George Enescu, în imagini rare, prezentat în cadrul seriei ICR Londra “WHO IS ROMANIA”

Marele compozitor, violonist şi dirijor român George Enescu va fi prezentat de Tessa Dunlop, vineri, 23 octombrie, în cel de-al treilea episod al seriei „Who is Romania / Cine este România”.

Viața de poveste a celui considerat „cel mai important fenomen muzical de după Mozart”, imagini de epocă și filmări din perioada Primului Război Mondial sunt câteva dintre motivele pentru care ICR Londra vă invită să urmăriți cel de-al treilea episod „Who is Romania / Cine este România”, dedicat lui George Enescu. De asemenea, relația apropiată a marelui compozitor român cu Familia Regală a României, activitatea artistică și filmări cu singura sa operă, „Oedip”, pe un libret de Edmond Fleg, lansată în martie 1936 la Paris și prezentată la Royal Opera House din Londra în 2016, sunt dezvăluite în producția video ce va rula mâine pe mai multe pagini oficiale din rețeaua de socializare Facebook.

Realizat de Storytailors, după un text scris și prezentat de Tessa Dunlop, doctor în istorie și personalitate media britanică, episodul poate fi urmărit vineri la ora 14.00 (ora României), pe pagina oficială de facebook a reprezentanței ICR la Londra, fiind difuzat simultan și pe rețelele de socializare ale London Philharmonic Orchestra și ale Festivalului „George Enescu”.

În cadrul proiectului inițiat de reprezentanța ICR la Londra, „Who is Romania”, au fost evocați până acum Ștefan cel Mare și Regina Maria a României. Primele două episoade au înregistrat peste 200.000 de vizualizări și au fost preluate, între altele, de Clarence House - The Prince of Wales and The Duchess of Cornwall, Daily Mail, BBC Kent, Royalty TV, History Hit.

ICR Londra continuă să prezinte publicului internațional personalități românești cu destine remarcabile prin seria unică de filme destinate platformelor social-media, cu scopul de a promova cultura română într-o manieră inovatoare.

Trailerul seriei “Who is Romania“ este disponibil aici.

Social Media: #WhoIsRomania @RCILondon @TessaDunlop