ICR la Gaudeamus

Institutul Cultural Român vă aşteaptă la Târgul de Carte Gaudeamus cu cele mai noi titluri publicate, precum şi cu numere recente ale revistelor Lettre Internationale, Plural şi Euresis. În ultimul an, Editura Institutului Cultural Român a publicat o serie de albume de artă: La mémoire des murs. L'esprit français dans l'architecture roumaine (Memoria zidurilor. Influenţa arhitecturii franceze în România), Culorile avangardei. Arta în România. 1910 – 1950 / Die Farben der Avantgarde. Rumänische Kunst 1910 – 1950 / Colours of the Avantgarde. Romanian Art 1910 – 1950; Marin Gherasim (ediţie bilingvă română – engleză); Ştefan Luchian. Catalog critic; Reşedinţe şi familii aristocrate din România (ediţii în română şi în limba engleză). Două colecţii speciale, dedicate Francofoniei şi Festivalului „George Enescu", însoţesc noile ediţii ale unor cărţi de referinţă pentru cultura română: Demetrii Cantemirii, Principis Moldaviae. Descriptio antiqui et hodierni status Moldaviae. Dimitrie Cantemir, Principele Moldovei. Descrierea stării de odinioară şi de astăzi a Moldovei (Premiul Uniunii Scriitorilor din România) şi Discursurile lui Eudoxiu Hurmuzaki în Dieta Bucovinei. Din viaţa parlamentară a Bucovinei în cea de-a doua jumătate a secolului al XIX-lea.
Evenimentul major va fi prezentarea Centrului Cărţii, o direcţie nouă în cadrul ICR. Centrul Cărţii are ca principal obiectiv promovarea literaturii române în străinătate, prin susţinerea şi încurajarea formării unei noi generaţii de traducători din limba română, prin programe de finanţare pentru traducerea şi publicarea culturii scrise în alte spaţii culturale, precum şi prin intermedierea contactului scriitorilor, editorilor, jurnaliştilor culturali cu omologii lor străini.

Programul evenimentelor:
Joi, 22 noiembrie, ora 17.00 – Lansarea volumului Cioran sau Marele joc/Cioran ou le grand jeu de Irina Mavrodin. Ediţie bilingvă română – franceză. Invitaţi: Mihai Şora, Livius Ciocârlie

Sâmbătă, 24 noiembrie, ora 13.00
– Centrul Cărţii: prezentarea obiectivelor şi a programelor.
Duminică, 25 noiembrie, ora 12.00
– Lansarea albumului Reşedinţe şi familii aristocrate din România / Residences and Families of the Nobility in Romania de Narcis Dorin Ion. Ediţiile în limba română şi în limba engleză.
Invitaţi: Ioana Pârvulescu, Adrian Silvan Ionescu, Mihai Dimitrie Sturdza