ISTANBUL. Cercetătoarea Doina Lemny, despre personalitatea și opera lui Brâncuși

Doina Lemny, muzeograf-cercetător la Muzeul Național de Artă Modernă – Centre Pompidou din Paris, va susține o prezentare a operei lui Constantin Brâncuși joi, 3 septembrie 2020, pe pagina de Facebook a Institutului Cultural Român„Dimitrie Cantemir” de la Istanbul, în seria proiectelor de promovare în spațiul cultural turcesc a unor personalități românești de excepție.

Materialul video despre opera și personalitatea lui Brâncuși, special realizat pentru ICR Istanbul, cu titlul „Brâncuși, în cautarea esenței“, propune o privire asupra unuia dintre brandurile culturale ale României, Constantin Brâncuși, cercetătoarea amintind cele mai importante colecții din lume care includ opere ale sale, printre care Muzeul de Artă Modernă din New York, Muzeul de Artă din Philadelphia, recenta grandioasă expoziție „Brâncuși, sublimarea formei“, prezentată la festivalul Europalia, atelierul pe care artistul l-a donat statului francez și care se află în fața Centrului Pompidou din Paris, cât și Ansamblul de la Târgu Jiu, adevarată sinteză a temelor pe care Brâncuși le-a abordat, operă de maturitate.

Cercetătoarea stabilită la Paris a parcurs un valoros ansamblu de arhivă ce a aparținut lui Brâncuși – fotografii, colecția de discuri, biblioteca, uneltele și obiectele sale – aflând astfel multe dintre „secretele” lui Brâncuși, prin citirea notelor de atelier, a corespondenței purtate cu prieteni, artiști, scriitori, galeriști, a cataloagelor de expoziție, într-o analiză detaliată asupra creațiilor brâncușiene și a universalității acestora.

Doina Lemny este doctor în istoria artei, muzeograf-cercetator la Muzeul Național de artă modernă – Centre Pompidou din Paris, specialistă în sculptura din prima jumatate a secolului XX. Co-curatoare a celor șapte expoziții tematice la Atelierul Brancuși din 1998 în 2002. A fost curatoarea expoziției «Antoine Pevsner în colecțiile Centrului Pompidou» (2001), «Datiunea Brâncuși» (2003), «Henri Gaudier-Brzeska în colecțiile Centrului Pompidou» (2009) și a coordonat cataloagele publicate cu ocazia organizării expozițiilor. Este autoare a mai multor volume, printre care: Brancusi, Paris, Oxus, 2005; Brancusi & Gaudier-Brzeska: points de convergence și Henri Gaudier-Brzeska: Notes sur Liabeuf et Tolstoi, Paris, L’Échoppe, 2009; Lizica Codréano, une danseuse roumaine dans l’avant-garde parisienne, Lyon, Fage, 2011; Brancusi, au-delà de toutes les frontières, Lyon, Fage, 2012; Brancusi, coll. «Monographies», Paris, éditions du Centre Pompidou, 2012; Brancusi, an Artist without Frontiers, Bucharest, NoiMediaPrint, 2016; Correspondance Brancusi & Duchamp, Paris, Dilecta, 2017; Brancusi et Marthe ou l’histoire d’amour entre Tantan et Tonton, Lyon, Fage, 2017; Matisse-Pallady et La Blouse roumaine. Une amitié sous la censure (ediție bilingvă franceză-română), Lyon, Fage, 2019; Brancusi. La sublimation de la forme (dir.), Gand, Snoeck, 2019, precum și  a numeroase eseuri de istoria artei.