Zilele Studiilor Romanice de la Universitatea Comenius, Bratislava

Catedra de Limbi Romanice a Facultăţii de Litere din cadrul Universității Comenius din Bratislava organizează, în perioada 29-30 septembrie 2017, la Bratislava, Slovacia, Conferința Științifică Internațională „Zilele Studiilor Romanice”, intitulată „Dialogul lumilor romanice în contextul Europei centrale și de Est”. Scopul conferinţei este continuarea tradiţiei întâlnirilor reciproce dintre cercetǎtorii și doctoranzii romanişti pe tǎrâmul celei mai vechi facultăţi de litere din Slovacia. Conferinţa este împărţită pe cinci secţiuni, în funcţie de limba comunicărilor (spaniolă, franceză, italiană, portugheză şi română).

În acest an, subiectul principal este prezentarea şi analiza dialogului lumilor romanice în contextul Europei Centrale și de Est, temele conferinței fiind:

• Locul limbilor, literaturilor și al culturilor romanice în Europa Centrală și de Est;
• Relațiile literare, culturale, istorice, sociale și lingvistice: influențe și paralelisme între lumea romanică și Europa Centrală și de Est;
• Limbile şi Literaturile naționale: schimbări în configurarea identității și dialogul transfrontalier din spațiul Europei centrale de azi;
• Problemele și deschiderile plurilingvistice în literatură și traductologie;
• Literatura exilului și a emigrației.

Institutul Cultural Român de la Praga susţine participarea doamnei prof. Daniela Sitar-Tăut la acestă conferinţă. Pentru a valorifica acest eveniment, doamna prof. Sitar-Tăut va lansa volumul Receptarea Culturii române în Slovacia după 1989. Portrete de romȃnişti, volum care atestă pasiunea susţinută pentru studiile culturale şi pentru schimbul intercultural dintre România şi Slovacia ce durează de aproape 500 de ani, şi totodată, reflectă experienţa domniei sale ca lector la Universitatea Comenius din Bratislava, în perioada 2010 -2014.


Programul conferinţei

Program comun

Vineri, 29 septembrie

09.00 – 10. 00 - Înregistrări (sala nr. 16)

10.00 – 10.45 - Deschiderea oficială (sala 127)

10.45 – 11.30 - Comunicări în plen (sala 127)

11.30 – 12.30 - Prânz (cantina facultății)

13.00 – 18.30 - Prezentarea comunicărilor pe secțiuni

20.00 - Recepție (în incinta facultății)


Programul secțiunii de limba și literatura română (sala 358)

13.00 – 14.30 Prezentarea comunicărilor, coordonator: Jana Páleníková

1. CIOBAN Florin (Budapesta - Oradea) -  Cătălin Dorian Florescu - de la marele debut la marile romane

2. ORIAN Georgeta (Alba Iulia) - Sincronie în diacronie. Trei vârste ale exilului cultural românesc

3. ALBU Mihaela (Craiova) - Despre exil, după exil (Prezentare, analiză retrospectivă și receptare contemporană a literaturii și revuisticii românești)

4. ANGHELESCU Dan (Uniunea scriitorilor din România) - Vintila Horia / Credință și cunoaștere

5. CRĂCIUNESCU Pompiliu (Timișoara)  - Un nomad imobil: „Țăranul de la Dunăre”


15.00 – 16.30 - prezentarea comunicărilor, coordonator: Florin Cioban

1. MIRONESCU Andreea (Iași) - (Post)memoria comunismului în literatura română de după 1989. Schiță tipologică

2. PRADA Georgeta Elena (Galați)  - Prises journalistiques de la Roumanie post-totalitaire dans Luc, le Chinois et moi de Felicia Mihali

3. MIRONESCU Doris (Iași) - Contact, context, comparație. M. Blecher în literatura mondială.

4. OPRESCU Florin (Viena / Timișoara) - Convulsia frumosului suprarealist între Nadja (A. Breton) și Zenobia (G. Naum)

5. SITAR-TĂUT Daniela (Baia Mare) - Receptarea culturii române în slovacia după 1989. Portrete de românişti

6. MIHEȚ Marius (Bratislava) - Jaroslav Seifert – identități sub acoperire


17.00 – 18.30 - prezentarea comunicărilor, coordonator: Marius Miheț

1. SANDU Elena (Timișoara) - Cauze și mecanisme ale lărgirii semantice și/sau ale resemnificării lexemelor din limba română actuală

2. ZĂBAVĂ Elena-Camelia (Craiova) - Memoriile lingvistului Alexcandru Niculescu – un bildungsroman

3. DORKO Martin  -Manifestările superstratului slav în unitățile frazeologice din limba română

4. STĂNILĂ Adrian (București, doctorand) - Politica matrimonială a domnilor Valahiei, în secolul al XIV-lea