A 22-a ediție a Festivalului Filmului European s-a încheiat la București și Galați. Urmează alte 6 ediții locale!
Duminică, 13 mai, Festivalul Filmului European a încheiat două dintre cele 8 ediții locale în care poposește anul acesta: București și Galați și a anunțat filmul câștigător al Premiului Publicului: Sunt însărcinată, în România / Estoy embarazada en
EUYO - Orchestra de Tineret a Uniunii Europene, în concert extraordinar organizat de ICR la Ateneul Român
„EUYO oferă o experiență neprețuită pentru viitoarea generație de mari muzicieni. Este o adevărată piatră de temelie pentru începutul unei cariere de succes. A fost și va fi mereu o orchestră unică”. (Vladimir Ashkenazy). EUYO - Orchestra de Tineret
Concerte de muzică de cameră în cadrul primei ediții a Europe Now Festival
Asociația Culturală „Rute muzicale” reunește 45 de muzicieni din 11 țări europene în „Europe Now Chamber Orchestra” pentru prima ediție a Festivalului cu același nume. În 21 și 22 februarie 2018, de la ora 19. 00, vor avea loc două concerte de muzică
Royal Philharmonic Orchestra, o seară pentru trei sărbători românești
Institutul Cultural Român din Londra organizează, în 28 noiembrie, la Cadogan Hall, una dintre cele mai importante scene muzicale londoneze, un concert de gală susținut de Royal Philharmonic Orchestra și dedicat unei triple celebrări: Ziua Națională a României,
„De la Enescu la blues, de la doină la jazz modern”. Serie de concerte cu Lucian Ban și Mat Maneri, în sudul și sud-vestul Statelor Unite
Sub titlul „De la Enescu la blues, de la doină la jazz modern”, ICR New York a organizat un nou turneu de prestigiu, avându-i ca protagoniști pe doi muzicieni de renume: pianistul român Lucian Ban și violistul american, nominalizat la premiile Grammy, Mat Maneri.
„De la Enescu la blues, de la doină la jazz modern”
Sub titlul „De la Enescu la blues, de la doină la jazz modern”, ICR New York prezintă un nou turneu de prestigiu, avându-i ca protagoniști pe doi muzicieni de renume, pianistul român Lucian Ban și violistul american, nominalizat la premiile Grammy, Mat Maneri.
Lista proiectelor organizate de reprezentanțele ICR din străinătate în luna OCTOMBRIE 2017
Institutul Cultural Român de la Beijing 1-6 octombrie / The First Culture and Arts Carnival between China and Central and Eastern European Countries. Institutul Cultural Român de la Beijing a susținut participareaTeatrului „Ion Creangă“, cu spectacolul
Concert One More Minute feat. Petra Acker și Tóth Viktor la Seghedin
Formația One More Minute și Petra Acker din România vor susține un concert de jazz împreună cu saxofonistul din Ungaria Tóth Viktor sâmbăta, 28 octombrie 2017, de la ora 20. 00, la Grand Café (6720 Szeged, str. Deák Ferenc nr. 18. ), în organizarea
Festival de Jazz Românesc la Budapesta, 24-26 octombrie
Institutul Cultural Român Budapesta organizează Festivalul de Jazz Românesc în perioada 24-26 octombrie 2017, la Opus Jazz Club (Str. Mátyás nr. 8, Budapest, 1093). Partenerul evenimentului este Budapest Music Center. Continuând tradiția concertelor de succes
Ligia Loretta Cvartet la festivalul „Jazz auf der Wieden“ din Viena
În cadrul festivalului „Jazz auf der Wieden“, vineri, 20 octombrie 2017, ora 19. 00, pe scena ICR Viena vor concerta Ligia Loretta Cvartet şi Elly Wright. Grupul de jazz româno-austriac este compus din Ligia Loretta Cristea (voce, compoziţii, texte), Emmanuel
Institutul Cultural Român organizează a doua ediție #ADMUSICAM
Institutul Cultural Român organizează la Centrul Cultural Palatele Brâncoveneşti de la Mogoşoaia, în perioada 3-16 iulie 2017, a doua ediție #ADMUSICAM - o sesiune de două săptămâni de instruire în management personal, prezentare şi audiţii, dedicată muzicienilor
Lectură cu Nicoleta Esinencu la Z Bar – Berlin
Ort: Z Bar, Bergstrasse 2, 10115 Berlin Uhrzeit: 20. 30Numele Nicoletei Esinencu este deja binecunoscut în Berlin. O parte dintre piesele sale au fost jucate pe scena unor teatre importante din oraș, precum Hebbel am Ufer sau Gorki Theater, precum și în cadrul Festivalului