Săptămâna Filmului Românesc

Săptămâna Filmului Românesc

Ediția a 15-a a Săptămânii Filmului Românesc a prezentat șapte filme noi, printre care producții marcante ale noului val cinematografic românesc, un film de epocă, un documentar despre natură și o relatare despre o luare de ostatici, în Mexic. În cadrul evenimentului concretizat în urma colaborării dintre Institutul Cultural Român la Budapesta și Cinematograful Național de Artă Uránia, cu sprijinul Centrului Național al Cinematografiei din România și al Fondului Cultural Național din Ungaria, publicul a putut viziona producții cinematografice recompensate cu premii dintre cele mai importante, proiecții unice, în premieră în Ungaria, la Cinematograful Național de Artă Uránia.  


Reprezentant al noului val cinematografic din România este filmul  Întregalde, în regia lui Radu Muntean, prezentat în deschidere, la 7 decembrie 2021, al cărui titlu face trimitere la satul cu același nume, aflat la capătul lumii. Trama acestei microdrame cu doar câteva personaje se declanșează în vecinătatea acestui cătun, în interiorul unei mașini de teren, prezentând, la nivelul celor mai importante realizări cinematografice contemporane românești, cu umor și sentimentalism, anomaliile vremurilor noastre.

Andrei Huțuleac și Emanuel Pârvu descoperă extraordinarul din cotidian, dar și scandalosul din interiorul banalului. #dogpoopgirl, filmul lui Andrei Huțuleac este o îndrăzneață satiră socială despre un filmuleț devenit viral și dinamica alarmantă a social media și a fenomenului cancel culture, în vreme ce Marokko, filmul lui Emanuel Pârvu retrasează, prin destinul unei familii, mecanica jocului cu același nume. Coproducția româno-maghiară Rondul de noapte, în regia lui Iosif Demian, ce se bucură de memorabile interpretări actoricești, este un omagiu adus lumii teatrului românesc contemporan, prin intermediul unor scene interconectate ca pe un șirag. Tot coproducție internațională (Belgia-România-Mexic) este și filmul premiat la Cannes, La Civil, pe parcursul căruia o mamă mexicană luptă cu fermitate împotriva unui cartel de droguri, pentru a-și recupera fiica răpită. Filmul artistic regizat de Teodora Ana Mihai descrie, cu o sensibilitate de documentarist, modul în care funcționează caruselul violenței. Unul dintre cele mai importante succese cinematografice din cadrul celei mai recente ediții a TIFF-ului clujean, o adevărată curiozitate, filmul România sălbatică, premiat cu „Trofeul publicului” sosește de asemenea la Budapesta, oferindu-ne peste șapte ani de filmări la confluența Munților Carpați, a Dunării și a Mării Negre. Săptămâna Filmului Românesc la Budapesta s-a încheiat pe data de 12 decembrie 2021 cu Malmkrog, un film filozofic monumental, în regia lui Cristi Puiu. Distins cu „Premiul pentru cel mai bun regizor” la secțiunea Encounters, de la Berlin, acțiunea filmului de peste trei ore se desfășoară în perioada Monarhiei Habsburgice, în decorul unui conac aristocratic de provincie, acolo unde câțiva nobili reflectă cu privire la viață, moarte și mersul lumii.

Toate filmele au fost proiectate în limba originală, cu subtitrare în limba maghiară. Două filme au beneficiat și de subtritare în limba engleză.

PROGRAM:


Marți 7 decembrie, 19:30

Întregalde

TRAILER

lungmetraj românesc, r. Radu Muntean, 2021, 104’

în limba română, cu subtitrare în limba maghiară și engleză

Întregalde este un sat izolat, aflat într-un proces ireversibil de depopulare din Transilvania, Carpații Occidentali. Cu câteva zile înainte de Crăciun, trei colaboratori ai unei societăți umanitare livrează ultimele pachete de ajutoare în zonă. Pe drumul forestier care duce spre sat, jeepul lor rămâne împotmolit. Cei trei orășeni, care tocmai încercaseră să sprijine un bătrân neajutorat – și probabil dement – se trezesc brusc că și ei au nevoie de ajutor. Noaptea petrecută în mijlocul pădurii va supune la grea încercare empatia și generozitatea acestora. Radu Muntean este o figură emblematică a noului val cinematografic românesc (Hârtia va fi albastră), noul său film fiind prezentat în premieră la Festivalului Internațional de Film de la Cannes.

„Ceea ce este cu adevărat minunat laÎntregalde este faptul că, în conformitate cu regulile nescrise ale Noului Val cinematografic, nu încearcă să ne dea o lecție, nu încearcă nici să-și mântuiască nici să-și pedepsească personajele, așa că rămâne la latitudinea conștiinței fiecăruia ce și cât vede în această poveste a iadului cotidian, pavat cu bune intenții. Unde sunt limitele responsabilității noastre? Trebuie să ajutăm pe cineva care nu vrea să fie ajutat, sau care nici măcar nu poate decide dacă dorește să fie ajutat? Oare umanitatea nu devine nocivă dacă o transformăm într-o ideologie exagerată? Oare altruismul există cu adevărat, sau este doar o altă formă a autojustificării? În timp ce râdem cu hohote, filmul ne aruncă câte-o astfel de minge, pentru a ne face să înțelegem de ce a fost selectat pentru secțiunea Quinzaine des Réalisateurs la Cannes, sau de ce criticul Mihai Chirilov a apreciat filmul ca fiind cel mai bun film românesc al anului.” (Nándor Jakab-Benke, Filmtett)


Miercuri, 8 decembrie, 20:00

#dogpoopgirl

TRAILER

lungmetraj românesc, r. Andrei Huțuleac, 2021, 78’

în limba română, cu subtitrare în limba maghiară

Primul lungmetraj al tânărului actor-regizor Andrei Huțuleac este o comedie neagră ca noaptea, inspirată din fapte reale petrecute în Coreea de Sud. O tânără funcționară la o bancă, singură și cu o viață personală destul de haotică, adoptă un câine de la un adăpost. În drum spre casă, câinele vomită pe neașteptate pe podeaua metroului, spre indignarea pasagerilor. Incidentul este filmat și distribuit online. Foarte rapid, videoclipul devine viral, și declanșează un lanț de evenimente imprevizibile. Satira lui Huțuleac printre altele a câștigat premiul pentru cel mai bun film și pentru cea mai bună actriță (Andreea Gramoșteanu) la Festivalul Internațional de Film de la Moscova.

„În satira curajoasă și dezinvoltă, bazată pe evenimente reale, un impuls amabil este pedepsit până la capăt. Debutul sclipitor al lui Andrei Hutuleac,#dogpoopgirl, înfășoară un comentariu social tăios în comedie absurdă, reprezentând un atac caustic la viața modernă care ia în derâdere totul, la puterea neîngrădită a rețelelor de socializare sau la instanța nestatornică a opiniei publice. O energie caricaturală, de bâlci, creează momente comice acute, dar amărăciunea interioară face ca această călătorie să fie departe de orice superficialitate.” (Allan Hunter, ScreenDaily)


Joi, 9 decembrie, 20:00

Rondul de noapte

TRAILER

lungmetraj româno-maghiar, r. Iosif Demian, 2020, 113’

în limba română, cu subtitrare în limba maghiară

Filmul este povestea unei nopți unice din viața unei trupe de teatru. În agitația repetiției finale membrii trupei sunt forțați să plece acasă în costumul de scenă, fără îmbrăcăminte normală, fără acte sau bani, fără telefoane mobile, deoarece garderobiera a închis și a dispărut fără vreo explicație. Actorii sunt confruntați cu eterna întrebare: unde se termină personajul de teatru și unde începe ființa umană? Titlul este o referire la celebrul tablou al lui Rembrandt, dar numai simbolic. Ca și în cazul tabloului, a cărui restaurare a dezvăluit detalii care au dat un nou sens poveștii pe care o descrie, filmul, sub straturile de suprafață, ascunde mult mai mult decât se vede.

Iosif Demian, regizorul, directorul de imagine și scenaristul filmului este o figură legendară a cinematografiei românești. În distribuție vom regăsi actori care au mai jucat în producții maghiare cum ar fi László Mátray (Kojot, Valan – Az angyalok völgye, Seveled, Hab, Varga Katalin), Zsolt Bogdán (Dallas Pashamende, Aglaja, Călătoria Iszkăi) și Răzvan Vasilescu (Bibliothéque Pascal).

Distribuitor în Ungaria: Mátrix Film

IM-18 – Interzis persoanelor cu vârsta sub 18 ani


Vineri, 10 decembrie, 20:00

La Civil

TRAILER

Lungmetraj România-Belgia-Mexic, r. Teodora Ana Mihai, 2021, 140'

în limba spaniolă, cu subtitrare în limba maghiară și engleză

Filmul relatează povestea lui Cielo, o mamă din Mexic care își caută fiica răpită de membrii unui cartel de droguri. Cum autoritățile nu reușesc să o ajute, Cielo ia lucrurile în propriile mâini și se transformă treptat din gospodină în activistă a răzbunării. Povestea, care vorbește despre o spirala nesfârșită a violenței, este inspirată din fapte reale. Premiera filmului a avut loc la Cannes, în cadrul secțiunii Un Certain Regard, unde a primit „Premiul pentru curaj”.

„Cineasta Teodora Ana Mihai, născută în România și stabilită în prezent în Gent, Belgia, a conceput inițial „La Civil” ca pe un documentar. Deși proiectul final, pe care l-a scris împreună cu scriitorul de origine mexicană Habacuc Antonio de Rosario, este în mare măsură o operă de ficțiune, există o sensibilitate de non-ficțiune care încă mai răsună în film.” (Manuel Betancourt, Variety)

NC–16 – Nerecomandat tinerilor sub 16 ani


Sâmbătă 11 decembrie, 15:30

România Sălbatică

TRAILER

Documentar, r. Dan Dinu, Cosmin Dumitrache, 2021, 123'

în limba română, cu subtitrare în limba maghiară

Documentarul, recompensat cu premiul publicului la TIFF, spune poveștile nemaiîntâlnite ale unor personaje pe care numai puțini le-au întâlnit vreodată. La confluența dintre Carpați, Dunăre și Marea Neagră, se află unul dintre locurile cu cea mai mare biodiversitate din Europa. Mărturie stau imaginile surprinse timp de mai bine de 7 ani, acest documentar uimitor prezentând cele mai sălbatice zone din România, accentul fiind pus pe viața interesantă a animalelor din acest habitat.


Sâmbătă 11 decembrie, ora 18:00

Marocco

TRAILER

Lungmetraj România-Cehia, r. Emanuel Pârvu, 2021, 96'

în limba română, cu subtitrare în limba maghiară

Este posibil să ridici unul dintre bețeleamestecate fără să le miști pe celelalte? Aceasta este esența jocului numit Marocco, de la care regizorul împrumută titlul filmului. Și nu întâmplător, deoarece primul lungmetraj al lui Emanuel Pârvu vorbește tocmai despre posibilele consecințe ale acțiunilor noastre cotidiene. Adolescenta Magda face voluntariat într-un spital. Când tatăl ei o întreabă unde și-a pus colierul nou și scump, ea susține că l-a dat unui copil bolnav. Tatăl nu o crede, continuând alimentarea tensiunii chiar și atunci când i se dovedește că s-a înșelat. Consecințele devin imprevizibil de grave. Urmând cele mai nobile tradiții ale noului val cinematografic, filmul este o poveste universală despre o familie, despre viața de zi cu zi, despre responsabilitatea morală a faptelor mici săvârșite cu intenții bune.


Duminică, 12 decembrie, 16:30

Malmkrog, sau povestea Antichristului

TRAILER

Lungmetraj România-Serbia-Suedia-Bosnia-Macedonia-Marea Britanie-Franța, r. Cristi Puiu, 2019, 200’

În limba franceză, rusă, germană, maghiară, română, cu subtitrare în limba maghiară

Cinci aristocrați se întâlnesc la marginea de Est a Imperiului Austro-Ungar, în conacul din Malmkrog (Almakerék/Mălâncrav), unde discută despre moarte, filozofie, religie, război, implicare și moralitate. Cristi Puiu (Marfa și banii, Moartea domnului Lăzărescu, Sieranevada) a câștigat cu acest film de epocă premiul pentru cel mai bun regizor în secţiunea Encounters la Festivalul Internaţional de Film de la Berlin.

„Considerat unul dintre cei importanți artiști al Noului val românesc, Puiu cugetă în scene lungi, splendide, pitorești și fărămontaje asupra operei filosofului rus Vladimir Sergheievici Soloviov de la începutul secolului trecut,Trei dialoguri despre sfârșitul istoriei universale.Malmkrog este un film tulburător, în care conversațiile aparent interminabile, dar cu atât mai incisive țin spectatorul lipit de scaun, întrerupte câteodată de scene fie șocante, fie suprarealiste, aparent rupte de timp și de spațiu. Din cauza duratei și a limbajului dificil,Malmkrog nu este un film ușor de urmărit, dar fiecare secundă merită cu siguranță: spectatorul poate rămâne pentru mult timp cu atmosfera sa stranie, unică și sufocantă, cu frumusețea sa vizuală, cu bogăția intelectuală și cu forța sa frapantă.” (Zsuzsanna Deák, Librarius)