
Dramaturgul şi regizorul
Gianina Cărbunariu a fost invitată de Centrului Dramatic Naţional (CDN) din Spania să pună în scenă piesa de teatru Elogiul
lenei.
Elogiu lenei
În societatea contemporană, în loc să luptăm împotriva sărăciei, avem tendința să-i acuzăm pe săraci că sunt săraci. Săracul e sărac pentru că ori e leneș ori nu a luat decizii inteligente de-a lungul vieții. În plus, timpul pe care îl dedicăm, ca societate, gândirii, reflexiei nu e perceput ca necesar pentru dezvoltarea ființei umane. Elogiu lenei este rezultatul a numeroase interviuri cu cetățeni spanioli, despre munca lor și a felului în care își ocupă timpul, și constituie punctul de plecare a unei reflecții asupra lumii.
Text şi regie
artistică: Gianina Cărbunariu;
Scenografie şi costume: Dorothee
Curio;
Actori: Enrique Cervantes, Ksenia
Guinea, Jorge Machín, Vicente Navarro, Elena Olivieri, Laura Santos, Diana
Talavera;
Perioada:
21 noiembrie – 16 decembrie, de marţi până duminică;
(21 noiembrie premierea spectacolului în prezenţa dramaturgului Gianina Cărbunariu)
Ora: 20:00
Loc: Teatrul Valle-Inclán, Madrid;
În data de 26 noiembrie va avea loc o întâlnire a publicului cu Geanina Cărbunariu, în cadrul programului "Los lunes con voz", la sediul Centrului Dramatic Național.
Gianina Cărbunariu este o figură proeminentă a teatrului românesc şi recunoscută ca atare pe plan internaţional. În anul 2016 Genina Cărbunariu a participat, cu sprijinul ICR, în cadrul ciclului internațional organizat de CDN și intitulat „Una mirada al mundo“; cu spectacolul De vânzare/For Sale şi s-a bucurat de un mare succes şi de aprecierea publicului şi a criticii spaniole. Un an mai târziu, în 2017, tot cu sprijinul ICR, a fost invitată cu acelaşi spectacol la Festivalul de Teatru de Stradă din Valladolid.