Marta Petreu participă la evenimentele dedicate Zilei Mondiale a Poeziei de la Roma

Ziua de 21 martie este dedicată de UNESCO rolului privilegiat al expresiei poetice în promovarea dialogului intercultural, comunicării şi păcii. Evenimentul de la Roma, organizat pentru al nouălea an consecutiv de Institutele Culturale Naționale din Uniunea Europeană (EUNIC), reunite în clusterul EUNIC Roma, celebrează poezia europeană și se desfășoară în colaborare cu FUIS – Federația Unitară Italiană a Scriitorilor și sub patronajul Comisiei Naționale Italiene pentru UNESCO şi al Reprezentanței Comisiei Europene în Italia.

Maratonul poetic, moderat de criticul literar Marco Dotti, include o serie de lecturi (în limba originală cu proiecția traducerii în limba italiană pe ecran), a 13 poeți invitați: Christoph W. Bauer (Austria), Petya Laleva (Bulgaria), Petr Borkovec (Republica Cehă), Nora Gomringer (Elveția), Daniela Attanasio (Italia), Indré Valantinaité (Lituania), Krzysztof Siwczyk (Polonia), Caterina Nunes de Almeida (Portugalia), Marta Petreu (România), Mariàn Milčák (Slovacia), Gašper Malej (Slovenia), Ángela Segovia (Spania) și Dániel Levente Pál (Ungaria). Evenimentul va avea loc luni, 21 martie 2022, ora 19.00, la Palatul Falconieri din Roma – sediul Academiei Ungariei din Roma (Via Giulia 1). Intrarea liberă în limita locurilor disponibile.

Tot cu această ocazie poeta Marta Petreu, alături de traducătorul său prof. Roberto Merlo de la Universitatea din Torino și de prof. Angela Tarantino, profesor la catedra de Limba și Literatura Română din cadrul Departamentului de Studii Europene, Americane și Interculturale de la Facultatea de Litere şi Filozofie a Universității Sapienza, va purta un dialog cu studenții secției de Românistică de la Facultatea de Litere și Filozofie de la Universitatea Sapienza. Evenimentul organizat de Accademia di Romania in Roma, în parteneriat cu Universitatea La Sapienza din Roma – Departamentul de Studii Europene, Americane și Interculturale, va avea loc marți, 22 martie 2022, ora 15:00, la Universitatea La Sapienza, clădirea Marco Polo (Circonvallazione Tiburtina 4).

Accesul publicului la cele două evenimente literate se va face pe baza prezentării obligatorii a Certificatului Digital European COVID (Super Green Pass), în format digital sau tipărit și cu purtarea obligatorie a măștii de protecție FFP2.

***

Marta Petreu (n. 1955) este poetă, scriitoare, eseistă, jurnalistă şi profesoară de filosofie la Facultatea de Istorie şi Filosofie a Universităţii „Babeş–Bolyai” din Cluj-Napoca. Este una dintre cele mai cunoscute ambasadoare ale culturii române în Italia, datorită traducerilor din opera sa realizate de traducători de seamă precum Giovanni Rotiroti, Roberto Merlo, Magda Arhip şi Amelia Natalia Bulboacă: Cioran sau un trecut deocheatIl passato scabroso di Cioran, îngrijit de Giovanni Rotiroti, postfaţă de Mattia Luigi Pozzi, trad. Magda Arhip şi Amelia Natalia Bulboacă, Napoli–Salerno, Orthotes 2015; Apocalipsa după MartaL’Apocalisse secondo Marta. Poesie 1981-2014, trad. Roberto Merlo, Milano, Joker 2016; De la Junimea la Noica: Studii de cultură româneascăDall’Olocausto al Gulag. Studi di cultura romena, îngrijit de Giovanni Rotiroti, postfaţă de Irma Carannante, Napoli, Orthotes, 2016. Este autoarea mai multor volume de poezie şi eseu traduse în numeroase limbi străine. Poeziile sale au fost publicate în reviste şi antologii din Marea Britanie, Canada, Spania, Serbia, S.U.A., Franţa. Marta Petreu este, totodată, fondatoarea uneia dintre cele mai valoroase reviste literare din România, „Apostrof”, prin intermediul căreia a lansat câteva campanii publicistice de impact.

Roberto Merlo este profesor de limba şi literatura română la Universitatea din Torino. S-a format ca românist la Universitățile din Torino, Cluj şi București. A tradus numeroase volume de istorie (de Ion Bulei), istoria limbii române (de Marius Sala) şi literatură română modernă şi contemporană, mai ales proză (Bogdan Suceavă, Gabriela Adameşteanu, Doina Ruşti, Ştefan Petica) şi teatru (Radu Măcrinici, Gianina Cărbunariu, Ştefan Peca e Lia Bugnar, Matei Vişniec, Elise Wilk, Roxana Marian, Andreea Vălean), cu incursiuni în zona poeziei prilejuite de versurile Martei Petreu şi ale lui Matei Vişniec.