A apărut noul număr al revistei „Orizonturi culturale italo-române”, ediția din aprilie 2026

Numărul 4/aprilie 2026 al revistei interculturale bilingve „Orizonturi culturale italo-române” se deschide cu prezentarea volumului Cele mai frumoase „Madone” din pictura italiană din secolele XIV–XVI de Otilia Doroteea Borcia (Eikon, 2023), care are un statut aparte în peisajul editorial românesc, nu numai prin temă, ci și prin forma în care aceasta este asumată. Cartea există în două versiuni, română și italiană, ceea ce nu este un simplu detaliu de circulație editorială, ci una din cheile profunde ale lecturii sale.Recenzie de Carmen Teodora Făgețeanu.

Urmează un amplu spațiu în memoria unuia dintre cei mai importanți reprezentanți ai italienisticii românești: profesorul George Popescu (20 februarie 1948 - 5 aprilie 2026) de la Universitatea din Craiova, un intelectual prolific, poet, eseist, traducător, membru al Filialei Craiova a Uniunii Scriitorilor din România. A fost un prieten și colaborator încă de la început al revistei bilingve „Orizonturi culturale italo-române”, care repropune un grupaj de versuri sub titlul Un abc ca un aleluia în penitenţa franciscană, scrise de poetul George Popescu în timpul unei călătorii la Assisi și Perugia. Din bogata activitate de critică și eseistică literară a italienistului George Popescu, este readus în atenție un consistent studiu dedicat poetului Mario Luzi. Apoi, din remarcabila contribuție a italienistului George Popescu în domeniul traducerii și al promovării literaturii italiene în România, este publicat un capitol al volumului-interviu Il mondo secondo Fo. Conversazione con Giuseppina Manin (Lumea văzută de Fo. Convorbire cu Giuseppina Manin), apărut în 2007 la Editura Guanda din Parma.

La rubrica „Întâlniri”, Luciana Tămaș propune un dublu interviu cu artiștii Dorel Petrehuș și Remus Vârnav despre începuturile și evoluția evenimentului ART Bunavestire, care face parte din tradiția culturală a orașului Negrești-Oaș, ajuns anul acesta la cea de-a 40-a ediție.

La rubrica „Orizonturi critice”, o amplă analiză literară a romanului L’anniversario de Andrea Bajani, câștigătorul ediției 2025 a prestigiosului Premiu Strega. Analiza este realizată de studenții italieniști din anul al III-lea de la Universitatea de Vest Timișoara, coordonați de Afrodita Cionchin.

La rubrica „Orizonturi de poezie”, Daniel D. Marin propune o nouă antologie de versuri italiene în traducere românească. Este vorba de o antologie de poete din Sicilia, care cuprinde următoarele autoare: Franca Alaimo, Maria Allo, Patrizia Sardisco, Grazia Calanna, Daìta Martinez, Melania Valenti, Emanuela Mannino, Iolanda Cuscunà, Clarissa Arvizzigno.

Rubrica „Orizonturi Donna” prezintă lucrările simpozionului științific național „Femei celebre ale României”, ediția a VIII-a, care s-a desfășurat în zilele de 6 și 7 martie 2026, în sala Multimedia a Muzeului Județean „Ștefan cel Mare” Vaslui.

La rubrica „Evenimente” este semnalată expoziția documentară omagială dedicată poetului George Topîrceanu la 140 de ani de la naștere, organizată de Biblioteca Centrală Universitară „Mihai Eminescu” Iași, în colaborare cu Muzeul Național al Literaturii Române Iași, în perioada 9-31 martie 2026. Expoziția a fost realizată de Evelina Frunzete, bibliotecar în cadrul Serviciul Informatizare și Tehnologii Digitale a BCU Iași.

La secțiunea „Teatru”, traducerea în limba română, sub titlul Orice Nas își are Nașul. La răscruce de tâlcuri, a textului teatral Begole sull’ego di un Pinocchio. Machiavelli trattato bis-trattato de Elisabeta Petrescu, apărut în Italia în 2021, cu o prefață de Graziano Graziani, la editura FVE Editori din Milano.

Rubrica „Focus” semnalează ediția a XIV-a a Colocviului Internațional Comunicare și cultură în Romània europeană (CICCRE), care va avea loc în perioada 12-13 iunie 2026 la Universitatea de Vest din Timișoara, cu tema Diplomația culturală în spațiul romanic – perspective sincrone și diacrone. De asemenea, invitația la colaborare pentru nr. 18/2026 al revistei „Translationes”, publicată de Centrul de cercetare ISTTRAROM-TRANSLATIONES de la Universitatea de Vest din Timișoara.

Toate articolele numărului 4/aprilie 2026 al revistei interculturale bilingve „Orizonturi culturale italo-române / Orizzonti culturali italo-romeni” se pot accesa de la: www.orizonturiculturale.ro şi www.orizzonticulturali.it.