CENTRUL CĂRŢII

2009

Violeta Barbu (coordonator) - De la comunitate la societate - Studii de istoria familiei din Ţara Românească sub Vechiul Regim, 2007, 296 p.

Volumul reuneşte texte ale autorilor: Violeta Barbu, Florina Manuela Constantin, Constanţa Vintilă-Ghiţulescu, Andreea-Roxana Iancu şi Gheorghe Lazăr. Cum au fost construite, cum au funcţionat şi cum s-au întrupat în legături sociale reprezentările pe care

2009

Virgil Nemoianu - Străin prin Europa - Note de călătorie 1983-1992, 2006, 232 p.

Notele de jurnal ale scriitorului european de origine, american prin opţiune Virgil Nemoianu, reputat profesor universitar pe plan internaţional, membru al Academiei Europene de Artă şi Ştiinţe, invită cititorul la o călătorie imaginară prin Europa, oferindu-i

2009

Ruxandra Cesereanu (coordonator) - T(z)ara noastră. Stereotipii şi prejudecăţi, 2007, 286 p.

Proiectul T(z)ara noastră. Stereotipii şi prejudecăţi a fost gândit ca un demers colectiv în cadrul Centrului de Cercetare a Imaginarului din Cluj. Acesta este motivul pentru care mulţi dintre semnatarii acestui volum sunt membri Phantasma. Lor li s-au adăugat eseişti

2009

Paul Willems - Acvalonia, 2006, 72 p.

Paul Willems (1912-1997) a fost unul dintre ultimii mari scriitori flamanzi care au ales limba franceză. Este autorul mai multor romane şi al al unei foarte importante opere dramatice, începute în 1948, care i-au adus recunoaşterea internaţională. Universul lui, impregnat

2009

Jacques Bouët, Bernard Lortat-Jacob, Speranţa Rădulescu - Din răsputeri. Glasuri şi cetere din Ţara Oaşului, 2006

Cartea este consacrată muzicii unei mici populaţii din nordul României: o muzică derutantă pentru auzul occidental, executată cu o vioară ţipătoare sau cântată în forţă în registrul supra-acut, cu o structură motivică şi o formă nedeterminată care l-a

2009

Pascale Le Thorel-Daviot - Picasso. Portret în timp, 2007, 354 p.

Indubitabil, Picasso este artistul care a influenţat cel mai mult secolul al XX-lea şi care, în zilele noastre, este considerat drept una dintre personalităţile de excepţie ale istoriei artelor. De aceea mi s-a părut util ca - referindu-mă pentru fiecare perioadă

2009

Victor Hugo - Balade şi alte poezii, 2006, 116 p.

Preambul, traducere şi glose de Şerban Foarţă. Imaginea unui Victor Hugo mult prea retoric şi pletoric, prea-inspirat (şi, pe alocuri expirat), e dezminţită, ca aici, de scrierile lui minore, în care ceea ce primează este savoarea şi umorul, umor grotesc şi/sau

2009

Pompiliu Eliade - Influenţa franceză asupra spiritului public în România. Originile. Studiu asupra stării societăţii româneşti în vremea domniilor fanariote. 2006, 384 p.

Pompiliu Eliade (1869-1914) este un cunoscut istoric literar, istoric al mentalităţilor, profesor de limba şi literatura franceză la Facultatea de Litere din Bucureşti, membru corespondent al Academiei Române. Volumul reprezintă lucrarea (revizuită) cu care

2009

Dan Sluşanschi (coordonator) - Dimitrie Cantemir. Descrierea stării de odinioară şi de astăzi a Moldovei, vol.1 - Ediţie critică bilingvă (latină-română), 2006, 452 p.

Principele Dimitrie Cantemir (1673-1723), cunoscut Europei întregi pentru erudiţia sa, odată ales membru al Academiei din Berlin (1714) a primit din partea acestui înalt forum rugămintea să le înfăţişeze Apusenilor atât stările de lucru din Imperiul Otoman, cât

2009

Andrei Eşanu, Valentina Eşanu - Dimitrie Cantemir. Descrierea stării de odinioară şi de astăzi a Moldovei, vol.2, 2007, 406 p.

Volumul de faţă face corp comun cu ediţia bilingvă pregătită de Dan Sluşanschi, apărută în anul 2006. Prin studiile introductive, note, comentarii şi indici aceste două volume se completează reciproc, făcând ca Descriptio. . . să apară în toată plinătatea

2009

Agi Mishol - Şeherezada, 2008, 64 p.

Agi Mishol, cunoscută poetă contemporană din Israel, s-a născut în nordul Transilvaniei în 1946 şi a emigrat în Israel în 1950 împreună cu părinţii. Este autoarea a 12 volume de poezie şi laureată a mai multor premii importante. Poemele ei ştiu să spună

2009

Alexandrina Cernov, Ilie Luceac - Cernăuţi / Chernovtsy 1408-2008 (album), 2008, 158 p.

Fotografii: Mihail Cratofil Traducere în limba engleză: Samuel Onn Traducere în limba ucraineană: Alexandrina Cernov, Ilie Luceac Traducere în limba germană: Mariana Koch Albumul conţine o scurtă introducere în care este prezentată istoria de şase sute de ani