Concert de Crăciun
„Tradiții prin ochi de copii” 2023
Asociația “Insieme per
l’Athos”, în colaborare cu Accademia di Romania in Roma, Episcopia Ortodoxă
Română din Italia, și radioul național Radio România, prezintă cea de-a VIII-a
ediție a concertului de Colinde: „Tradiții prin ochi de copii”.
Evenimentul
mult așteptat, care după opt ani continuă să primească aprecieri entuziaste și
din partea publicului italian, va avea loc sâmbătă, 16 decembrie 2023, la ora
18.00, la Basilica dei Santi XII Apostoli (Piazza dei Santi Apostoli 51) , cu
patronajul Ambasadei României în Italia, Ambasadei României la Sfântul Scaun și
Ambasadei Republicii Moldova în Italia.
Pe
lângă faptul că stârnesc emoții profunde în rândul românilor care trăiesc
sărbătorile de Crăciun departe de patria lor, „Colindele” atrag tot mai mult
interesul italienilor care recunosc în sine una dintre cele mai înalte expresii
ale culturii românești.
Prin
această inițiativă originală, Asociația“Insieme per l’Athos” împreună cu toți colaboratorii
săi, își propun să aducă mai aproape cele două comunități,
cea românească și cea italiană, pentru a-și împărtăși tradițiile în atmosfera
plină de bucurie a Crăciunului. Spiritul acestei inițiative nu este doar acela
de a propune un spectacol muzical însuflețit de melodii vesele și festive de
Crăciun, ci mai presus de toate de a reprezenta o oportunitate care poate
menține vii și păstra tradițiile ale căror origini se pierd în negura
vremurilor și pe care poporul român le-a transmis de la o generație la alta.
Ca și
în edițiile precedente, protagoniștii evenimentului vor fi copiii români,
printre care și cei patru prezentatori: Miriam Cosma, Teodora Surubaru, Stefano
Gravelli și Iulia Pintea. Atât ei, cât și toți ceilalți copii născuți în
Italia, protagoniști ai „Colindei”, ne vor însoți pentru a descoperi tradițiile
transmise de părinți și pe care au învățat să le cunoască mai bine frecventând
parohiile și cursurile de limba română.
La această a VIII-a
ediție, îmbogățită de prezența unor noi formații corale, vor participa: Corul
de copii al Parohiei Ortodoxe Române S. Lorenzo Arhidiacon Mucenic de Pavona,
Corul de copii al Paraclisului Adormirii Maicii Domnului, Corul. al Parohiei Ortodoxe
Române „Sf. Ieremia Proorocul” din Guidonia, Corului polifonic San Romano il
Melode și Corul de tineri Nepsis al Parohiei Ortodoxe Române „Înălțarea Sfintei
Cruci”.
În
calitate de invitați, nu doar melodiile dulci ale Corului „Theotokos” al
Parohiei Adormirea Maicii Domnului de la Brad1-Hunedoara și Maria Moldovan din
Cluj Napoca, venite din România cu această ocazie, ci și notele dulci ale
harpei adolescentei Eva Duru, care va cânta câteva colinde tradiționale
românești de Crăciun.
Ediția
din acest an a evenimentului „Tradiții prin ochi de copii” este promovată, în
calitate de parteneri media, de: agenția de presă italiană Askanews, Gazeta
Românească, Rotalianul, RadioDa, Corriere del Popolo Paese Roma și de
televiziunile TVR Internațonal, Trinitas TV, Romit TV și RTVD.
Evenimentul
este coordonat de Elena Postelnicu, corespondent în Italia pentru Radio România
Actualități.