Rock şi teatru românesc în Finlanda

În luna iunie 2010, Institutul Cultural Român, prin Direcția Români din Afara Țării, în parteneriat cu Asociația Culturală Română din Helsinki, organizează la Espoo, Finlanda, două evenimente culturale destinate atât comunității românești din regiune, cât și publicului larg.
În Sala Sellosali a Centrului Cultural din Espoo, sâmbătă, 19 iunie 2010, de la ora 21.00, trupa IRIS va susține, în premieră în Finlanda, un concert extraordinar de muzică rock, cu piese celebre de pe albumele „IRIS I, II, III", „Lună plină" și „IRIS MAXIMA", dar și de pe alte albume de succes. Doru Borobeică – bass, Nelu Dumitrescu – tobe, Cristi Minculescu – voce, Valter Popa – chitară și Relu Marin – clape, cei cinci membri IRIS, vor oferi în ţara celor o mie de lacuri un recital plin de vitalitate devenită, în cei 32 de ani de activitate, o marcă a formaţiei. Decoraţi, în anul 2007, cu Ordinul Meritul Cultural în grad de Cavaler, membrii trupei Iris au evoluat, de-a lungul carierei muzicale, în peste 5.000 de concerte. În toamna anului 2009 a fost reeditată întreaga discografie IRIS, din 1984 până în prezent, sub numele „Iris – colecţia de aur".
Duminică 20 iunie, ora 19.00, în acelaşi spaţiu, Violeta Totir și Dragoș Huluba, actori ai Companiei de Teatru Passe-Partout Dan Puric din București vor juca piesa de teatru non-verbal Rencontres. Arta fără cuvânt a celor doi protagonişti se bazează pe sinteza unor mijloace de expresie scenică diverse: pantomimă, dans, step, teatru, gest, fiind o împletire de muzică și lumini, spirit și emoție. „Rencontres" este întâlnirea între mai multe lumi și civilizații, între diferite personaje. Premiera spectacolului a avut loc în 2007 la Luxemburg, eveniment organizat cu prilejul Zilei Europei de Ambasada României. Spectacolul „Rencontres" a mai participat la Festivalul Internațional al Artelor Spectacolului Uherske Hradiste (Cehia, 2007), la Festivalul de Teatru Underground Arad și la Festivalul Comediei Românești din București, la Festivalul MaiFest-Mari actori, mari regizori, mari dramaturgi organizat de UNESCO la Cluj, Festivalul Internațional de Teatru de la Belgrad și la Festivalul Național de Comedie Galați, unde a obținut Premiul Special al Juriului (2008). Piesa a mai fost reprezentată în 2009 la Festivalul Internacional de mim i teatre gestual COS Reus, Barcelona (Spania) și la Pantomimefestival Dresda, Germania, iar în 2010 la Zilele Francofoniei, Saint-Louis, Senegal și la Festivalul Internațional de teatru „Black and White" (2010), Imatra, din Finlanda unde a avut un succes răsunător. A obținut Marele premiu și Premiul Publicului la Festivalul Internațional de Teatru de la Belgrad în 2008.