ICR Budapesta prezintă expoziția de artă plastică „Cucutence” semnată de Gelu Costea

În 12 mai 2016, de la ora 19.00, Institutul Cultural Român Budapesta a organizat la sediul său vernisajul expoziției de pictură „Cucutence" semnată de Gelu Costea, în prezența artistului plastic și a criticului și istoricului de artă Ernyey Gyula din Ungaria.

Pictorul Gelu Costea a absolvit în anul 2000 Academia de Arte „Luceafărul" București şi este Licențiat al Universității de Arte București, tot din 2000 este membru al Uniunii Artiștilor Plastici din România, Filiala Constanța. În 2001, primește Premiul Special „Alexandru Țipoia", iar în 2002, Premiul „Ștefan Dimitrescu" al Muzeului Județean Vaslui.

Expoziții personale recente: „Cucutence" la U'Art Gallery, „Atelier" la Biblioteca Metropolitană București; „Poarta" şi „Pasaj", la Galeria Ion Nicodim din Mamaia şi „Drumul" la Cărtureşti.

A participat la numeroase expoziții de grup: la European University Lefke-Cyprus, la „Elogiul frumosului", Galeria C. Brâncuși din Palatul Parlamentului București, la „Conexiuni și Semne", Galeria Senso București, la „Brief", Galeria Dana Art din București, la „Salon de Peinture Roumaine Contemporaine", Cite Internationale des Arts, Paris.

„ICR Budapesta oferă iubitorilor de artă o experiența ieșită din comun. Îi invităm pe cei interesați la o călătorie virtuală, din prezent spre trecut - oprindu-ne în stații estetice diferite. În expoziția bogată, alcătuită din operele artistului constănțean Gelu Costea, descoperim suprapunerea şi împletirea istoriei cu jocul, tablourile statice se transformă într-un film, care îi întâmpină pe vizitatori prin reinterpretarea culturii Cucuteni, de acum 7000 de ani, transfigurată în viziunea artistului." (Ernyey Gyula)

Expoziția va fi deschisă publicului în perioada 12 mai - 11 iunie 2016.