MULTIART

8 Jun 2018

Spectacolul și gustul poeziei: Mircea Dinescu la Londra

Mircea Dinescu se află la Londra, în 8 iunie 2018, pentru a-și lansa, într-un eveniment care îmbină cuvintele, sunetele și aromele, o antologie de poeme din perioada 1973-2013, apărută recent, sub titlul „Întoarcerea barbarilor” / “The Barbarians’ Return”, la

5 Jun 2018

Emoționantă comemorare Şerban Cantacuzino, la ICR Londra

Institutul Cultural Român din Londra a găzduit marţi, 5 iunie 2018, un eveniment de comemorare a lui Şerban Cantacuzino, arhitect, scriitor și lider al mișcării europene de conservare a patrimoniului istoric, care a murit la Londra în 19 februarie a. c. Descendent

2 Jun 2018

ICR Budapesta sărbătorește Patrimoniul Cultural European

Patrimoniul European Cultural este sărbătorit de Clusterul EUNIC Ungaria printr-o serie de evenimente, reunite sub numele de HaHó Europe, care au loc timp de o lună, între 9 mai – 9 iunie 2018, în diverse spații din Budapesta. Sâmbătă, 2 iunie 2018,

Ziua românilor de pretutindeni la Cernăuți

Compartimentul Comunități Istorice din cadrul Direcției Generale Programe prin Reprezentanțe și în Comunitățile Istorice a Institutului Cultural Român, împreună cu Asociația Cadrelor Didactice de Etnie Română din Ucraina, a organizat la Cernăuți, cu ocazia

31 May 2018 - 1 Jun 2018

Ziua românilor de pretutindeni la Cernăuți

În zilele de 31 mai și 1 iunie 2018, Compartimentul Comunități Istorice din cadrul Direcției Generale Programe prin Reprezentanțe și în Comunitățile Istorice a Institutului Cultural Român organizează, la Palatul Academic din Cernăuți împreună cu Asociația

23 May 2018 - 28 May 2018

Festivalul Culturii Românilor de Pretutindeni

Astăzi se deschide la Bucureşti Festivalul Culturii Românilor de Pretutindeni iniţiat de Administraţia Prezidenţială şi organizat de Ministerul Culturii şi Identităţii Naţionale, Institutul Cultural Român şi Uniunea Artiştilor Plastici din România. Acest

21 May 2018 - 24 May 2018

Excepționala biodiversitate a României, celebrată la Londra ca parte a programului aniversar al Centenarului Marii Uniri

„Grădina Marii Uniri”, o inițiativă multidisciplinară inedită inclusă în programul Institutului Cultural Român de celebrare a Centenarului Marii Uniri conceput și derulat de ICR Londra și partenerii săi, pune în valoare bogăția și unicitatea patrimoniului

22 May 2018 - 23 May 2018

„Creativitatea este resursa care va conduce mai departe omenirea, în secolul XXI” – John Newbigin

„Creativitatea este resursa care va conduce mai departe omenirea, în secolul XXI”, a declarat John Newbigin, în cadrul conferinței organizate de ICR şi Sapienza, la Roma. Institutul Cultural Român și prestigioasa Universitate La Sapienza, cea mai mare

21 May 2018

Simpozionul „Confesiuni balcanice” desfășurat la ICR

Institutul Cultural Român, cu participarea revistei „Balcanii și Europa”, publicaţie distinsă de Academia Română, a organizat un eveniment deosebit, dedicat relațiilor culturale româno-turce. Sala mare a Institutului Cultural Român s-a dovedit neîncăpătoare

18 May 2018

„Confesiuni Balcanice” la sediul ICR. Eveniment dedicat relațiilor româno-turce

Vineri, 18 mai 2018, de la ora 18. 00, la sediul Institutului Cultural Român din Aleea Alexandru nr. 38 se desfășoară evenimentul dedicat relațiilor culturale româno-turce, intitulat Confesiuni Balcanice. Evenimentul este realizat de Institutul Cultural Român,

7 May 2018 - 14 May 2018

Celebrarea Zilei Europei la Universitățile din Ierusalim, Haifa și Beer Sheva

ICR Tel Aviv și Ambasada României în Israel vor participa la manifestările dedicate celebrării Zilei Europei în Israel organizate la Universitățile din Ierusalim, Beer Sheva și Haifa, în perioada 7–14 mai 2018. România va fi prezentă printr-un stand de

10 May 2018 - 13 May 2018

Pe 10 mai începe Festivalul Culturii Române la Cracovia

În perioada 10-13 mai 2018, Institutul Cultural Român de la Varșovia invită publicul cracovian la cea de-a unsprezecea ediție a Festivalului Culturii Române la Cracovia, o adevărată sărbătoare a culturii române, organizată anual, neîntrerupt, de la înființarea