Institutul Cultural Român din Tel Aviv vă invită duminică, 5 iulie, pe pagina oficială de Facebook https://www.facebook.com/icr.telaviv/ pentru vernisajul online al expoziției lui Dan Shiloh numită „Introspecții”. Astfel, în contextul situației actuale la nivel internațional, ICR Tel Aviv își adaptează activitatea culturală la realitățile prezente și, în următoarea perioadă, va organiza și găzdui expozițiile din cadrul Galeriei ICR Tel Aviv prin intermediul vernisajelor online, prima din această serie fiind expoziția „Și bunica mea este din România!”.
Expoziția de pictură și sculptură „Introspecții”, găzduită de ICR Tel Aviv în perioada 1-31 iulie 2020, conține o serie de aproximativ 22 de tablouri acrilic pe pânză, de diverse dimensiuni (50x70 cm, 70x100 cm, 120x120 cm), cărora li se adaugă o serie de 10 sculpturi în piatră și 10 sculpturi metalice, antropo și zoomorfe, de dimensiuni mici (25x30x10 și 30x30x20 cm). Majoritatea tablourilor înfățișează peisaje din natură, scene stradale și portrete.
Vernisajul expoziției, publicat pe pagina de Facebook a ICR Tel Aviv https://www.facebook.com/icr.telaviv/ în data de 5 iulie, cu începere de la ora 19:00, va consta într-un video ce va include prezentarea lucrărilor de către artist, alături de o analiză per ansamblu a operei lui Dan Shiloh, realizată de Gila Miller, o altă artistă israeliană cu origini românești.
Dan Shiloh (n. 1945) provine dintr-o familie cu rădăcini românești, ai cărei membri au avut, de-a lungul timpului, un rol în istoria comunității evreiești din Timișoara, bunicul său fiind trezorierul acesteia. Absolvent al Facultății de Arhitectură de la Universitatea Illinois din Chicago (1965-1972), acesta a înființat, imediat după absolvire, în zona Galileei, o firmă de arhitectură de succes. După ce, începând cu 2007 a început să execute sculpturi metalice, în 2009, sub îndrumarea artiștilor Moti Pen și Miri Nishri, s-a apucat de pictat, în cadrul unor ateliere organizate de Muzeul de Artă Contemporană din Tel Aviv. Ulterior, lucrările sale au fost expuse în Tel Aviv și Yaffo, bucurându-se de succes în rândul publicului amator și de specialitate.
Expoziția este deschisă în perioada 01 - 31.07.2020, la sediul ICR Tel Aviv (b-dul Shaul Hamelech nr. 8, etaj 6, Beit Amot Mishpat), de luni până joi între orele 09:00 - 17:00, vineri între orele 09:00 - 14:00, doar cu programare în prealabil. Pentru programarea vizitării expoziției vă rugăm să ne contactați telefonic: 03 696 1746.