Expoziția „București, oraș în matricea otoman-orientală” itinerată la Trabzon în perioada 13-31 decembrie 2021
Ambasada României în Republica Turcia împreună cu Institutul Cultural Român „Dimitrie Cantemir” din Istanbul și cu Consulatul Onorific al României în Trabzon, cu sprijinul Președintelui Grupului Parlamentar de prietenie Turcia-România din Marea Adunare Națională
Tezaurul Muzeului Național de Istorie a României ajunge la Istanbul
Institutul Cultural Român Dimitrie Cantemirdin Istanbul lansează un nou și captivant program de prezentare a câtorva dintre comorile patrimoniului nostru cultural și istoric, obiecte muzeale cu o valoare inestimabilă, ce aparțin Muzeului Național de Istorie a României.
„Reshaping the land of Man | Redimensionând pământul Omului”, prezentare virtuală la Istanbul
Institutul Cultural Român „Dimitrie Cantemir” din Istanbul continuă promovarea artei contemporane românești în spațiul cultural turcesc, cu participarea unor talentați și foarte bine cotați artiști români. Începând cu data de 16 septembrie și până
Paul Mureșan la Festivalul Internațional de Animație Animasyros, Grecia
Institutul Cultural Român „Dimitrie Cantemir” din Istanbulalături de Ambasada României la Atena sprijină participarea regizorului şi animatorului Paul Mureşan la Festivalul Internațional al Filmului de Animație Animasyros 2021, ediția a XIV-a, care se desfășoară
Lansare virtuală a lucrării ”Emigrarea turcilor și tătarilor din România în Turcia între cele două Războaie Mondiale”, autor Metin Omer
În perioada 06 - 09 septembrie 2021, Institutul Cultural Român ”Dimitrie Cantemir” din Istanbul invită publicul laprezentare virtuală a lucrării științifice „Emigrarea turcilor și tătarilor din România în Turcia între cele două Războaie Mondiale”, semnată de
Ziua limbii române celebrate la Istanbul
La 200 de ani de la nașterea poetului, dramaturgului și diplomatului Vasile Alecsandri și în contextul celebrării Zilei Limbii Române, ICR Istanbul a pregătit două filme, special realizate pentru acestă dublă aniversare, materiale ce vor fi postate marți, 31 august
CooLSound2021 – Artiști români independenți prezentați virtual pe scena turcească
Mai multe filme reprezentative pentru domeniul muzicii clasice și dansului contemporan din România realizate de asociația culturală Pro Contemporania vor fi prezentate pe pagina oficială de facebook și pe contul youtube al ICR Istanbul, în perioada 08 iulie – 23
București, orașul în matricea otoman-orientală - vernisaj virtual la Istanbul
Institutul Cultural Român „Dimitrie Cantemir” din Istanbul invită publicul iubitor de artă contemporană și arhitectură să urmărească în perioada 2-8 august 2021, pe pagina sa de facebook și canalul youtube, prezentarea virtuală a unei expoziții unice, inedite,
Avioane de hârtie de Elise Wilk - spectacol teatru lectură online la Istanbul
Institutulul Cultural Român „Dimitrie Cantemir” din Istanbul în parteneriat cu GalataPerform va organiza o transmisiune online pe pagina sa de Facebook a spectacolului lectură teatru „Avioane de hârtie” de Elise Wilk și a primei părți a unui workshop de scriere
Vernisajul virtual al expoziției „[În]torcem cânepa spre viitor la Istanbul
Joi, 24 iunie 2021, pe platformele media ale ICR Istanbul va fi prezentată expoziția „[În]torcem cânepa spre viitor”, un eveniment multidisciplinar dedicat cânepii șivernisat la Muzeul Național al Țăranului Român. Conceptul curatorial al expoziției se bazează
Primăvara Francofoniei la Istanbul
În dorința de a celebra Francofonia, într-un context internațional special pe care îl traversăm, ICR ”Dimitrie Cantemir” din Istanbul se alătură partenerilor francofoni, care timp de trei luni, până la mijlocul lunii iunie 2021, vor organiza evenimente online
„REînTOARCEREA” expoziție semnată de Alina Codin la ICR Istanbul
În dorința de a continua promovarea artei contemporane românești și a talentaților atiști români, începând cu data de 21 mai 2021, Institutul Cultural Român„Dimitrie Cantemir”din Istanbul prezintă pe pagina sa de facebook și contul youtube, expoziția „REînTOARCEREA”