Transport ieşit din comun


GALERIE FOTO O utopie urbană închipuită de Ilotopie şi pusă în mişcare de ICR Perioada de desfăşurare: 27 – 31 august 2008 Locaţii: 3 autobuze RATB intitulate ARBORIBUZ, HIGH-LIFE-BUZ şi BIZARBUZ  circulă normal, pe liniile RATB, cu opriri în staţii. Liniile vor fi centrale.


Institutul Cultural Român
şi trupa de teatru Ilotopie propun călătorilor bucureşteni o nouă formă de transport public: Transport ieşit din comun. Trei autobuze fantastice se vor plimba prin Bucureşti timp de 5 zile, în perioada 27 - 31 august, transportând utopii, vise şi călători. Noile autobuze, în varianta Arboribuz, High-Life Buz şi Bizarbuz circulă pe rute obişnuite, dar propun experienţe insolite. Pot fi întâlnite în trafic, în fiecare zi pe altă linie RATB, la intersecţia dintre real şi imaginar. Călătorii sunt rugaţi să nu taxeze biletul la urcarea în autobuz, să nu se îndoiască de visele lor şi mai ales să se ţină bine de barele de susţinere pentru a nu aluneca …în alte lumi. 

Dacă în urmă cu un an, artiştii francezi invitaţi de ICR propuneau – la Festivalul de teatru stradal Apă Aer Foc
– o alegorie pe oglinda lacului din Parcul Tineretului, cadrul utopiei urbane semnate de Ilotopie va fi acum carosabilul, iar publicul va fi un public călător.
Formată în anii '80 în Camargue, între spaţii sălbatice şi zone industriale, ILOTOPIE este o companie specializată în acţiuni de „dezordine artistică" menite să revalorizeze spaţiul public. Compania – una dintre cele mai importante trupe de teatru stradal ale momentului – reuneşte, în jurul Centrului Citron Jaune pe care l-a înfiinţat în sudul Franţei, creatori, actori, sculptori, dansatori, muzicieni, inventatori, scenografi şi cercetători.

Institutul Cultural Român îşi propune să dea o cu totul altă dimensiune călătoriei obişnuite cu autobuzul, transformând un moment de rutină din viaţa bucureştenilor, într-un excurs fantastic, de delectare artistică. Trupa Ilotopie va transforma - cu ajutorul decorurilor - interiorul a trei autobuze, în spaţii suprareale. În aceste spaţii fantastice, actorii francezi, împreună cu tineri actori români vor deveni personaje, vor interacţiona cu călătorii-spectactori, îi vor iniţia şi îi vor conduce prin povestea instalată în autobuz. Dorim să oferim bucureştenilor experienţa acestor îndrăzneţe utopii urbane, prin care traficul din oraş se va intersecta, fie şi pentru câteva zile, cu visul şi povestea.

Proiectul este realizat cu sprijinul RATB şi VOLVO.