Balerina Alina Cojocaru - în premieră pe o scena din Madrid

INSTITUTUL CULTURAL ROMAN DE LA MADRID organizează în capitala Spaniei, în perioada 7 - 9 martie 2008, trei spectacole de excepţie cu baletul Giselle. Pe scena de la Teatro de Madrid vor evolua Alina Cojocaru, prim-balerină a Teatrului Regal Covent Garden de la Londra, partenerul sau de la Royal Ballet, Johan Kobborg şi Baletul Naţional al Operei Bucureşti.

xxx



Alina Cojocaru, prim-balerina a Companiei Regale de Balet de la Covent Garden, este una dintre cele mai cunoscute balerine la nivel mondial. În 2002 apare pentru prima oara pe o scena româneasca, interpretând, alaturi de ansamblul Operei Nationale din Bucuresti, rolul titular din Giselle.

Presedintia Romaniei ii confera in 2002 Ordinul National de Merit in grad de Cavaler pentru performantele sale prin care reprezinta si impune talentul romanesc pe marile scene ale lumii.

In ianuarie 2003, Alina Cojocaru castiga premiul Richard Sherrington pentru cea mai buna dansatoare, premiu decernat de catre Critics Circle National Dance Awards, UK. In 2004 este desemnata cea mai buna balerina in cadrul Festivalului Monaco Dance Forum, la Gala Premiilor Nijinsky.Tot in anul 2004, Ministerul Afacerilor Externe ii acorda premiul Diplomatie prin Cultura.

Partenerul sau permanent este Johan Kobborg, prim-balerin la Teatrul Regal din Londra, Covent Garden.

Compania de balet a Operei Nationale din Bucuresti, condusa din 2001 de Mihai Babuska, ruleaza in fiecare stagiune un repertoriu ce cuprinde o intreaga gama stilistica, respectiv dans clasic, contemporan si de caracter, interpretate de un ansamblu si o garnitura de solisti de prim rang. Faima baletului romanesc s-a construit de-al lungul timpului prin realizarea a numeroase turnee si participarea la renumite festivaluri si concursuri internationale.

Pentru mai multe detalii: www.teatromadrid.com/index_teatro.php