Român,

24 Mar 2014

Portrete ale lui Putin şi Obama, realizate de caricaturistul Ştefan Popa-Popa's, prezentate la Paris

Caricaturistul Ştefan Popa-Popa's a declarat, pentru MEDIAFAX, la vernisajul expoziţiei sale Anthropo-satire. Arts visuels, de la Paris, care prezintă portrete ale unor personalităţi precum Vladimir Putin şi Barack Obama, că prin creaţiile sale a realizat poezie,

24 Mar 2014

Scriitorul chilian Luis Mizon, la Salon du Livre: America Latină i-a citit cărţile lui Panait Istrati

Poetul şi romancierul chilian Luis Mizon, laureatul premiului internaţional de literatură francofonă Benjamin Fondane, a declarat, sâmbătă, pentru MEDIAFAX, că America Latină i-a citit cărţile lui Panait Istrati, precizând că în anii '30 întreaga operă

24 Mar 2014

Zamfiroiu: Cei din zona literaturii franceze ştiu că există un reper serios în literatura română

Lilian Zamfiroiu, preşedintele Institutului Cultural Român (ICR), a declarat, joi, la Paris, că după ediţia de anul trecut a Salonului de Carte de la Paris, când România a fost ţară invitată de onoare, persoanele din zona culturii ştiu că există un reper serios

22 Mar 2014

George Banu, la Salon du Livre: Moştenirea umanităţii nu este ameninţată de noile tehnologii

Teatrologul George Banu a declarat vineri, 21 martie 2014, la dezbaterea Cărţile viitorului, viitorul cărţilor, organizată la standul României de la Salonul Internaţional de Carte de la Paris, că moştenirea culturală a umanităţii nu este ameninţată de apariţia

21 Mar 2014

Ziua Mondială a Poeziei la Roma

În seara zilei de 21 martie, Roma va găzdui un eveniment unic dedicat poeziei europene contemporane: lecturi de poezie în limba originală în cadrul pitoresc al Academiei Maghiare din Roma și întâlniri cu autorii la Casa delle Letterature. Cu ocazia Zilei Mondiale

21 Mar 2014

Ziua Mondială a Poeziei: Roma sărbătoreşte poeţii Europei

Vineri, 21 martie 2014, Roma va găzdui un eveniment unic dedicat poeziei europene contemporane: lecturi de poezie în limba originală în cadrul pitoresc al Academiei Maghiare din Roma și ocazia de a întâlni autorii la Casa delle Letterature. Cu ocazia Zilei Mondiale

14 Mar 2014

Prima expoziție personală a Ioanei Nemeş în Marea Britanie se deschide la Birmingham

Când, în 2011, vestea morții sale a bulversat lumea artistică românească, Ioana Nemeş era cunoscută drept una dintre cele mai interesante şi originale artiste ale generației din care făcea parte. La doar 32 de ani, ea se afla - grație lucrărilor sale îndrăznețe,

11 Feb 2014

Pasărea Rock - piese și colaboratori noi

Formația Pasărea Rock s-a prezentat marți, 11 februarie, în fața jurnaliștilor, în cadru oficial, dar relaxat, la sediul Institutului Cultural Român. Pe rând, Mircea Baniciu, Josef Kappl și Ovidiu Lipan Țăndărică au vorbit despre planurile de viitor, dar și

15 Jan 2014

Evocări eminesciene la Veneţia cu ocazia Zilei Culturii Naţionale

Miercuri, 15 ianuarie a. c. , începând cu ora 18:30, Institutul Român de Cultură şi Cercetare Umanistică de la Veneţia va sărbători ziua de naştere a marelui poet român Mihai Eminescu, declarată în 2010 „Ziua Culturii Naţionale”. Cei 164 de ani de la naştere

1 Jan 2013 - 1 Jan 2014

Cursuri de limba română la ICR Lisabona

Cursul de limbă română pentru străini este organizat la Lisabona din anul 2007 cu ajutorul profesorilor Rodica Adriana Covaci si Dr. Simion Doru Cristea. În prezent, se desfăşoară la nivelul începător (A1. 1 şi A1. 2), pe parcursul a două semestre anuale, de

18 Dec 2013

Recomandare: Seară specială dedicată Mariei Tănase, cu Adriana Trandafir și Fata Care Găteşte Cu Flori

Miercuri, 18 decembrie 2013, ora 19. 00, la Panoramic Ballroom, Hotel Marshal Garden 5* va avea loc o seară specială dedicată celei care a fost supranumită „Edith Piaf a României” – Maria Tănase. Bunul gust, călătoria şi harul definesc această întâlnire