Bruxelles

11 Nov 2019

A început „INTERMERIDIAN” – turneul național de recitaluri camerale de muzică contemporană românească

A început „INTERMERIDIAN”, turneul național de recitaluri camerale de muzică contemporană românească, realizat, între 11 și 29 noiembrie 2019, cu sprijinul Institutului Cultural Român și în parteneriat cu instituțiile muzicale din orașele în care acesta

11 Nov 2019

EUROPALIA ROMÂNIA. Pianistul Daniel Ciobanu - trei zile, trei țări, trei recitaluri

Muzicianul Daniel Ciobanu a încheiat seria de recitaluri EUROPALIA duminică, 10 noiembrie 2019, la Genappe, Belgia, în sala Bruegel de la Golf Club d'Hulencourt. Acesta a reprezentat România în trei țări, Marea Britanie, Olanda și Belgia printr-un tur de forță

7 Nov 2019

450 de exponate din peste 30 de muzee din România reflectă originile Europei la celebrul Grand Curtius din Liège

Expoziţia „Originile Europei. Civilizații preistorice între Carpați și Dunărea de Jos“ a fost deschisă oficial astăzi, 7 noiembrie, printr-o conferinţa de presă organizată la Muzeul Grand Curtius din Liège, Belgia. Publicul va putea admira exponatele din 8

7 Nov 2019

Renașterea limbilor latine examinată în contextul Brexitului, la un colocviu ICR la Bruxelles

40 de personalități marcante din România și din Europa – academicieni, istorici, profesori, ambasadori și diplomați – vor prezenta comunicări științifice și vor participa la masa rotundă „Approche contrastive des langues: quels outils pour quelles compétences?”.

7 Nov 2019

Matei Vișniec, despre anecdotă: „Am traversat povestea propriilor noastre diferenţe dintre Est şi Vest“

Dezbaterea despre „Anecdota în contextul istoriei europene comune“, moderată, miercuri seară, de Jacques De Decker, secretar permanent al Academiei Regale de Limbă şi Literatură Franceză din Belgia, a avut loc la Hôtel de Ville Bruxelles, în cadrul Festivalului

1 Nov 2019

Rebelul pianist Daniel Ciobanu susține trei recitaluri în Festivalul Artelor EUROPALIA

Cu o înfățișare de idol pop, o sensibilitate de bard romantic și o abilitate tehnică ieșită din comun, Daniel Ciobanu are deja o carieră remarcabilă. Descris de criticii muzicali din lumea întreagă ca „senzațional”, „diabolic”, „de neuitat”, tânărul

28 Oct 2019

Expoziția lui Ciprian Mureșan, o istorie personală a României postcomuniste la Muzeul S.M.A.K. din Gent

Expoziția artistului Ciprian Mureșan,proiect al domeniului de Arte vizuale din Festivalul EUROPALIA România, a fost vernisată vineri, 25 octombrie 2019, la Muzeul Municipal de Artă Contemporană S. M. A. K. , din orașul Gent, Belgia, în prezența unui public numeros,

27 Oct 2019

Violoncelistul român Valentin Răduțiu și pianistul suedez Per Rundberg, un duet de clasă în EUROPALIA

Recitalul de violoncel al tânărului muzician Valentin Răduţiu, acompaniat de cunoscutul pianist suedez Per Rundberg, va avea loc pe 27 octombrie 2019, de la ora 11. 00, la Palatul BOZAR, de la Bruxelles, în cadrul Festivalului EUROPALIA România. Sonata nr. 1 in

26 Oct 2019

Electrecord, prima casă de discuri căreia îi este dedicată o expoziţie la Biblioteca Muntpunt

Vernisajul „Electrecord - Romania in Vinyl Covers” din cadrul Festivalului Internaţional de Arte EUROPALIA România a avut loc vineri, la Biblioteca Muntpunt din Bruxelles, aceasta fiind prima expoziţie dedicată unei case de discuri organizată într-un spaţiu dedicat

25 Oct 2019

Instalația „88 Clouds Will Rain For You” de Iosif Király la Academia Regală de Arte Frumoase din Anvers

Instalația „88 Clouds Will Rain For You”, realizată de artistul și profesorul Iosif Király, a fost găzduită de Academia Regală de Arte Frumoase din Anvers de miercuri, 23 octombrie 2019, până vineri, 25 octombrie 2019, în cadrul festivalului internațional

25 Oct 2019

Rodion G.A. prezintă la BOZAR noua coloană sonoră a filmului de animaţie cult „Misiunea Spaţială Delta”

Rodion G. A. , pionier al muzicii electronice în România, va participa luni, 28 octombrie, de la ora 19. 00, la Palatul BOZAR din Bruxelles, la proiecţia filmului de animaţie cult „Misiunea Spaţială Delta” (1984), pentru care a refăcut coloana sonoră. Producţia

23 Oct 2019

Literatura română la EUROPALIA

Tema principală a programului literar al Festivalului EUROPALIA ROMÂNIA este dialogul. Pe parcursul a patru luni vor fi organizate dezbateri, mese rotunde, lansări de carte cu o tematică diversă precum: perspectiva narativă a istoriei comune europene, personalităţi