- 9 October 2026
- Etichete Icr Icr istanbul Florin iliescu
Institutul Cultural Român „Dimitrie Cantemir” de la Istanbul, în colaborare cu Orchestra Simfonică de Stat Istanbul, organizează vineri, 16 octombrie 2026, începând cu ora 20:00, la Sala de Operă a prestigiosului centru cultural Atatürk Kültür Merkezi (AKM), Concertul extraordinar de prietenie româno-turcă, avându-l ca solist invitat pe cunoscutul violonist român Florin Iliescu, care va urca pe scenă alături de Orchestra Simfonică de Stat Istanbul, sub bagheta maestrului Ion Marin, unul dintre cei mai valoroși dirijori români ai scenei internaționale.
Repertoriul va conține lucrări emblematice ale romantismului muzical, semnate de F. Mendelssohn și P. I. Ceaikovski, compozitori care au redefinit expresivitatea muzicii simfoniceși concertante. Astfel, seara muzicală se va deschide cu Concertul pentru vioară și orchestră în mi minor, op. 64 de Felix Mendelssohn Bartholdy, interpretat de Florin Iliescu, acompaniat de Orchestra Simfonică de Stat Istanbul, sub bagheta maestrului Ion Marin, și va continua cu Simfonia nr. 4în fa minor, op. 36 de P. I. Ceaikovski, lucrare compusă exclusiv pentru orchestră. Două universuri sonore distincte, unite prin forța expresiei romantice și prin bogăția emoțională a unei muzici care continuă să vorbească, cu aceeași intensitate, publicului contemporan. Evenimentul este inclus în stagiunea oficială a prestigioasei orchestre turcești.
Concertul de prietenie româno-turcă va avea loc la Atatürk Kültür Merkezi (AKM), spațiu simbol al perioadei contemporane și expresia unei relații culturale bilaterale România – Republica Turcia construite în timp, marcând, astfel, o nouă etapă în consolidarea dialogului cultural dintre cele două țări.
Colaborarea dintre Institutul Cultural Român „Dimitrie Cantemir” și muzicienii orchestrei simfonice de stat din metropola turcă a început în cadrul Zilelor Culturii Române, organizate la Istanbul în anul 2023, continuând, în anul următor, cu Concertul de prietenie româno-turcă, organizat în contextul celebrării Zilei Naționale a României, apoi cu invitarea prestigioasei orchestre turcești la Festivalul Internațional „George Enescu”, prin organizarea unui turneu în mai multe orașe din România (Constanța, Târgu Mureș și Craiova). În 2026, dialogul muzical dintre artiștii români și turci se va consolida printr-un eveniment inclus în stagiunea oficială a prestigioasei orchestre turcești. Succesiunea prezentată evidențiază caracterul bilateral și continuitatea relației culturale dintre cele două țări, precum și capacitatea instituțională de a genera manifestări în care sunt promovate excelența artistică și, totodată, diplomația culturală bazată pe reciprocitate, încredere și cooperare pe termen lung.
Evenimentul beneficiază de sprijinul Ministerului Culturii și Turismului din Republica Turcia.
Ion Marin este una dintre personalitățile marcante ale dirijoratului românesc contemporan, cu o carieră de peste patru decenii pe marile scene ale lumii, de la Filarmonica din Berlin, London Philharmonic Orchestra și Gewandhausorchester Leipzig până la Teatro alla Scala, Metropolitan Operași Opéra Bastille. Cu studiile începute la București și continuate la Salzburg și Siena, în preajma unor mari maeștri precum Claudio Abbado, Herbert von Karajan și Carlos Kleiber, Ion Marin reunește în parcursul său artistic rigoarea marilor școli muzicale europene, experiența unei scene internaționale de prim rang și o viziune proprie, confirmându-și locul între personalitățile de referință ale muzicii românești pe scena internațională.
Florin Iliescu se numără printre reprezentanții remarcabili ai noii generații de violoniști români, cu o carieră internațională construită atât în postura de solist, cât și de prim-concertmaestru, iar din 2018 ocupă această poziție în cadrul Orchestrei Simfonice a Radioului din Frankfurt. Cu o pregătire artistică influențată de mari personalități ale școlii violonistice, între care Zakhar Bron, Leonidas Kavakos și Ștefan Gheorghiu, Florin Iliescu îmbină rigoarea tehnică, rafinamentul interpretativ și forța expresivă, afirmând prin parcursul său artistic valoarea și vitalitatea școlii muzicale românești contemporane.