Istoricul român Ştefania Dinu susține, la sediul ICR Budapesta, prelegerea ”Familia regală a României pe frontul Marelui Război (1916 – 1918)”


Marţi , 27 martie 2018, de la ora 18.00, în cadrul seriei de manifestări dedicate ”Centenarului Marii Uniri”, va avea loc, la sediul Institutul Cultural Român Budapesta (Strada Izsó, nr. 5, sectorul XIV), prelegerea „Familia regală a României pe frontul Marelui Război (1916 – 1918)”, susținută de istoricul Ştefania Dinu, director adjunct științific în cadrul Muzeului Național Cotroceni, din București.

Prelegerea de față constituie o trecere în revistă a principalelor evenimente corelate cu intrarea României în Primul Război Mondial (1916 – 1918) și a contribuției pe care familia regală a României a avut-o pe tot parcursul războiului. Sunt aduse în prim plan momente legate de intrarea României în război, în august 1916, urmare a hotărârii luate în cadrul Consiliului de Coroană de la Palatul Cotroceni, campania din 1916, încheiată odată cu ocuparea Bucureștiului și a jumătate din țară de către armatele Puterilor Centrale, retragerea în Moldova a familiei regale, a guvernului și a principalelor instituții politice și administrative, reorganizarea armatei și campania victorioasă din anul 1917, Pacea de la București, din mai 1918 și activitatea sanitară, de asistență socială și de Cruce Roșie, în care regina Maria s-a implicat, atât pe front, cât și în spatele acestuia.


Absolventă a Facultăţii de Istorie, Secţia Istorie - Filosofie, Universitatea din Bucureşti, Ștefania Dinu a obținut în luna iulie 2007, în cadrul Facultății de Istorie a Universităţii din Bucureşti, titlul de „doctor în Istorie”, cu teza „Viaţa cotidiană la Curtea Regală a României (1914 - 1947)”. În colaborare cu Liviu Brătescu a coordonat volumul „Monarhia în România - o evaluare: politică, memorie şi patrimoniu”, a participat la colocvii și sesiuni științifice organizate de Muzeul Naţional Cotroceni și de alte muzee şi instituţii de cultură din Bucuurești și din țară, a susținut conferințe având ca temă viața cotidiană la Curtea Regală a României la Fundația Calea Victoriei și în cadrul altor proiecte organizate de Arhivele Naționale ale României, Centrul Cultural ”Palatele Brâncovenești”, Muzeul Național Peleș, Muzeul Național de Istorie Naturală ”Grigore Antipa”. A realizat numeroase interviuri și înregistrări radio şi tv și a publicat un număr de peste 90 de articole, în volume şi reviste de specialitate.


Prelegerea „Familia regală a României pe frontul Marelui Război (1916 – 1918)” se dorește a fi o completare adusă expoziției „Familia regală a României pe frontul Marelui Război (1916 – 1918)”, aflată pe simezele ICR Budapesta, și organizată de Muzeul Național Cotroceni, în parteneriat cu Biblioteca Academiei Române, Muzeul Național de Istorie a României, Muzeul Militar Național ”Regele Ferdinand I”, Arhivele Naționale ale României”, Arhiva Diplomatică a Ministerului Afacerilor Externe, Arhivele Militare Naționale Române și cu colecționarul Daniel Obreja.