Concert extraordinar cu prilejul Zilei Naționale a României la Teatrul Național al Dansului din Budapesta

Concert extraordinar cu prilejul Zilei Nationale a Romaniei la Teatrul National al Dansului din Budapesta

Ziua Națională a României a fost marcată la Budapesta, marți 22 noiembrie 2022, printr-un recital extraordinar al cunoscutului pianist român, Constantin Sandu, profesor de pian la Școala Superioară de Muzică și Artele Spectacolului din Porto.

Evenimentul organizat de Ambasada României la Budapesta împreună cu Institutul Cultural Roman de la Budapesta a avut loc la Teatrul National al Dansului și s-a bucurat de un imens succes.

După intonarea imnurilor celor două state (Ungaria și România) și cel al Uniunii Europene, a luat cuvântul E.S. Gabriel Șopandă, ambasadorul României la Budapesta, care a transmis mesajul său cu prilejul Zilei Naționale a României.

La eveniment au fost prezente peste 300 de persoane, diplomați, reprezentanți ai bisericilor ortodoxe și catolice, personalități din lumea culturală maghiară, precum și reprezentanți ai comunității românești din Ungaria, care au sărbătorit alături de noi.

Constantin Sandu, pianist luso-român, născut în București, este profesor de pian la Școala Superioară de Muzică și Artele Spectacolului din Porto, unde conduce Departamentul de pian.

Și-a început cariera la vârsta de 14 ani și s-a dezvoltat profesional sub coordonarea profesorilor Sonia Rătescu, Constantin Nitu și, mai târziu, Constantin Ionescu-Vovu la Universitatea Națională de Muzică „Ciprian Porumbescu” din București. Personalitatea sa artistică îmbină acuratețea și respectul pentru textul muzical cu sensibilitatea poetică fascinantă și spectrul imaginar de sunete.

O personalitate activă în acest domeniu, a susținut sute de recitaluri, muzică de cameră și concerte cu orchestră în mai multe tări din Europa, precum și în Asia, fapt ce i-a adus recunoaștere internațională atât din partea publicului de specialitate, cât și a criticii. A participat la festivaluri importante, printre care: Enescu– București, Chopin – Paris, Festivalul Internațional de la Santander, Festivalul de Primavera – Sevilla, Muziksev – Izmir, Vara Magica – București și deține mai multe premii obținute la competițiile intenaționale: Senigallia – Italia 1980, Viotti-Valsesia– Italia 1981, Paloma O’Shea – Sntander – Spania 1984, etc.

A cântat alături de dirijori de renume, precum Cristian Mandeal, Horia Andreescu, Ludovic Bacs, Emanuel Elenescu, Christian Badea, Camil Marinescu, Piero Belugii, Roberto Salvalaio și Wong Kah Chun.

De asemenea, în cadrul Porto 2001 – Capitală Culturală Europeană, a interpretat Concertul pentru pian nr. 2 al lui Rahmaninov cu Orchestra Națională din Porto, sub conducerea lui Mark Tardue.

În 2019, Guvernul României l-a distins cu Premiul de Excelență și Medalia 100 pentru Centenar pentru contribuția sa la „conservarea patrimoniului cultural românesc”.

La sfârșitul concertului, pianistul Constantin Sandu a fost ovaționat și aplaudat în picioare de publicul prezent.

Programul a cuprins piese ale compozitorilor: George Enescu, Paul Constantinescu, Ferenc Liszt și György Ligeti.