Arta românească contemporană, la Târgul Sunday din Londra

Galeria Ivan din Bucureşti a participat, cu sprijinul Institutului Cultural Român, la ediţia de anul acesta a Târgului internaţional de artă contemporană Sunday Art Fair, unul dintre cele mai frecventate evenimente dedicate artelor vizuale din Londra, care s-a desfășurat în perioada 4-7 octombrie 2018. Cu acest prilej, România a fost reprezentată de tânăra artistă Cristina David, care a prezentat o lucrare interactivă nouă concepută special pentru acest eveniment, intitulată „Nulla Dies Sine Linea”. Alături de aceasta, Galeria Ivan a mai prezentat lucrările a doi artiști: Bartha Sandor și Elijah Burger.

Dintre toate târgurile de artă ale metropolei londoneze, Sunday Art Fair a devenit cunoscut drept punctul de întâlnire pentru toți pasionații de artă contemporană care își doresc să vadă cele mai originale lucrări ale momentului provenite de la galerii din întreaga lume Organizat concomitent cu “Frieze Week”, în paralel cu celebrele târguri de artă contemporană Frieze London și Frieze Masters, Târgul atrage, an de an, mii de vizitatori. Aflat la cea de-a 9-a ediţie și derulat în spațiul Ambika P3 din clădirea Universității Westminster din Londra, Sunday Art Fair a reunit nu mai puțin de treizeci de galerii și spații artistice internaționale.

Cristina David (n. 1979, București, România) lucrează cu fotografie, video și text într-o practică atentă la documentarea și exprimarea viziunii personale asupra lumii, a trecerii timpului sau a relațiilor ce se stabilesc între diverse entități și contexte. Proiectele sale îmbină performance, gesturi și instalații conceptuale, prezentate cu umor sau ironie. Între 1998 și 2000 a studiat la Facultatea de Matematică din București. Cu studii de licență în cadrul departamentului de Foto-Video al Universității Naționale de Arte din București și de master la Academia de Artă din Bergen, Norvegia, Cristina David a participat în numeroase rezidențe artistice: MuseumsQuartier, Viena, 2017, MeetFactory, Praga, 2016, Seydisfjordur, Islanda, 2015, Viena, 2014, Santa Monica, SUA, 2012, Bratislava, 2011, etc. În 2011 a fost laureată a Henkel Art Award, iar în 2006 a câștigat primul loc al festivalului „Alternative Film/Video”, Belgrad. Trăiește și lucrează în București, unde colaborează cu Galeria Ivan din 2012.


Pentru mai multe detalii despre acest eveniment și programul ICR Londra, vă invităm să vizitați www.icr-london.co.uk şi https://www.facebook.com/ICRLondon/.