VARȘOVIA. Poeţii Andrei Dósa și Andrei Gamar aduc online „Poezia în oraş”

19 voci de poeţi din întreaga Europă vor pleda pentru aceeaşi cauză. Datorită proiectului „Poezia în oraş”, privirea artistică asupra ecologiei, grijei pentru planetă şi starea ei actuală, determinată de acţiunile oamenilor, pot fi mai bine auzite în această primăvară decât declaraţiile activiştilor. În forma ediţiei 2020, specială ţinând cont de situaţia în care se află întreaga lume din cauza pandemiei, organizatorii „Poeziei în oraş” – EUNIC Varşovia şi Primăria Varşoviei – doresc ca mesajul poetic să ajungă în întreaga Polonie. Acţiunea derulată în spaţiul virtual a început la 15 aprilie şi va dura o lună.

„Inspiraţia, orice ar fi ea, se naşte dintr-un continuu nu ştiu”. Fraza rostită de remarcabila poetă, Wisława Szymborska, în timpul discursului său de la decernarea Premiului Nobel pentru Literatură, în decembrie 1996, are acum o sonoritate specială. „Nu ştiu” sunt două cuvinte pe care nu numai poeţii, ci şi marea parte a locuitorilor globului le repetă astăzi deosebit de des. Nu ştim cum va arăta lumea după pandemie. Nu ştim nici cum se va contura viitorul Pământului şi al locuitorilor lui în perioada schimbărilor climatice avansate şi a crizei ecologice globale, care de câţiva ani reprezintă teme principale în dezbaterea publică.

Problemele legate de ecologie şi viitorul planetei aflate în faţa transformărilor sociale şi schimbărilor climatice, provocate de degradarea naturii înconjurătoare, au devenit inspiraţie pentru creatorii promotori ai poeziei din cadrul acţiunii „Poezia în oraş”. De la început a fost limpede că, în 2020, mediul de transmitere a conţinutului poetic pe tema situaţiei planetei va fi sunetul. Organizatorii au intenţionat să umple spaţiile culturale varşoviene – cafenelele, librăriile sau bibliotecile – cu vocile lectorilor de poezie. Dar circumstanţele luptei împotriva pandemiei şi necesitatea izolării în case a făcut ca proiectul să se schimbe. Creatorii „Poeziei în oraş” ţin ca vocea artistică a poetelor şi poeţilor din 19 ţări europene să depăşească nu numai graniţele reale, ci şi cele virtuale şi să ajungă la publicul din fiecare localitate poloneză.

Poezia se va face auzită pe deplin prin intermediul canalelor de internet şi a reţelelor de socializare. În acţiune s-au angajat reprezentanţi ai mediului cultural şi artistic, organizatori de evenimente. Din cauza izolării epidemice, ei sunt cei care au fost nevoiţi să-şi anuleze evenimentele, dar ştiu foarte bine şi le permit tuturor să simtă că exact cultura este cea care ne ajută să rezistăm în situaţia de acum. Li se vor adăuga bloggeri, iubitori ai poeziei, literaturii şi ecologiei, concentraţi în jurul unuor grupuri cunoscute din mediile sociale. Prin intermediul lor, pe parcursul unei luni, 15 aprilie-15 mai, în întreaga Polonie se vor auzi versurile autoarelor şi autorilor din Austria, Cehia, Danemarca, Estonia, Flandra, Germania, Irlanda, Italia, Luxemburg, Malta, Marea Britanie, Polonia, Portugalia, România, Republica Moldova, Slovacia, Spania, Turcia şi Ucraina.

La invitaţia Institutului Cultural Român de la Varşovia, coorganizator al evenimentului, la proiect participă poeţii AndreiDósa (România) şi Andrei Gamarţ (Republica Moldova).

Andrei Dósa s-a născut în 1985, la Braşov. A absolvit cursurile masterului de Inovare Culturală din cadrul Facultăţii de Litere din Braşov. A publicat volumele: Când va veni ceea ce este desăvârşit, Editura Tracus Arte, 2011; American Experience, Editura Cartea Românească, 2013; Nada, Editura Pandora M, 2015; Adevăratul băiat de aur,Casa de Editură Max Blecher, 2017. În 2018 a publicat romanul Ierbar la editura Polirom. A tradus mai multe cărţi din engleză şi maghiară. În anul 2017 a fost desemnat ca fiind unul dintre cei zece scriitori din cadrul New European Voices, program coordonat de platforma Literature Across Frontiers.

Andrei Gamarţ (n. 1980, Republica Moldova) a absolvit în 2004 Academia de Arte din Chişinău, Departamentul de Pictură. Opera lui Gamarţ se desfăşoară pe mai multe paliere de creaţie – pictură, desen, gravură. În ultimii ani, şi-a dedicat munca unui intens studiu asupra relaţiei dintre materie, lumină şi memorie. Lucrările lui dezvăluie o lume plasată în afara timpului şi a spaţiului, generând un sentiment bizar de familiaritate pe care privitorul nu o poate identifica în întregime şi pe care nu o poate fixa într-o definiţie clară. Andrei Gamarţ a susţinut expoziţii în spaţii dedicate artei contemporane din România, Republica Moldova, Ungaria, Turcia, Germania şi Statele Unite ale Americii. Este de asemenea scriitor şi poet. Cofondator al grupării literare Humanzone (Chişinău) care milita pentru o poezie imediată, aducând poezia în stradă prin lecturi spontane în spaţiile publice. A publicat trei volume de poezie: Roşul comun, 2001; Măsura aproapelui, 2004 şi Eu spun dragoste, 2007. A susţinuţ lecturi în România (Cenaclul Tomis, Cenaclul Euridice, Institulul Blecher, Festivalul Poezia e la Bistriţa, Discuţia Secretă, Festivalul de poezie Gelu Naum) şi Primăvara Poeţilor (Malmo, Suedia). În prezent, trăieşte şi lucrează în Bucureşti.

Începând din luna mai, proiectul va fi îmbogăţit de o expoziţie în aer liber, găzduită de ICR Varşovia în spaţiul exterior din imediata proximitate a clădirii Institutului şi Ambasadei României. Sub forma unor planşe de format mare, expoziţia cuprinde creaţiile poeţilor europeni în varianta bilingvă, în original şi traducere poloneză, precum şi fotografiile şi notele biografice ale poeţilor şi traducătorilor lor.

Sunt convins că poezia poate fi o modalitate extraordinară de exersare a imaginaţiei şi empatiei. Inclusiv a empatiei dincolo de graniţe, în contextul proiectului european. Mi-e greu să-mi închipui trăsături mai necesare azi pentru rezolvarea problemelor arzătoare ale indivizilor, dar şi ale soietăţilor întregi. Poate şi datorită poeziilor vom reuşi să folosim acest timp marcat dureros de epidemia Covid-19, un „timp amânat pe perioadă nedeterminată”, cum spune Ingeborg Bachmann, pentru a găsi resurse de compasiune pentru alţi oameni şi alte fiinţe vii, atât de necesare acum umanităţii– spune Rupert Weinmann, directorul Forumului Cultural Austriac de la Varşovia şi preşedinte al EUNIC Varşovia.

Organizatorul acţiunii „Poezia în oraş” este EUNIC Varşovia – Asociaţia Institutelor Naţionale pentru Cultură ale Uniunii Europene. Misiunea Asociaţiei este promovarea valorilor europene prin acţiuni în domeniul artei, literaturii şi ştiinţei. Printre evenimentele importante, care s-au impus deja în Polonia, se numără Ziua Europeană a Limbilor, Ziua Internaţională a Traducătorului sau Spoke’N’Word Festival. Asociaţia organizează, de asemenea, conferinţe internaţionale pe importante subiecte sociale şi culturale. În acest an, cu ocazia Zilei Femeii, a organizat conferinţa „Femeile în faţa provocărilor decadei 2020-2030”.

Campania de promovarea a proiectului cuprinde numeroase materiale audio şi video, care vor fi dezvăluite de-a lungul lunii. Proiectul dispune de o pagină web proprie, www.wierszewmiescie.eu, şi de un fanpage pe Facebook: www.facebook.com/wierszewmiescie/.

Organizatori:

Institute culturale şi departamente culturale ale ambasadelor membre EUNIC Varşovia: Forumul Cultural Austriac de la Varşovia, British Council, Instituto Camões, Institutul Cervantes de la Varşovia, Centrul Ceh, Institutul Cultural Danez, Ambasada Estoniei, Reprezentanţa Generală a Guvernului Flandrei pe lângă Ambasada Belgiei, Goethe-Institut, Ambasada Irlandei, Ambasada Republicii Malta, Ambasada Luxemburgului, Institutul Cultural Român de la Varşovia, Institutul Slovac, Institutul Italian pentru Cultură, Yunus Emre Enstitüsü.

Coorganizator:

Primăria Varşoviei

Parteneri:

Reprezentanţa Comisiei Europene în Polonia
Asociaţia Traducătorilor Literari
Teatrul Polski „Arnold Szyfman” din Varşovia