Concertul din martie al Societatii Enescu va fi sustinut de renumitul trio Pro Arte din Bucuresti.
Programul include lucrarea Trio in la minor scrisa de Enescu, precum si Trio in la major de Haydn si Trio op. 97 in si bemol major 'Arhiducele' de Beethoven.
Fondat in 1978 de muzicieni membri ai Filarmonicii George Enescu, trioul este compus din Nicolae Licaret, Anda Petrovici si Marin Cazacu. Pro Arte prezinta publicului cele mai bune creatii din muzica preclasica, clasica, romantica si contemporana, impletind armonios calitatea sonora, omogenitatea, virtuozitatea de ansamblu si expresivitatea cantului.
Nascut in Bucuresti, pianistul, clavecinistul si organistul Nicolae Licaret a colaborat cu dirijori faimosi precum Carlo Zecchi, Witold Lutoslawski si Jean Martinon. Repertoriul sau este vast si cuprinde lucrari de la muzica Renasterii, Barocului pana la muzica contemporana universala si romaneasca. Nicolae Licaret a sustinut concerte la multe dintre cele mai importante sali din Europa, Australia si America si a participat la numeroase festivaluri internationale.
Violonista Anda Petrovici este membra a orchestrei Filarmonicii George Enescu si unul dintre fondatorii trioului Pro Arte. Anda Petrovici se bucura de o cariera prestigioasa ca solista de concert si de muzica de camera si numele sau a figurat adesea pe afisele unor mari festivaluri internationale. Din 1989 este concert-maestru al orchestrei Filarmonicii George Enescu.
Nascut in anul 1956, violoncelistul Marin Cazacu a devenit in 1983 solist al Filarmonicii George Enescu. A colaborat cu mari dirijori, precum Ghennadi Rojdestvenski, Sergiu Comissiona, Lu Jin, Nanse Gum si Cristian Mandeal si a concertat la unele dintre cele mai renumite festivaluri din Europa. In anul 1990 Marin Cazacu a sustinut un concert cu Orchestra Radio din Berlin, iar in 1994 a fost solistul Orchestrei Nationale Radio dirijate de Horia Andreescu. Numit de catre Ghennadi Rojdestvenski ca "excelent muzician", Marin Cazacu se bucura de apreciere atat din partea publicului cat si a specialistilor.
Societatea Enescu este un proiect al Institutului Cultural Roman sub patronajul regal al ASR Pincipesa Margareta a Romaniei.
Stagiunea de concerte a Societatii Enescu se desfasoara in perioada octombrie-iulie. Concertele vor avea loc in prima zi de joi a fiecarei luni. Sala de concerte a Institutului va fi gazda unor muzicieni remarcabili care vor interpreta lucrari de George Enescu alaturi de un repertoriu universal.
Cand: Joi, 5 martie 2009, 7-9 pm;
Unde: Institutul Cultural Roman, Londra
Intrarea este libera, dar numarul locurilor este limitat. E util ca rezervarile sa fie facute din timp.
Pentru rezervarea locurilor, va rugam contactati-ne la T: 0207 752 0134, E: office@icr-london.co.uk
Dupa inceperea concertului, accesul in sala va fi permis doar in pauza.