ziaristă, critic literar, comentatoare radio
Monica Lovinescu a fost fiica criticului literar Eugen Lovinescu şi a profesoarei Ecaterina Lovinescu Bălăcioiu. A fost verişoară a prozatorului Anton Holban, a scriitorului Vasile Lovinescu şi a dramaturgului Horia Lovinescu, nume de marcă în patrimoniul personalităţilor române.
A fost căsătorită cu poetul, publicistul şi omul de radio Virgil Ierunca, soţii Monica Lovinescu – Virgil Ierunca fiind cele două mari voci ale exilului cultural românesc din perioada comunistă. A realizat emisiunile „Actualitatea culturală românească" şi „Teze şi antiteze la Paris" difuzate de postul Europa Liberă, emisiuni care au influenţat puternic viaţa culturală din România.
Licenţiată în Litere şi Filozofie (1947) a Universităţii Bucureşti, a fost asistenta lui Camil Petrescu la seminarul de artă dramatică. Debutul editorial al Monicăi Lovinescu a fost foarte precoce: la 8 ani, publică un basm în Dimineaţa copiilor, iar în adolescenţă, publică proză scurtă în Vremea şi Kalende şi un roman editat în foileton de „Revista Fundaţiilor Regale".
După instaurarea regimului comunist în România, în septembrie 1947, pleacă în Franţa ca bursieră a statului francez, iar în primele zile ale anului 1948 cere azil politic. Colaborează aici cu articole şi studii despre literatura română şi despre ideologia comunistă care aservise România, publicând în revistele East Europe, Kontinent, Preuves, L'Alternative, Les Cahiers de l'Est, Témoignages, La France Catholique. Este autoarea capitolului despre teatrul românesc din Histoire du Spectacle (Encyclopédie de la Pléiade, Gallimard, 1965). Traduce în franceză texte româneşti sub pseudonimele Monique Saint-Côme şi Claude Pascal, cel mai cunoscut fiind romanul La vingt-cinquičme heure (A douăzeci şi cincea oră) de Virgil Gheorghiu. Colaborează la revistele româneşti din exil: Luceafărul, Caiete de dor, Fiinţa românească, Ethos, Dialog, Agora.
După 1990 publică şi în revistele literare şi politice din ţară, în Contrapunct, România literară, 22. Din 1951 şi până în 1974, colaborează la emisiunea în limba română a Radiodifuziunii Franceze, precum şi la redacţia centrală a emisiunilor pentru Europa răsăriteană. Începând din 1962, colaborează la Radio Europa Liberă cu emisiunile săptămânale Actualitatea culturală românească şi Teze şi Antiteze la Paris.
În 1977, în ajunul sosirii la Paris a lui Paul Goma, pentru a cărui eliberare militase, Monica Lovinescu a fost agresată fizic, în curtea casei sale din Paris (8, rue François Pinton), de doi agenţi palestinieni trimişi de Securitate la ordinele lui Nicolae Ceauşescu. Este transportată în stare de comă la spital. Cinci zile mai târziu părăseşte spitalul, în pofida recomandărilor medicilor, pentru a participa la conferinţa de presă a lui Paul Goma la televiziunea franceză şi pentru a denunţa agresiunea la microfonul Europei libere.
Pentru întreaga sa activitate de ziaristă şi critic literar, Monica Lovinescu a fost distinsă în 1987 cu Diploma de Onoare a Academiei Româno-Americane de Ştiinţe şi Arte. În 1999, preşedintele României, Emil Constantinescu, i-a conferit ordinul Steaua României în rang de Mare Cavaler. În anul 2008, preşedintele Traian Băsescu a decorat-o post-mortem cu Ordinul Naţional Steaua României în grad de Mare Ofiţer.
Volume: Unde scurte I (1978), Întrevederi cu Mircea Eliade, Eugen Ionescu, Ştefan Lupaşcu şi Grigore Cugler (1992), Seismografe. Unde scurte II (1993), Posteritatea contemporana. Unde scurte III (1994), Est-etice. Unde scurte IV (1994), Pragul. Unde scurte V (1995), Insula Şerpilor. Unde scurte VI (1996), La apa Vavilonului I (1999), La apa Vavilonului II (2001), Jurnal 1981-1984 (2002), Jurnal 1985-1988 (2003), Jurnal 1990-1993 (2003), Jurnal 1994–1995 (2004), Jurnal 1996–1997 (2005), Jurnal 1998–2000 (2006), Cuvântul din cuvinte, roman inedit (2007)
„Jurnalul acesta nu reconstituie o existenţă, ci o agitaţie. (...) Chiar dacă jurnalul meu, pe care nu aş îndrăzni să îl compar cu al tatei, nici ca valoare, nici ca interes, are şi alunecări personalizate, „pactul autobiografic" se anulează de la sine din moment ce paginile de faţă sunt scrise despre şi pentru alţii. Cum exilul a luat nişte proporţii necunoscute în istoria noastră, cum fenomenul e aproape inedit, aceste notaţii (de fond sau de detaliu) mi s-au părut utile cercetătorului de mâine. Într-adevăr, cei de azi par împărţiţi în două categorii distincte sau chiar antinomice: unii rarisimi, pentru care tot ce ţine de exil este excepţional, alţii – mai numeroşi – nedispuşi să îl ia în seamă şi să-i confere sens şi valoare. (...) Punerea la zi a trecutului reprezintă o condiţie esenţială a supravieţuirii." (Monica Lovinescu, Cuvânt înainte, Jurnal I 1981-1984)
„Nu era deloc greu s-o iubeşti pe Monica Lovinescu. Era înţeleaptă, fără să se pretindă astfel, generoasă, fără să aibă despre sine certitutidea că este, atentă la celălalt, deşi părea invazivă şi dominatoare, delicată deşi intransigentă, umană deşi părea dură, plină de umor, deşi nu râdea foarte des." (Doina Jela, O sută de zile cu Monica Lovinescu)
"Jurnalele Monicăi Lovinescu sunt unul dintre cele mai importante documente de experienţă umană dincolo de Cortina de Fier, dar strâns legate de realităţile româneşti. Deşi nu a trăit în România în ultimii 50 de ani, a cunoscut bine România, a iubit-o, a slujit-o, în numele unei valori a spiritului liber pe care le-a susţinut. Critic literar, comentator, analist politic, vocea ei inconfundabilă rămâne una din sursele de încredere şi putere pe care românii au simţit-o ani în şir, în eterul undelor Europei Libere". (Emil Hurezeanu, jurnalist, scriitor)
„Înainte de 1989, Monica Lovinescu a fost vocea tuturor celor care nu puteau să aibă o voce, iar după 1989 a fost un soi de memento al faptului că societatea şi politica românească continuă să fie lipsite de criterii, iar deciziile importante sunt luate tot fără exigenţă etică. A murit un martor al adevărului". (Horia-Roman Patapievici, scriitor, fizician, filosof, eseist).
Surse:
Jurnal I 1981-1984 de Monica Lovinescu, Editura Humanitas, 2002
O sută de zile cu Monica Lovinescu de Doina Jela, Editura Vremea, Bucureşti, 2008
http://www.lovinestii.ro/lovinescu/monica.htm
http://www.rferl.org/content/Article/1109625.html
http://ro.wikipedia.org/wiki/Monica_Lovinescu
