„Vocile tăcerii, puterea lecturii”

Cu prilejul Zilei Naționale a Lecturii, Institutul Cultural Român de la Bruxelles, în colaborare cu Asociația EuropaNova, organizează proiectul cultural „Vocile tăcerii, puterea lecturii”, având-o ca invitată pe scriitoarea Alta Ifland.Evenimentul va avea loc marți, 18 februarie 2026, de la ora 18.00, la sediul Asociației Europa Nova din Clos Parnasse, 11 E, 1050 Bruxelles.


Autoarea va lansa la Bruxelles volumul de poezii în proză Voix de Glace / Voice of Ice, (editura Punctum Books, 2025), care explorează tematica sinelui alienat, configurat în condițiile exilului și ale distanțării de limba maternă, propunând o reflecție profundă asupra identității și memoriei lingvistice. Publicată inițial în 2007, la Los Angeles, ediția bilingvă franceză-engleză a fost distinsă în 2008 cu Premiul Louis Guillaume pentru poezie în proză. Noua ediție este însoțită de o amplă introducere semnată de poetul, traducătorul și criticul literar american John Taylor, stabilit în Franța. Studiul său, „The Languages of Alta Ifland”, publicat în revista Words without Borders și inclus ulterior în volumul Paths to Contemporary French Literature (Routledge, 2011), este integrat pentru prima dată în structura acestei ediții. De asemenea, autoarea va vorbi despre romanul său istoric atipic Two Queens and a Chronicler (Open Ends Press, 2025). Inspirat de destinele reginelor României, Elisabeta și Maria, romanul este conceput ca un dialog între trei voci feminine și construiește un spațiu de reflecție asupra istoriei, politicii, artei și condiției scriitorului în exil.

Alta Ifland este o scriitoare trilingvă (română, franceză, engleză), stabilită la Strasbourg, Franța. A studiat literele la Universitatea din Strasbourg, unde a obținut un master în 1997, și a finalizat un doctorat în literatură franceză la Universitatea din Florida (SUA), în 1999. Opera sa cuprinde volume de poezie în proză, proză scurtă și romane.

Activitatea Asociației EuropaNova este prodigioasă în promovarea dialogului intercultural, a multilingvismului și a sincretismului artelor, punând în valoare numeroși creatori români - scriitori, pictori, artiști plastici, sculptori, fotografi sau muzicieni. De-a lungul timpului, această Asociație a fost un partener constant al Reprezentanței ICR din Bruxelles, cât și al Ambasadei României.

În contextul în care literatura română din diaspora cunoaște o dezvoltare din ce în ce mai importantă, proiectul„Vocile tăcerii, puterea lecturii” contribuie lapromovarea valorilor noastre culturale. În egală măsură, proiectul accentuează contribuția scriitorilor români din diaspora la promovarea dialogului dintre țara de proveniență și cea de reședință.