Gala UCIN 2023: Premiul pentru regie „Lucian Pintilie”, oferit de Institutul Cultural Român

Institutul Cultural Român va oferi Premiul pentru regie „Lucian Pintilie” în cadrul Galei UCIN 2023, care va avea loc luni, 25 septembrie 2023, ora 18.00, în sala Operei Naționale București. Evenimentul va fi transmis live de CİNEMARATON, canalul de film românesc. Anul acesta, Gala Premiilor UCIN se va afla sub semnul a 100 de ani de la nașterea a două personalități care au înnobilat lumea teatrului, a filmului și a animației românești și internaționale: Liviu Ciulei și Ion Popescu Gopo. 

Printre filmele cu cele mai multe nominalizări la ediția din acest an se numără „Imaculat”, regia: Monica Stan și George Chiper Lillemark (10 nominalizări), „Oameni de treabă”, regia: Paul Negoescu (6 nominalizări), „Miracol”, regia: Bogdan George Apetri (5 nominalizări), „Crai Nou/Blue Moon”, regia: Alina Grigore (5 nominalizări), „Marocco”, regia: Emanuel Pârvu (4 nominalizări), „Balaur”, regia: Octav Chelaru (4 nominalizări). Premiul Academic „Mihnea Gheorghiu” va răsplăti creația unor mari personalități din lumea filmului și teatrului: Mariana Mihuț, Horațiu Mălăele și Dan Condurache.

Au trecut 60 de ani de când, din inițiativa unor importanți cineaști, precum Victor Iliu, Ion Popescu Gopo, Mihnea Gheorghiu, Liviu Ciulei, Paul Călinescu și Mircea Drăgan, a fost înființată Asociația Cineaștilor din România, care, începând din 1990, a continuat ca Uniunea Cineaștilor din România. La câțiva ani de la înființare au început să se acorde Premiile ACIN-ului și apoi ale Uniunii Cineaștilor din România, care au intrat, în acești peste 60 de ani de existență, în conștiința lumii cinematografice. Premiile UCIN au răsplătit, de fiecare dată, valoarea filmului românesc.

Parteneri: Ministerul Culturii, CNC – Centrul Naţional al Cinematografiei, ICR – Institutul Cultural Român, DACIN SARA – Drepturi de Autor în Cinematografie şi Audiovizual – Societatea Autorilor Români din Audiovizual, UPFAR-ARGOA – Uniunea Producătorilor de Film și Audiovizual din România – Asociația Română de Gestiune a Operelor din Audiovizual

Sponsori: Autonet, Jidvei, Aurelia Vișnescu, Trends by Adina Buzatu, Alina Cernătescu, Ana Are

Parteneri media: Agerpres, Radio România Cultural, All about Romanian Cinema, Revista Film, CineFan, Cinemagia, CineGhid, Prompt Media, Ultima oră, Agenția de cArte, România Pozitivă, Timp românesc, Starfilme, Radio 7

Mai multe detalii despre eveniment: www.ucin.ro.