„Orizonturi culturale italo-române”: focus pe cinematografia italiană din România

Ediţia din aprilie a revistei bilingve „Orizonturi culturale italo-române” se deschide cu un articol dedicat Festivalului „Noua cinematografie italiană în România”, desfășurat între 9 și 13 martie 2022, eveniment organizat de Ambasada Italiei şi Institutul Italian de Cultură din Bucureşti.

Revista „Orizonturi culturale italo-române”, în calitate de partener media al evenimentului, publică o amplă cronică semnată de criticul de film Armando Rotondi şi două interviuri realizate de Afrodita Cionchin: cu regizorul Mario Sesti, consultant artistic şi coordonator al întâlnirilor și evenimentelor speciale ale Festivalului, şi cu actriţa Kristina Cepraga, amfitrioană şi consultant artistic. Revista propune apoi o nouă anchetă, de această dată în domeniul criticii literare în Italia, realizată de Afrodita Cionchin și Giusy Capone, abordând diferite subiecte de actualitate, cu o amplă cercetare asupra receptării literaturii române în Italia, o temă de mare interes.

În secțiunea „Întâlniri critice”, intervin Claudia Boscolo şi Giacomo Raccis. Traducerea interviurilor se datorează colaborării revistei cu Centrul Italian de Cultură din Cluj şi studenţii de la secţia de italiană a Universităţii Babeş-Bolyai.

Secţiunea specială „Centenar Pier Paolo Pasolini” aduce noi traduceri de poezie realizate de Smaranda Bratu Elian.

Cu ocazia împlinirii a 30 de ani de la dispariţia lui Silvio Guarnieri (5 aprilie 1910, Feltre - 28 iunie 1992, Treviso), remarcabil om de cultură italian, revista iniţiază publicarea unei serii de extrase tematice din remarcabilul volum monografic al italienistei Doina Condrea Derer, intitulat Silvio Guarnieri. Universitar în România şi Italia(Ed. ICR, Bucureşti, 2009).

În „Orizonturi Donna”, Monica Negru propune portretul Bucurei Dumbravă, pseudonimul lui Fanny Seculici, scriitoare, activistă feministă, alpinistă, prima femeie care a urcat pe vârful Omu și a înființat prima agenție de turism din România.

În „Italienistica Orizonturi” regăsim un amplu studiu de Ion Gănguţ despre Florenţa şi Renaştere, iar în „Cinema Orizonturi”, un interviu de Irina Ţurcanu cu regizorul și scenaristul Bruno Oliviero.

În „Orizonturi Filosofice” descoperim un text semnat de Horia Corneliu Cicortaş în memoria remarcabilului eliadist Mac Linscott Ricketts, iar în Seria de Autor Ionel Cionchin, un studiu dedicat lui George Pomuţ (1818-1882), primul general român din armata SUA.

În Seria Claudiu Isopescu, Nicoleta Silvia Ioana prezintă o altă activitate prin care s-a remarcat profesorul bucovinean, cea a traducerilor de opere româneşti în italiană.

În „Orizonturi de Artă”, Învierea lui Iisus Hristos în pictura maeștrilor italieni, de Otilia Doroteea Borcia, şi cronica expoziţiei În trecerea noastră, a artistei Daniela Voicilă Drăgulescu, cronică scrisă de Mariateresa Savastano.

În „Texte de(spre) expoziţii”, Ana Sultana Cipariu prezintă expoziția de fotografie „Metatronix 3000” de la 2/3 galeria din Bucureşti, a lui Mihai Barabancea, şi „Cutia Pandorei” a lui Paul Hitter de la Galeria Senso, al cărei curator este.

În „Orizonturi de poezie”, Ruxandra Cesereanu: Sophia România, cu un poem inedit, şi Pe urmele lui Magellan. Versuri de Roberto Pasanisi.

Toate articolele numărului 4/aprilie 2022al revistei interculturale bilingve „Orizonturi culturale italo-române / Orizzonti culturali italo-romeni” se pot accesa de la: www.orizonturiculturale.ro şi www.orizzonticulturali.it.