Zilele Culturii Germane la Bucureşti

În perioada 1-9 noiembrie 2009, Ambasada Germaniei organizează la Bucureşti Zilele Culturii Germane, eveniment ce se desfăşoară sub semnul împlinirii a 20 de ani de la căderea Zidului Berlinului. Luni, 2 noiembrie, de la orele 18:30, va avea loc la Galeria Dalles o conferinţă susţinută de prof. Svend Hansen, şeful Sectiei Eurasia din cadrul Institutului German de Arheologie, care va prezenta istoria şi activitatea Institutului, în special a Sectiei Eurasia, precum şi raportul evoluţiei săpăturilor arheologice de la Pietrele, realizate în colaborare cu Institutul de Arheologie "Vasile Pârvan".

Cercetările de la Pietrele, proiectul celor doua institute de arheologie, român şi german, au început in 2004 şi sunt finanţate de Deutsche Forschungsgemeinschaft (Fundatia Germană de Cercetare) şi, parţial, de Ministerul Culturii, Cultelor si Patrimoniului Naţional. Gandit să se desfăşoare pe o perioadă de 10 ani, el va fi prelungit cu încă un an, până în 2013, conform declaraţiei dlui. prof. Hansen.

Satul preistoric Magura Gorgana din localitatea Pietrele este o aşezare datând de la jumătatea mileniului 5 i.Hr., aflată pe malul Dunării, pe teritoriul actual al judeţului Giurgiu, în apropiere de graniţa cu Bulgaria. De altfel, pe baza obiectelor găsite aici se pot face analogii cu o necropolă foarte bogată de la Varna, care datează din aceeaşi perioadă (perioada în care au apărut primele obiecte din cupru în regiunea de Sud Est a Europei).

E vorba de o aşezare din epoca neolitică, cu mai multe ansambluri în jurul unui ansamblu central, o aşezare de tip tell, unde s-au găsit circa 5.300 de artefacte din piatra, os, corn, lut, cupru şi Spondylus – un melc din Marea Mediterana. Au mai fost scoase la suprafaţă topoare, vârfuri de săgeţi, unelte de ascuţit sau lustruit, ace de pescuit, statuete, figurine şi 800 de vase de ceramică, lustruite şi decorate cu desene geometrice sau care imită valurile, precum şi mai multe greutăţi de ţesut din piatră, asezate în şiruri paralele. Acestea ar putea constitui cea mai veche dovadă a existenţei războiului de ţesut în preistorie.

Aşezarea de la Pietrele prezintă dovezi noi în sprijinul ipotezei că una dintre cele mai stralucite civilizaţii din ultima jumătate a mileniului 5 i.Hr a fost cultura neolitică Gumelniţa. Locuintele şi artefactele descoperite aici conturează o imagine elocventă asupra modului în care erau organizate comunităţile de acum 6 000 de ani, demonstrând faptul că se efectuau schimburi comerciale pe cursul Dunării, de la Mediterana spre nordul continentului.Secţia Eurasia a Institutului de Arheologie din Berlin a fost fondată în 1995. În prezent, activitatea Institutului vizează teritoriul ţărilor din zona delimitată de statele membre CSI şi cele învecinate, până la cele din Sud (Iran, Afghanistan, Pakistan, China), studiind perioada cuprinsă între preistorie şi Evul Mediu.

Accesul este liber, în limita locurilor disponibile.

Programul complet poate fi consultat la adresa www.zilele-culturii-germane.ro sau în documentele ataşate.

Pentru detalii suplimentare vă rugăm să contactaţi organizatorii evenimentului.


program