VARȘOVIA. Scriitorii Jan Cornelius și Matei Vișniec - dialog despre bilingvism și autotraducere

„Limba română ca limbă țintă – dialog cu Matei Vișniec și Jan Cornelius despre bilingvism și autotraducere” va avea loc pe platforma Zoom vineri, 27 noiembrie 2020, de la ora 19.00 (ora României). Webinarul este organizat de Institutul Cultural Român de la Varșovia și Catedra de Românistică, Lectoratul de Limba Română și Cenaclul Științific al Studenților Româniști de la Universitatea „Adam Mickiewicz” din Poznań, Polonia.

Cei doi scriitori au experiența scrierii în limba țării în care s-a stabilit fiecare – Franța pentru Matei Vișniec și Germania pentru Jan Cornelius – și traducerea ulterioară a unor cărți proprii în limba română. Această fațetă literar-identitară aparte este un subiect interesant de analizat și dezbătut, propus de această dată, în principal, studenților și absolvenților Românisticii, dar și tuturor celor interesați. Inițiatoarea și moderatoarea evenimentului, lector univ. dr. Loredana Ilie, va intra în „trialog” cu invitații, scriitori români afirmați în universalitate grație bilingvismului creator, în încercarea de a stabili raporturile dintre celebritate și traducere, retroversiune și autotraducere. Discuțiile vor avea loc în limba română.

Poet, dramaturg, romancier, jurnalist, Matei Vișniec s-a născut pe 29 ianuarie 1956 la Rădăuţi, în nordul României. A debutat cu poezie în 1972 în revista Luceafărul. Mai târziu, stabilit la Bucureşti, unde a făcut studii de filozofie şi istorie, s-a numărat printre fondatorii Cenaclului de Luni, condus de criticul Nicolae Manolescu. Câştigător al Concursului Editurii Albatros în 1980, debutează cu volumul de versuri La noapte va ninge. A publicat poezie, romane, eseuri, piese de teatru. Din 1987 trăieşte în Franţa, iar din 1990 este jurnalist la Radio France Internationale. După căderea comunismului, în 1989, şi-a desfăşurat activitatea între Franţa şi România, între două culturi şi două limbi, între Vest şi Est. Piesele sale sunt traduse şi jucate în peste 30 de ţări. A primit numeroase distincţii, începînd cu Premiul pentru poezie al Uniunii Scriitorilor, în 1984, pentru volumul Înţeleptul la ora de ceai. A obţinut, printre altele: Premiul Academiei în 1998 şi Premiul Uniunii Teatrale din România (UNITER) pentru întreaga activitate în 2015. În Franţa i-a fost decernat de mai multe ori Premiul Presei la Festivalul Internaţional de Teatru de la Avignon. În 2009, Societatea Autorilor şi Compozitorilor Dramatici (SACD) îi acordă Premiul European, iar în 2016, romanul Negustorul de începuturi de roman primeşte Premiul Jean-Monnet pentru literatură europeană. În limba polonă i-au apărut recent două volume: Negustorul de începuturi de roman (2018) și Domnul K. eliberat (2019), ambele traduse de Joanna Kornaś-Warwas și publicate de Editura Universitas din Cracovia, cu sprijinul Centrului Cărții (prin Programul TPS).

Jan Cornelius, scriitor de limbă germană originar din România, traducător şi publicist, s-a născut în 1950 la Reşiţa. A studiat franceza şi engleza la universităţile din Timişoara, Düsseldorf şi Stirling (Scoţia). După ce a părăsit România în 1977, s-a stabilit la Düsseldorf, unde a lucrat câţiva ani ca profesor de liceu. A publicat în Germania numeroase cărţi de proză satirică, volume pentru copii, poezii, eseuri despre literatura modernă. A colaborat la reviste satirice germane şi elveţiene şi a scris comentarii despre cultura modernă şi piese radiofonice pentru posturile de radio naţionale din Germania şi Elveţia. În România, a publicat comentarii despre literatură în Observator cultural, Dilema veche şi România literară. A tradus în limba germană şi a prezentat în lecturi publice diverşi scriitori români contemporani, printre aceştia numărându-se Dan Lungu şi Matei Vişniec. În primăvara acestui an, editura Amaltea din Wrocław a publicat prima traducere în limba polonă din scrierile lui Cornelius, Eu, Dracula și John Lennon. Povestirile unui trăitor și uluit observator în România comunistă și în mirificul Occident, în traducerea Radosławei Janowska-Lascar.

Detalii tehnice: link-ul evenimentului: https://us04web.zoom.us/j/75660037698?pwd=eVRlWkEvQmhLN3VPa0NCS1RrWjdXUT09

Meeting ID: 756 6003 7698, Passcode: UF3QZy

Vă rugăm să urmăriți instrucțiunile după accesarea link-ului. În cazul în care apar probleme, vă rugăm să le semnalați la adresa de e-mail: rumunistyka.uam.poznan@gmail.com. Întâlnirea va fi înregistrată - dacă nu doriți să fiți înregistrați, vă rugăm să închideți video-ul și microfonul. Întrebările destinate invitaților pot fi scrise pe chat și adresate pe toată durata întâlnirii. Răspunsurile vor fi oferite la finalul webinarului. Puteți găsi aceste opțiuni în partea de jos a ferestrei aplicației. În cazul nefericit al întreruperii conexiunii, vom intra din nou urmând același link și vom continua întâlnirea.