Spectacolul ,,Dumnezeul de a doua zi", următoarea Poveste spusă-n româneşte

Seria „ Poveştilor spuse-n româneşte" continuă cu emoţionanta producţie a  a Teatrului Act,  „Dumnezeul de a doua zi" de Mimi Brănescu, cu Vlad Zamfirescu şi Mirela Oprişor, în regia lui Claudiu Goga. Scenografia spectacolului îi aparţine lui Ştefan Caragiu.

După primirea extraordinară de care s-au bucurat primele două spectacole ale seriei, „Caramitru-Mălăele, câte-n lună şi în stele" şi „Variaţiuni enigmatice", „Poveştile spuse-n româneşte" se deschid şi către publicul britanic, prezentând următoarele spectacole cu supratitrare în limba engleză.

„Dumnezeul de a doua zi" este scris de Mimi Brănescu, una dintre figurile de prim-plan ale Noului Val cinematografic românesc. Actor, dramaturg şi scenarist de succes, Mimi Brănescu este cunoscut publicului românesc şi internaţional prin rolurile interpretate în „Filantropica", „Moartea domnului Lăzărescu", „Hârtia va fi albastră", „Medalia de onoare", „Marţi, după Crăciun" sau „Poziţia copilului". În dramaturgie a debutat în anul 2004, scriind „Gunoierul", piesă ce a ţinut capul de afiş al Teatrului Act o lungă perioadă de timp. Dintre piesele sale mai putem aminti „Flori, fete, filme sau băieţi", „Gunoierul" şi „Insomniacii".  Nu în ultimul rând, Mimi Brănescu semnează scenariul unuia dintre cele mai îndragite seriale de comedie din România, „Las Fierbinţi". Mimi Brănescu este, de asemenea, câştigător al Irish Embassy Award pentru dramaturgie şi singurul dramaturg roman contemporan ale cărui texte au fost montate de Teatrul Act, în 2009, sub forma unei trilogii. Trilogia a fost realizată în viziunea a trei regizori români importanţi: Vlad Massaci, Claudiu Goga şi Alexandru Dabija. Cele trei spectacole poartă titlurile„Dumnezeul de a doua zi", „Flori, fete, filme sau băieţi" şi „Acasă la tata".  

Protagoniştii spectacolului „Dumnezeul de a doua zi" sunt actorii Vlad Zamfirescu şi Mirela Oprişor.

Vlad Zamfirescu este actor al Teatrului Lucia Sturza Bulandra din Bucureşti, dar colaborează şi cu teatrele Act şi Nottara. În 2004, a primit premiul special al juriului Festivalului de Teatru Contemporan de la Braşov pentru rolul John din piesa "Bash. O trilogie contemporană" a lui Neil LaBute şi, un an mai târziu, UNITER-ul i-a acordat premiul de debut pentru rolul Frederick din "Pelicanul" lui August Strindberg. Actorul are şi o carieră cinematografică solidă, putând fi văzut în producţii precum „Restul e tăcere", „Italiencele" sau „Orient Expres". În „Dumnezeul de a doua zi", Vlad Zamfirescu, EL, reuşeşte, aşa cum spune Oana Stoica, să creeze un „personaj dezarmant de sincer, de uman, de chinuit de umanitatea lui [...], un personaj bun".

Mirela Oprişor este actriţă la Teatrul de Comedie din Bucureşti, dar în ultimii ani s-a remarcat în două producţii cinematografice de mare succes, filmul "Youth without Youth" regizat de Francis Ford Copolla şi „Marţi, după Crăciun", în regia lui Radu Muntean. De asemenea, Mirela Oprişor devine din ce în ce mai cunoscută publicului din România datorită rolului Aspirina din serialul de comedie „Las Fierbinţi". În „Dumnezeul de a doua zi", Mirela Oprişor, EA, întregeşte producţia printr-un joc de o simplitate cuceritoare.

„Dumnezeul de a doua zi" a fost considerat de critică şi public un spectacol amuzant, inteligent gândit şi excelent interpretat despre părinţi, copii şi relaţiile complicate dintre ei.

Spectacolul de la Londra face parte din seria „Poveşti spuse-n româneşte", ce propune publicului românesc şi britanic din capitala Marii britanii şi din împrejurimi întâlnirea cu mari actori, spectacole de teatru sau recitaluri din ţară, inspirate de texte clasice sau contemporane, româneşti şi universale. Proiectul este o iniţiativă a Claudiei Cîrlig şi este dezvoltat împreună cu ICR Londra.

Spectacol supratitrat în limba engleză!

Când: Duminică, 6 Octombrie 2013, 3 pm & 7 pm (două reprezentaţii)

Unde: The Cockpit, Gateforth Street, Marylebone, London NW8 8EH, tel. 020 7258 2925

Bilete: £ 17; £ 12 - ofertă specială limitată; £7 - ofertă specială limitată pentru studenţi; biletele pot fi cumpărate onlineAICI, la numărul de telefon  020 7258 2925 sau la casa de bilete a teatrului

Durată: 80 min (fără pauză)

Recomandare de vârstă: 16+

Vă place teatrul românesc? Like Poveşti spuse-n româneşte!