Poezii şi un eseu dedicat Ninei Cassian, într-un volum ce va fi lansat la cel mai important festival de literatură din Italia

Poezii şi un eseu dedicat Ninei Cassian, într-un volum ce va fi lansat la cel mai important festival de literatură din Italia

În aceste zile a apărut la prestigioasa editură Rizzoli din Milano volumul de eseuri „Viciul lecturii" („Il vizio di leggere") al cunoscutului scriitor, actor, profesor şi regizor italian Vittorio Sermonti.
Volumul cuprinde şi eseul „Nina Cassian", în care autorul se declară profund impresionat în urma lecturii unor poeme ale autoarei din România, publicate în numărul 246 (aprilie-mai 2009) al importantei reviste literare italiene „L'immaginazione".
Traducerile în limba italiană ale acestor poeme de Nina Cassian au apărut ca urmare a prezenţei poetei la manifestarea organizată pe 17 martie la „Bistrot de Venise", tradiţional loc de întâlnire a boemei artistice veneţiene, de către Institutul Român de Cultură şi Cercetare Umanistică de la Veneţia, cu sprijinul Institutului Cultural Român.
Cu ocazia acelei memorabile seri poetice, tânăra Anita Natascia Bernacchia, beneficiară a două burse pentru traducători acordate de Institutul Cultural Român şi colaboratoare apropiată a Institutului de la Veneţia, a tradus un grupaj de zece poezii, din care cinci sunt reproduse acum în volumul lui Vittorio Sermonti.
Volumul va fi lansat pe 11 septembrie la Palazzo San Sebastian, în seria de manifestări din cadrul actualei ediţii a celei mai importante manifestări literare cu caracter internaţional din Italia, Festivalul de Literatură de la Mantova (9-13 septembrie).

http://www.scrittoriromeni.it/index.php?option=com_content&view=article&id=68:vittorio-sermonti-declama-nina-cassian-a-mantova&catid=19:novita&Itemid=27